Duminică, 19 martie 2023, seminariştii din anul IV şi V vor primi slujirea lectoratului şi, respectiv, a acolitatului. Este un prilej de bucurie pentru ei, pentru familiile lor, pentru Seminar, dar şi pentru Biserica noastră locală. Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00, în cadrul căreia vor fi conferite aceste slujiri, va fi prezidată de […]

Duminică, 19 martie 2023, seminariştii din anul IV şi V vor primi slujirea lectoratului şi, respectiv, a acolitatului. Este un prilej de bucurie pentru ei, pentru familiile lor, pentru Seminar, dar şi pentru Biserica noastră locală. Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00, în cadrul căreia vor fi conferite aceste slujiri, va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi. La această Sfântă Liturghie va fi prezent şi pr. Eduard Giurgi, vicar episcopal al Secţiunii pentru cler în cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Împreună cu candidaţii la ministerele lectoratului şi acolitatului, vă facem o caldă invitaţie la a participa la bucuria lor. O invitaţie specială o adresăm părinţilor parohi şi vicari care i-au însoţit pe aceşti seminarişti în drumul lor de formare, în diferitele etape prin care au trecut.

Ziua următoare, luni, 20 martie 2023, Seminarul Mare Diecezan din Iaşi îşi sărbătoreşte protectorul, pe Sfântul Iosif, patronul Bisericii universale. Sfânta Liturghie solemnă din ziua de hram se va celebra la ora 11.00 şi va fi prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Sunteţi invitaţi să vă alăturaţi nouă, în jurul sfântului altar, pentru a-l sărbători pe patronul nostru ceresc.

În ambele zile de sărbătoare pentru Seminarul din Iaşi, vă invităm să îi însoţiţi pe seminarişti cu rugăciunea şi sprijinul dumneavoastră, şi dacă se poate, şi cu prezenţa dumneavoastră în capela Institutului nostru.

Ambele momente de sărbătoare vor fi transmise online video şi audio de către ERCIS FM. Le mulţumim pe această cale pentru colaborarea frumoasă dintre Seminar şi echipa de operatori mass-media de la ERCIS FM.

Cu ocazia acestor momente speciale din viaţa Seminarului, aş dori să reînnoiesc gândul de recunoştinţă îndreptat către toţi binefăcătorii noştri. Vă mulţumim dumneavoastră tuturor, preoţilor, persoanelor consacrate, precum şi comunităţilor parohiale pentru darurile materiale şi rugăciunile pe care le oferiţi pentru seminarişti şi vocaţii la sfânta Preoţie. Vă asigurăm de gratitudinea şi rugăciunea noastră.

În continuare, tuturor un Post Mare cu roade spirituale bogate!

Pr. Ştefan Lupu, rector