Papa Francisc

Știri despre Sfântul Părinte Papa Francisc

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Jubileul Milostivirii al băieţilor şi fetelor (Roma, 23-25 aprilie 2016)

A creşte milostivi precum Tatăl Dragi băieţi şi fete, Biserica trăieşte Anul Sfânt al Milostivirii, un timp de har, de pace, de convertire şi bucurie care implică pe toţi: mici şi mari, de aproape şi de departe. Nu există graniţe sau distanţe care să poată împiedica milostivirea Tatălui să ajungă la noi şi să se […]


Audienţa generală de miercuri 13 ianuarie 2016

4. Numele lui Dumnezeu este Milostivul Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Astăzi începem catehezele despre milostivire după perspectiva biblică, aşa încât să învăţăm milostivirea ascultând ceea ce Dumnezeu însuşi ne învaţă cu Cuvântul său. Începem de la Vechiul Testament, care ne pregăteşte şi ne conduce la revelaţia deplină a lui Isus Cristos, în care […]


Audienţă acordată Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de An Nou (11.01.2016)

Luni 11 ianuarie, în Sala Regia din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audienţă pe Membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor pentru noul an. După cuvintele introductive ale noului Decan al Corpului Diplomatic, E.S. Domnul Armindo Fernandes do Espírito Santo Vieira, Ambasador al Angolei, Papa a rostit […]


Angelus (10.1.2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! În această duminică după Epifanie celebrăm Botezul lui Isus şi comemorăm recunoscători Botezul nostru. În acest context, în această dimineaţă am botezat 26 de nou-născuţi: să ne rugăm pentru ei! Evanghelia ni-l prezintă pe Isus, în apele râului Iordan, în centrul unei minunate revelaţii divine. Scrie sfântul Luca: „În […]


Omilia Papei în Sărbătoarea Botezului Domnului 2016

La patruzeci de zile după naştere, Isus este dus la templu. Maria şi Iosif l-au dus pentru a-l prezenta lui Dumnezeu. Astăzi, în sărbătoarea Botezului Domnului, voi părinţi i-aţi adus pe copiii voştri ca să primească Botezul, să primească ceea ce aţi cerut la început, când eu v-am adresat prima întrebare: „Credinţa. Eu vreau credinţa […]


Dialogul dintre religii: Într-un video-mesaj

„Cea mai mare parte a locuitorilor pământului mărturisesc că sunt credincioşi. Şi asta ar trebui să provoace un dialog între religii. Nu trebuie să încetăm să ne rugăm pentru asta şi să colaborăm cu acela care gândeşte diferit”. Este dorinţa lui Francisc într-un video-mesaj în spaniolă şi subtitrat în nouă limbi, adresat celor care s-au […]