Cum putem răspunde, dintr-o perspectivă creștină, la „criza ecologică și socială” „mioapă și sinucigașă” în care a căzut omenirea? Aceasta este întrebarea care stă la baza noului document al Comisiei Teologice Internaționale (CTI), „Grija pentru Casa noastră comună – un răspuns responsabil și fratern către Dumnezeul trinitar”. Publicat astăzi, miercuri, 2 septembrie, cu autorizația Papei Leon al XIV-lea, este rodul unor reflecții întreprinse între 2022 și 2025. Presupunerea inițială este „tripla mutație” care a dus, de-a lungul anilor, la pierderea percepției spontane a naturii drept creație a lui Dumnezeu; la afirmarea unei viziuni din ce în ce mai antropocentrice și prădătoare asupra relației dintre omenire și Creație; și la răspândirea unei crize planetare.

Nimeni nu este monadă totul este legat

Textul este împărțit în trei capitole: în primul – Casa comună, lucrare a Dumnezeului trinitar – este evidențiată „amprenta nu numai divină, ci și trinitară” prezentă în Creație. Are trăsăturile sacramentalității – adică este semnul „o realitate sacră și ascunsă” care își găsește „înălțarea maximă” în Euharistie – și de interrelație, întrucât ființa umană răspunde vocației sale prin desfășurarea corectă a relațiilor cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu Creația. „Nimic și nimeni nu este monadă – citim în document –. Totul este interconectat” pentru a forma „o singură comunitate de viață”.

Originea universului conform științei și credinței

Primul capitol dezvoltă, de asemenea, un dialog cu unele viziuni științifice și filozofice ale cosmosului, ilustrând modul în care credința în Dumnezeul Creator oferă ceva ce știința nu poate oferi, chiar și atunci când investighează „în mod legitim” etapele timpurii ale universului. În timp ce cosmologia reflectă asupra modului în care s-a născut lumea, credința explică de ce: Dumnezeu dă universului o origine metafizică, nu doar fizică, și cheamă în mod liber la existență ceea ce altfel nu ar exista.

După chipul și asemănarea lui Dumnezeu

Al doilea capitol – Ființa umană în Casa comună – începe cu o reflecție asupra omului creat după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, ceea ce oferă un punct de plecare pentru a reitera faptul că diferențele – de etnie, sex, cultură, statut social sau economic – nu implică în niciun fel o gradare ierarhică. Folosirea lor pentru a discrimina sau a subjuga pe alții este departe de planul divin.

Apel la convertire ecologică

CTI rezumă apoi câteva date „foarte alarmante” privind deteriorarea ecologică: dezintegrarea diversității biologice; poluarea aerului; deteriorarea calității apei; războiul, care accelerează „brutal” distrugerea mediului; și consecințele „extrem de grave” ale tuturor acestora pentru cei mai săraci, exploatați în resursele lor naturale și forțaţi să migreze. De aici și apelul puternic al Comisiei: confruntați cu o criză ecologică „fără precedent”, avem nevoie nu numai de soluții științifice și tehnice, ci și, mai presus de toate, de „o schimbare a valorilor culturale”, de o adevărată convertire ecologică a modului nostru de viață.

Păcatul împotriva Creației și împotriva Creatorului

Documentul propune apoi să se vorbească despre „păcatul împotriva Creației și împotriva Creatorului”, o formulare teologică ce unește deteriorarea mediului cu respingerea planului divin al creației, evitând atât limbajul pur științific (cum ar fi „ecocidul”), cât și dispersarea responsabilității. Momentul istoric actual, de fapt, „cere tuturor, începând cu cei responsabili de viața publică, să ia măsuri urgente pentru a promova sustenabilitatea planetei și locuibilitatea casei noastre comune. Aceasta nu este numai o cerință etică, ci și una teologică”.

Euharistia „școală ecologică”

Privirea credinței duce și la respingerea a „două extreme inacceptabile”: antropocentrismul prădător care consideră omenirea „stăpânul absolut al întregii creații” și biocentrismul sau ecocentrismul care face natura absolută. Propunerea creștină este însă aceea a unui „antropocentrism situat” (o expresie a Papei Francisc preluată de Leon al XIV-lea) care plasează ființa umană ca „administrator și slujitor al Creației”. Această dublă vocație își găsește apogeul în Euharistie, „școală ecologică” datorită căreia se promovează „o atitudine pozitivă și proactivă față de natură”.

Logica jubiliară și spiritualitatea ecologică

Al treilea capitol – Grija pentru Casa comună – oferă câteva îndrumări practice, structurate în jurul a cinci relații umane fundamentale. Din raportul cu Dumnezeu derivă „logica jubiliară”: bazată pe fraternitate, solidaritate, gratuitate și umilință, aceasta duce la dreptate socială. Din raportul cu noi înșine derivă „o spiritualitate ecologică” ce încurajează un stil de viață sănătos, atent la consum („fiecare act de cumpărare este un act moral”), și responsabil.

Strigătul Pământului și al săracilor

Din raportul cu Creația provin principii precum reverența; sustenabilitatea; ascultarea „strigătului șocant” al Pământului, „legat tragic de strigătul săracilor”; respectul pentru viață (care permite omenirii să folosească resursele naturale, dar în funcție de necesitate și moderație); asceza și postul (un răspuns moral la supraexploatarea resurselor, în special în țările bogate); și o angajare diferențiată în funcție de responsabilitățile diferitelor națiuni.

Sacralitatea vieții umane și respingerea războiului

Mai mult, din raportul cu aproapele reies sacralitatea vieții umane (un drept necondiționat și inalienabil pe care statele trebuie să îl protejeze și să îl promoveze, inclusiv prin respingerea războiului); destinația universală a bunurilor (Casa comună trebuie îngrijită și pentru generațiile viitoare); fraternitatea (antidot la un individualism „fals, egoist, atroce și lacom”); milostivirea; și opțiunea preferențială pentru săraci.

Colaborarea interreligioasă

Ca al cincilea și ultim raport, CTI reflectă asupra contribuției la îngrijirea Creației oferită de diferite religii. În special, sunt evidențiate elementele cele mai comune: interconexiunea dintre tot ceea ce există; datoria de a respecta toate ființele vii; responsabilitatea omului. Așadar, „din punctul de vedere al credinței creștine, ușile sunt deschise colaborării interreligioase în sarcina comună de administrare respectuoasă a întregii Creații”.

Responsabilitate morală

În concluzia documentului, Comisia reafirmă că problema ecologică este una teologică: modul în care îngrijim Creația ne modelează relația cu Dumnezeu însuși. Textul solicită o „schimbare ecologică” după modelul sfântului Francisc de Assisi și încheie cu o notă de speranță: criza de mediu, oricât de gravă, nu subminează încrederea în Dumnezeu, care face „toate lucrurile noi”.

De Isabella Piro

(După L’Osservatore Romano, 2 septembrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu