Există o fericire pe care o explică bine Mesajul papei Francisc pentru această Zi Mondială a Comunicațiilor. Care ne spune – cu cuvintele lui Isus – pentru ce nu este suficient a merge, nu este suficient a vedea, nu este suficient a asculta; dacă nu facem asta cu inima în mână.

„Fericiți cei curați cu inima pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu”. Într-un timp viclean, care exaltă duritatea ca mijloc pentru a scrijeli adevărul, papa ne spune că alta este calea; dacă într-adevăr vrem să înţelegem. Şi este o cale simplă. Că în societatea tehnicii nu are nimic de-a face cu tehnica. Că în societatea aparenţei nu are nimic de-a face cu forma, pentru că are de-a face cu substanța. Numai cei curați pot vedea adevărul în iubirea în care subzistă totul.

Numai cel care iubește bine poate să spună bine. Ar părea o cale care nu se referă la profesioniști. Ar părea… dacă n-ar fi decât patronul jurnaliștilor, sfântul Francisc de Sales, a fost convins că „este suficient a iubi bine pentru a spune bine”. Şi dacă n-ar fi ca unul din marii jurnaliști din timpul recent recomanda şi el acelaşi lucru: empatia, acea simțire comună care se naște din sintonia inimilor, din empatie, fără de care este imposibil a simți cu adevărat. Pentru a face jurnalism bun – spunea acest extraordinar reporter – trebuie să fie înainte de toate bărbați buni, sau femei bune: fiinţe umane bune. „Persoanele rele nu pot să fie buni jurnaliști. Numai dacă este o persoană bună poate încerca să-i înțeleagă pe alţii, intențiile lor, credinţa lor, interesele lor, dificultățile lor, tragediile lor. Şi să devină imediat, încă din primul moment, parte din destinul lor”.

Mi s-a întâmplat adesea să citez această reflecţie a lui Kapucinscki, pentru că dezminte foarte clar adevărul fals conform căruia un jurnalist bun pentru a-şi face bine meseria n-ar trebui să privească în faţă pe nimeni. Pentru că ne spune fără jumătăți de măsură că neprivind în faţă pe nimeni, riscăm să rămânem prizonieri ai propriilor teoreme, ai propriilor prejudecăți, ai propriei inimi bolnave; scăpăm de propriile responsabilități, pierdem însăși posibilitatea de a verifica.

Scria în urmă cu mulţi ani cardinalul Martini, imaginând deriva pe care o lua acest mod fără inimă de a înţelege informația, că totul se naște din voința de „a provoca senzaţii puternice şi excitante pentru «a vinde» mai bine şi mai mult decât alţii informațiile”: „Concentrându-se pe senzaţional, mergând pe amănuntele care provoacă atracție, dezgust, greaţă, milă – afirma el – se generează o inflaţie a sentimentelor şi în acelaşi timp o nevoie crescută de emoţii tot mai electrizante”. Dar acest lucru – comenta el – devine şi mai îngrijorător atunci când „cutia de rezonanță” apare legată de interese puternice şi oculte.

Pentru aceasta – cred eu – cu mesajul său papa Francisc ne invită să privim înăuntrul inimii noastre şi ne avertizează să ne întoarcem la rădăcina vocației jurnalistului şi a comunicatorului: a căuta adevărul cu înțelepciunea inimii curate, fără prejudecăți; a se confrunta cu propria conștiință, a ști să discearnă în dezorientare, în contradicții, în bârfă, adevărul dincolo de aparență. Şi a-l împărtăși, pentru a-l face să crească în dialog, în relație.

De Paolo Ruffini

(După agenția SIR, 24 ianuarie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu