Fiul lui Elkana şi al Anei, Samuel aparține tribului lui Efraim. Elkana are o altă soție numită Penina care i-a dat copii, în timp ce Ana nu avea copii. Sterilitatea este considerată ca un blestem. Ea merge la sanctuarul din Şilo unde este păstrată arca alianței şi se roagă în inima sa. Obține un copil […]

Fiul lui Elkana şi al Anei, Samuel aparține tribului lui Efraim. Elkana are o altă soție numită Penina care i-a dat copii, în timp ce Ana nu avea copii. Sterilitatea este considerată ca un blestem. Ea merge la sanctuarul din Şilo unde este păstrată arca alianței şi se roagă în inima sa. Obține un copil pe care-l numește Samuel şi pe care-l consacră Domnului lăsându-l să trăiască la Eli în templul din Şilo (1Sam 1-2).

Înainte de a se întoarce acasă, Ana plină de bucurie îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că puterea sa îi dă jos pe cei mândri şi îi ridică pe cei slabi şi pe cei lipsiți de apărare. El dă sterilei rodnicie, în timp ce aceea cu mulţi copii s-a ofilit (2,1-10). Maria, mama lui Isus, cunoaște cântarea Anei şi o citează în Magnificat.

În sanctuarul din Şilo, în pofida prezenței preotului drept Eli, trăiesc cei doi fii ai săi Ofni şi Fines, care sunt pervertiţi şi abuză de femeile care slujeau la intrarea în cortul întâlnirii (1Sam 2,22). Mai mult, nu sunt cinstiți în împărţirea porţiilor de animale jertfite. Le place să profite de situația lor şi să mănânce multă carne.

Samuel crește în templu şi deja de mic poartă haina sacerdotală. Mama sa merge la templu în fiecare an ducându-i în dar o mică haină, ca şi cum să-l asigure de prezența sa. Şi Maria merge în fiecare an în pelerinaj la templu deşi nu era o obligație pentru femei.

Cuvântul lui Dumnezeu în acea epocă este rară, însă Dumnezeu se manifestă copilului. De trei ori îl cheamă noaptea. Samuel crede că învățătorul său Eli îl cheamă. Preotul este cel care-l instruiește cum să răspundă dacă vine din nou chemarea: „Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă” (1Sam 3).

La a patra chemare, Dumnezeu numindu-l profet al său, îi prezice pedepsirea lui Eli, datorită slăbiciunii arătate faţă de fiii nesăbuiţi. Dimineața, Samuel îi revelează profeția lui Eli, care din acel moment devine un discipol al său şi spune: „El este Domnul! Să facă ce-i bine în ochii lui”.

„Tânărul Samuel creștea şi era plăcut înaintea Domnului şi a oamenilor” (2,26) – refren pe care Lc 2,52 îl preia pentru Isus –, dar „Samuel nu îl cunoștea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului încă nu-i fusese descoperit” (3,7). Din tânăr care ascultă, Samuel devine bărbat care vorbește: „Tot Israelul a recunoscut că Domnul l-a constituit pe Samuel profet al Domnului” (3,20). Ca nou Moise, Samuel este eliberator al asupririi filistene şi mijlocitor la Dumnezeu pentru a cere victoria (1Sam 7,2-14).

Câțiva ani după aceea, Israel trebuie să înfrunte invazia filistenilor. Evreii îndură o primă înfrângere la Afek şi apoi a doua mai gravă. Fiii preotului sunt uciși în război şi arca alianței purtată în bătălie ca garanție a ocrotirii divine este capturată de filisteni şi pusă în templul lui Dagon. În fiecare zi, statuia lui Dagon zace cu faţa la pământ în faţa arcei.

Eli a rămas în sanctuarul din Şilo. Vestea pierderii arcei îl face să cadă de pe scaun datorită durerii. Îşi sfărâmă craniul şi moare. Cetatea Şilo este după aceea distrusă, adeverindu-se complet profeția lui Samuel.

Arca aflată în mâna filistenilor le provoacă multe nenorociri. Nu există altă soluție decât s-o redea evreilor; însă nemaiexistând sanctuarul, arca este ținută timp de douăzeci de ani în diferite locuri. În timpul regelui David este readusă la Ierusalim de la Kyriat Yearim.

În această perioadă, Samuel îşi desfășoară activitatea sa profetică readucându-i pe israeliți la cultul lui Yhwh. Îi adună la Masfa şi cu rugăciuni, posturi şi mărturisiri ale păcatelor, îi pregătește pentru războiul împotriva asupritorilor.

Filistenii atacă din nou Israelul, dar sunt înfrânți şi alungaţi până la Bet-Kar. De atunci ei nu mai intră în Israel până când Samuel este judecător.

După distrugerea lui Şilo, Samuel se mută la Rama, ţara sa natală. În fiecare an umblă prin teritoriul lui Israel judecând şi întâlniri şi prezidând adunări.

Fiii săi Ioel şi Abijah nu merg pe urmele sale provocând o conducere rea şi amenințarea noii invazii filistene. Poporul îi cere lui Samuel să renunțe la funcţie şi să numească un rege, pentru a mărşălui în fruntea soldaților.

După câteva reticenţe este convins de Dumnezeu, căruia i s-a adresat cu rugăciune. Samuel îl consacră rege pe Saul. Două tradiții sunt cunoscute. În prima ungere are loc în trei momente: mai întâi în privat la Rama, apoi cu tragerea la sorți la Masfa şi în sfârşit la Galgala unde este prezentat poporului. Samuel scrie codul de drept al regelui, apoi demisionează din funcţia de judecător.

O altă tradiție vrea că Samuel l-a întâlnit la Rama pe Saul care căuta măgăriţele tatălui său şi i-a conferit ungerea (1Sam 9-10). „Cel iubit de Domnul, Samuel, profetul Domnului, a stabilit regalitatea şi a uns principi peste poporul său”, recunoaște Sir 46,13.

Profetul merge la Saul după marea bătălie împotriva amaleciţilor pentru a-l certa pentru că nu a executat exterminarea totală a acelui popor şi că a salvat viaţa lui Agag, regele lor. Mai mult, a luat ca pradă toate armamentele mai bune. După aceea Samuel îl informează pe Saul că Domnul l-a repudiat ca rege. Petrece noaptea în rugăciune (1Sam 15,11), aşa cum face Isus în Lc 6,12.

La indicația lui Dumnezeu, Samuel merge după aceea la Iesse, betleemitul. Ajuns la Betleem, îi aduce în faţa sa pe cei şapte fii ai lui Iesse, dar niciunul dintre ei nu este indicat de Dumnezeu ca viitorul rege. Există al optulea fiu, David, cel mai mic care paşte oile. Chemându-l, Samuel recunoaște în el pe dinainte-alesul şi cu cornul cu ulei, în prezența fraților, îl consacră rege al lui Israel, apoi se întoarce la Rma. Samuel moare pe la nouăzeci de ani în mijlocul doliului tuturor israeliților şi este înmormântat în proprietatea sa din Rama.

În dezvoltarea istoriei ebraice, Samuel reprezintă perioada de tranziție de la orânduirea judecătorilor la cea monarhică şi începutul diviziunii autorității religioase-sacerdotale de cea laico-politică.

Samuel a învățat de la mama sa Ana cum „să stea în faţa Domnului” şi de la preotul Eli cum să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Mai târziu, şi el cunoaște prețul mijlocirii: „Dar eu, departe de mine să păcătuiesc înaintea Domnului încetând să mă rog pentru voi! Din contră, vă voi învăța calea cea bună şi dreaptă” (1Sam 12,23). Isus a învățat de la mama sa să se roage şi să devină mijlocitoare prin excelență. Este normal ca Samuel să fie numit de Părinţii Bisericii typus Christi începând de la sfântul Ciprian (PL 4, 689).

De Frederic Manns

(După L’Osservatore Romano, 13 noiembrie 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu