Categorii

Trei în una

Maria-Magdalena-sfantaCu decretul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din 3 iunie 2016, celebrarea Mariei Magdalena a fost ridicată la gradul de sărbătoare în Calendarul Roman şi, dată fiind particularitatea sfintei, a fost îmbogăţită cu o prefaţă proprie care trebuie inserată în Missale Romanum la 22 iulie.

Dacă în această zi, din secolul al X-lea, se venera la Constantinopol „sfânta Maria Magdalena mironosiţa”, tradiţia occidentală, urmând interpretarea sfântului Grigore cel Mare, în general a unit în aceeaşi persoană fie pe Maria din Magdala, fie pe păcătoasa iertată, fie pe Maria din Betania, sora lui Marta şi a lui Lazăr. Şi astfel a început să fie comemorată liturgic în Occident la 22 iulie: la Roma din secolul al XI-lea, atestându-se pretutindeni în secolul următor. Se cunosc câteva prefeţe medievale, de arie hispanică, ambroziană şi francă, ce declină amintirea sfintei Maria Magdalena în lumina celor trei femei evanghelice (cf. Corpus praefationum, Corpus Christianorum 161, nr. 164, 609, 1154, 1281, 1573, 1585). Reforma cărţilor liturgice după Conciliul al II-lea din Vatican a rezervat pentru 22 iulie comemorarea numai a Mariei din Magdala, revizuind lecturile, rugăciunile şi antifonele de la Liturghie şi de la Oficiu.

O prefaţă în cinstea Magdalenei, care unifică cele trei figuri, este atestată de tradiţia ambroziană (cf. Corpus praefationum, nr. 609), unde până la reforma postconciliară figura în Missale Ambrosianum la 22 iulie, împreună cu prescrierea recitării Crezului în timpul Liturghiei, explicată astfel de Schuster: „Grecii dăruiesc Mariei din Magdala titlul glorios de isapostolos, pentru că ea a fost prima care a vestit lumii, ba chiar apostolilor înşişi, învierea Domnului. Pentru aceasta în liturghia de astăzi se recită Crezul” (Liber sacramentorum, VIII, Torino 1927, pag. 94). Actualul Missale Ambrosianum (Mediolani 1981, nr. 349/6, pag. 681) a schimbat textul prefeţei, pentru a-l armoniza cu amintirea numai a Mariei din Magdala.

Şi noua prefaţă din Missale Romanum se încadrează în actuala fizionomie a sărbătorii, luminată de Evanghelia lui Ioan (20,1-2.11-18, în timp ce Missale din 1962 indica textul păcătoasei iertate din Evanghelia lui Luca 7,36-50). De fapt, se ascultă astăzi relatarea apariţiei Celui Înviat şi a dezvăluirii sale progresive Mariei din Magdala, învestită cu mandatul precis de a merge ca să vestească apostolilor misterul experimentat de ea. Iată textul: „Vere dignum et iustum est, aequum et salutare, nos te, Pater omnipotens, cuius non minor est misericordia quam potestas, in omnibus praedicare per Christum Dominum nostrum. Qui in horto manifestus apparuit Mariae Magdalenae, quippe quae eum dilexerat viventem, in cruce viderat morientem, quaesierat in sepulcro iacentem, ac prima adoraverat a mortuis resurgentem, et eam apostolatus officio coram apostolis honoravit ut bonum novae vitae nuntium ad mundi fines perveniret. Unde et nos, Domine, cum angelis et sanctis universis tibi confitemur, in exsultatione dicentes: Sanctus” (în traducerea românească: „Cu adevărat vrednic şi drept, de cuviinţă şi mântuitor lucru este să te predicăm în toate pe tine, Doamne, Părinte atotputernic, a cărui milostivire nu este mai prejos faţă de puterea ta, prin Cristos Domnul nostru. În grădina Învierii el s-a arătat în chip neîndoielnic Mariei Magdalena, care l-a iubit atunci când era în viaţă, l-a văzut pe cruce când îşi dădea duhul, a mers să îl caute când zăcea în mormânt, şi l-a adorat înaintea tuturor atunci când a înviat din morţi. El a învrednicit-o cu misiunea apostolică faţă de apostoli pentru ca vestea bună a vieţii celei noi să ajungă până la marginile pământului. Şi noi, împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, cântăm cu bucurie imnul măririi tale: Sfânt”).

În protocolul iniţial este altoită frumoasa expresie care-l laudă pe Tatăl atotputernic, „cuius non minor est misericordia quam potestas”, luată din Missale Gothicum (conform codului vatican Reginense latino 317 editat de Leo Cunibert Mohlberg, Roma 1961, nr. 70, pag. 21). Corpul prefeţei îşi fixează apoi atenţia asupra a două acţiuni ale lui Cristos: „apparuit Mariae Magdalenae (…) et honoravit eam apostolatus officio”. Înainte de toate se spune că după ce a fost luat drept cine nu este, Cristos se manifestă clar Mariei în grădină lână mormântul gol, făcând-o să comemoreze trecutul în lumina experienţei prezente, rezumată în patru verbe – dilexerat, viderat, quaesierat, adoraverat – având ca obiect pe cel pe care l-a iubit când era viu, l-a văzut murind pe cruce, l-a căutat când era de acum depus în mormânt şi acum l-a adorat înviat din morţi. Nu este neobservabilă metrica ritmată de referinţele viventem, morientem, iacentem, resurgentem. Izvorul acestei secvenţe, cu adăugirea nouă a ultimului termen, este un pasaj din De vita beatae Mariae Magdalenae, atribuit lui Raban Maurul, dar databilă la secolul al XII-lea – uneşte într-una cele trei Marii şi se găseşte în Migne – unde aşa se descrie privirea credincioasă a Magdalenei: „crediditque indubitanter, quem videbat Christum filium Dei, verum esse Deum, quem dilexerat viventem; vere a mortuis resurrexisse, quem viderat morientem; vere Deo Patri esse aequalem, quem quaesierat in sepulcro iacentem” (PL 112, 1474).

Faptul că Maria a fost prima care l-a văzut pe Cel Înviat este mărturisit de Evanghelia lui Ioan. Faptul nu a scăpat tradiţiei liturgice: îl amintesc prefeţele citate („primum se beatae Mariae Magdalenae vivum exhibuit”, nr. 1154, şi „quem prima resurrexisse nuntiavit a mortuis Iesum Cristum Dominum nostrum”, nr. 1585) şi-l aminteşte Ioan Paul al II-lea (cf. Mulieris dignitatem, nr. 16).

În al doilea rând, prefaţa spune că Cristos „eam apostolatus officio coram apostolis honoravit”. Şi această expresie este debitoare unui pasaj din citata Vita atribuită lui Raban Maurul, în care se citeşte că Maria „apostolatus officio quo honorata fuit fungi non distulit” (PL 112, 1475). Dacă apostolii au fost cei care au făcut în aşa fel încât „bonum novae vitae nuntium ad mundi fines perveniret”, Maria a fost cea care le-a dus Evanghelia Celui Viu, aşa cum aminteşte sfântul Grigore cel Mare în omiliile asupra evangheliilor (XXV): „Tantumque apud eum locum gratiae invenit, ut hunc ipsis quoque apostolis, eius videlicet nuntiis, ipsa nuntiaret”.

De fapt, tocmai acest apostolatus officium primit de la Domnul însuşi a făcut ca ea să fie numită apostolorum apostola şi de sfântul Toma de Aquino (Super evangelium Iohannis reportatio, c. XX, l. III, nr. 2519), apelativ elocvent care figurează ca titlu al noii prefeţe. Acelaşi Raban Maurul afirma că Mântuitorul „ascensionis suae eam ad apostolos instituit apostolam, digna mercede gratiae et gloriae, primoque et praecipue honoris privilegio, digne pro meritis omnium ministrarum suarum remunerans signiferam, quam ante modicum instituerat resurrectionis evangelistam, et ait illi: Vade ad fratres meos, et dic eis” (PL 112, 1474).

În sfârşit, amintind că Cristos „in horto manifestus apparuit Mariae Magdalenae”, prefaţa evocă, prin contrast, grădina paradisiacă în care Eva a fost aducătoare de moarte. Această legătură nu i-a scăpat lui Grigore cel Mare, care în omiliile asupra evangheliilor (XXV) a afirmat în această privinţă: „Ecce humani generis culpa ibi absciditur unde processit. Quia in paradiso mulier viro propinavit mortem, a sepulcro mulier viris annuntiat vitam, et dicta sui vivificatoris narrat, quae mortiferi serpentis verba narraverat. Ac si humano generi non verbis Dominus, sed rebus dicat: De qua manu vobis illatus est potus mortis, de ipsa suscipite poculum vitae”. Protocolul final este preluat din praefatio II de sanctis din Missale Romanum.

De Arthur Roche

Arhiepiscop secretar al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

(După L’Osservatore Romano, 22 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.