Pe de o parte, întunericul lumii „sfâșiate şi divizate”. Pe de altă parte, lumina Domnului. Asupra acestei dihotomii s-a oprit în această dimineață, 1 octombrie, părintele dominican Timothy Radcliffe. Ca şi în 2023, călugărul participă la a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor în calitate de asistent spiritual. Au […]

Pe de o parte, întunericul lumii „sfâșiate şi divizate”. Pe de altă parte, lumina Domnului. Asupra acestei dihotomii s-a oprit în această dimineață, 1 octombrie, părintele dominican Timothy Radcliffe. Ca şi în 2023, călugărul participă la a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor în calitate de asistent spiritual. Au fost două meditații rostite de el astăzi, a doua zi a reculegerii spirituale pentru participanții la Adunare.

A-l recunoaște pe Domnul în „străinul de pe plajă”

În prima intervenție, intitulată „Pescuit de înviere” şi condusă de Evanghelia lui Ioan (21,1-14), părintele Radcliffe a evidențiat dificultățile provocate de „întunericul războiului” şi de „criza abuzurilor”. Într-un context „post-occidental”, a explicat el – în care emisfera de vest a planetei, deşi este „decadentă”, încă mai controlează „sistemul bancar” pe fundalul colonialismului şi imperialismului, încercând să „impună valorile sale celorlalți” – „străinul de pe plajă” nu este recunoscut ca Domnul, ci ajunge „răstignit de puterile imperiale din timpul nostru”.

Interculturalitatea pentru „a face rețea”

Așadar, care este provocarea Bisericii şi a Sinodului în faţa a toate acestea? Răspunsul părintelui Radcliffe a scos în evidență importanţa „interculturalității”, adică „a face rețea”, lăsând spațiu între o cultură şi alta, pentru ca să nu se devoreze între ele „aşa cum se întâmplă cu globalizarea consumismului”. „Ar trebui să respectăm diferențele culturale – a reafirmat părintele dominican –. Rețeaua este intactă pentru că fiecare cultură este deschisă în modul său la adevăr.

Lucrările sinodale nu sunt negocieri sau compromisuri

Această atitudine se reflectă şi asupra lucrărilor sinodale: ele nu sunt „o risipă de timp şi bani”, aşa cum se tem unii, şi nu au scopul de „a negocia compromisuri sau a-i lovi pe adversari”, ci – a scos bine în evidență părintele Radcliffe – îşi pun obiectivul de a face să se înțeleagă unii altora „semnificaţia cuvântului «iubire»”, pentru că toţi suntem „discipoli iubiți” de Domnul. „Înainte de toate – a concluzionat apoi călugărul – să recunoaștem că avem nevoie unii de alţii dacă vrem să fim catolici”, deoarece „pentru a fi întregi, toţi au nevoie de ceilalți”. Numai astfel se va putea crea o „rețea” ținută împreună de prietenie şi de bucuria împărtăşită, o „rețea” care să genereze speranţă.

A avea încredere unii în alții, în pofida eşecurilor

În a doua meditație – intitulată „Înviere – Mic dejun” şi inspirată din versetul din Evanghelia lui Ioan 21,15-25 – dominicanul a aprofundat tema încrederii. Pornind de la figura lui Petru, căruia Isus „i-a încredințat turma” cu toate că l-a renegat de trei ori, demonstrându-se „de neîncredere”, părintele Radcliffe a scos „o lecție de cea mai mare importanță” pentru Sinod, adică „încrederea unul în altul, în pofida unor eșecuri”. Ca exemplu, călugărul dominican a citat criza abuzurilor şi reticenţele episcopilor din lume faţă de Declarația Fiducia supplicans a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, despre sensul pastoral al binecuvântărilor. „Însă Biserica – a mai spus el – va deveni o comunitate credibilă numai dacă vom risca, asemenea Domnului, să ne încredem unii în alţii, chiar dacă suntem răniți”. „Totul se întemeiază pe încrederea în Dumnezeu care se încrede în noi”, a reafirmat el ulterior. „Să avem încredere că acest Sinod, cu harul lui Dumnezeu, va aduce rod, chiar dacă nu putem anticipa ce va fi şi ar putea să nu fie ceea ce dorim”.

A fi adevăraţi păstori ai turmei Domnului

O criză de încredere se respiră şi la nivel global, a remarcat după aceea călugărul: între politicienii din diferitele partide şi între ei şi cetățeni; între tinerii care încep să nu mai creadă în democrație şi între lumea comunicării, în care fake news şi manipularea mass-media „ne împiedică să ne încredem în adevăr”. Şi totuşi, tocmai în acest scenariu aşa de complex, toţi botezații sunt chemaţi să fie „păstori”: părinți, profesori, lideri laici au responsabilitatea de a conduce fiecare „micile turme” ale familiei, școlii, cartierului.

A evita suspiciuni, rezistențe şi elitarism clerical

„Noi toţi – a subliniat Radcliffe – avem responsabilitatea extraordinar de a ne îngriji de oile Domnului”, în mod deosebit păstorii hirotoniţi, cărora le revine misiunea de a conduce turma „în afara staulului ecleziastic îngust şi introvertit spre spațiile ample ale lumii”. Rămâne fundamental principiul preoției înțelese ca „slujire a prieteniei divine”, adică prietenie cu Dumnezeu, cu laicii, cu acela care este la margini, cu confrații – a explicat părintele Radcliffe –. O preoție în măsură să rămână departe de suspiciuni şi rezistențe faţă de drumul sinodal, de a fi lipsit de „elitarism clerical” care este „lipsă de umilinţă şi negare a identităţii sacerdotale”.

Nu păcatului ipocriziei

Iată pentru ce, a mai evidențiat el, un preot nu poate şi nu trebuie să păcătuiască de ipocrizie: pentru că „eșecul transparenței corupe însăși inima identităţii sacerdotale” şi „poporul lui Dumnezeu este gata să ierte tot, în afară de ipocrizie”. De aici, invitaţia conclusivă a călugărului dominican adresată Adunării pentru ca toţi, cu autoritatea „păcătosului căit” ca Petru, să poată „discerne autoritatea celuilalt şi să aibă încredere în ea”.

De Isabella Piro

(După Vatican News, 1 octombrie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu