Domnule primar,

Doamnelor şi domnilor asesori şi consilieri ai Primăriei de Roma,

Stimate autorități,

Dragi prieteni!

Îi mulţumesc domnului primar pentru invitaţia plăcută şi pentru expresiile gentile pe care mi le-a adresat; şi mulţumesc preşedintei Adunării Capitoline pentru cuvintele de bun venit. Salut asesorii şi consilierii de la Primărie, reprezentanții guvernului, celelalte autorități prezente şi pe toţi cetățenii din Roma.

Vizitându-vă din nou, am sentimente de recunoștință şi de bucurie. Vin să vă întâlnesc pe voi şi, prin intermediul vostru, întregul oraș, care chiar de la nașterea sa, în urmă cu circa 2.800 de ani, a avut o clară şi constantă vocație de universalitate. Pentru credincioşii creştini acest rol n-a fost rod al întâmplării, ci a corespuns unui plan providențial.

Roma antică, din cauza dezvoltării juridice şi a capacităților de organizare, şi a construirii de-a lungul secolelor de instituții solide şi durabile, a devenit un far spre care multe popoare se îndreptau pentru a se bucura de stabilitate şi siguranță. Acest proces i-a permis să fie un centru iradiant de civilizaţie şi să primească persoane care proveneau din orice parte a lumii şi să le integreze în viaţa sa civilă şi socială, mulţi dintre ei ajungând să asume cele mai înalte magistraturi ale statului.

Această cultură romană antică, ce experimenta fără îndoială multe valori bune, avea nevoie pe de altă parte să se ridice, să se confrunte cu un mesaj de fraternitate, de iubire, de speranţă şi de eliberare mai mare.

Aspirația acelei civilizații, ajunsă la culmea înfloririi sale, oferă o explicaţie ulterioară a răspândirii rapide a mesajului creştin în societatea romană. Mărturia luminoasă a martirilor şi dinamismul de caritate al primelor comunităţi de credincioşi intercepta nevoia de a asculta cuvinte noi, cuvinte de viaţă veșnică: Olimpul nu mai era suficient, trebuia să se meargă pe Golgota şi la mormântul gol al Celui Înviat pentru a găsi răspunsurile la dorința de adevăr, de dreptate şi de iubire.

Această Veste Bună, şi anume credinţa creştină, cu timpul avea să impregneze şi să transforme viaţa persoanelor şi a instituțiilor înseși. Persoanelor avea să le ofere o speranţă mult mai radicală şi nemaiauzită; instituțiilor posibilitatea de a evolua la un stadiu mai ridicat, abandonând puţin câte puţin – de exemplu – o instituție precum sclavia, care chiar şi pentru multe minți culte şi pentru inimi sensibile a părut ca o realitate naturală şi sigură, deloc susceptibilă de a fi abolită.

Acest exemplu al sclaviei este unul foarte semnificativ al faptului că şi civilizații rafinate pot prezenta elemente culturale aşa de înrădăcinate în mentalitatea persoanelor şi a întregii societăți încât să nu mai fie simțite drept contrare demnității fiinţei umane. Fapt care se verifică şi în zilele noastre, când, aproape în mod inconștient, se riscă uneori să fim selectivi, parţiali în apărarea demnității umane, marginalizând sau rebutând unele categorii de persoane, care ajung să nu mai aibă protecție adecvată.

După Roma Cezarilor a urmat – ca să spunem aşa – Roma Papilor, succesori ai apostolului Petru, care „prezidează în caritate” întreaga Biserică şi care, în unele secole, au trebuit să desfășoare şi un rol de suplinire a puterilor civile în destrămarea progresivă a lumii antice, şi uneori, cu comportamente nefericite. Multe lucruri s-au schimbat, dar vocația la universalitate a Romei a fost confirmată şi preamărită. De fapt, dacă orizontul geografic al imperiului roman avea inima sa în lumea mediteraneană şi, deşi foarte vastă, nu implica toată lumea, misiunea Bisericii nu are granițe pe acest pământ, pentru că trebuie să-l facă cunoscut tuturor popoarelor pe Cristos, acțiunea sa şi cuvintele sale de mântuire.

Începând de la unitatea Italiei s-a deschis o nouă fază, în care, după contrastele şi neînțelegerile cu noul stat unitar, în cadrul a ceea ce a fost denumită „problema romană”, s-a ajuns, în urmă cu 95 de ani, la concilierea între puterea civilă şi Sfântul Scaun.

După aceea, anul acesta este a 40-a aniversare a revizuirii concordatului. El a reafirmat că statul italian şi Biserica catolică sunt, „fiecare în propria ordine, independente şi suverane, angajându-se la respectarea deplină a acestui principiu în raporturile lor şi la colaborarea reciprocă pentru promovarea omului şi binele țării” (Art. 1 din Acordul de revizuire a concordatului, 3 iunie 1985).

Roma s-a confirmat mereu, şi în aceste faze istorice mai recente, în vocația sa universală, aşa cum este mărturisit de lucrările Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, de diferiții Ani Sfinţi celebrați, de semnarea tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene, precum şi a tratatului care a instituit Curtea Penală Internațională, de Olimpiada din 1960, de organizațiile internaționale, îndeosebi FAO, care au în Roma sediul lor.

Acum Roma se pregătește să găzduiască Jubileul din 2025. Acest eveniment este cu caracter religios, un pelerinaj de rugăciune şi de pocăință pentru a obține de la milostivirea divină o reconciliere mai completă cu Domnul. Totuşi, el nu poate să nu implice şi orașul sub profilul atenţiilor şi al operelor necesare pentru a primii atâția pelerini care îl vor vizita, adăugându-se la turiștii care vin să admire tezaurul său imens de opere de artă şi urmele grandioase ale secolelor trecute. Roma este unică. De aceea şi apropiatul Jubileu va putea avea o repercusiune pozitivă asupra feței însăși a orașului, îmbunătăţindu-i frumusețea şi făcând mai eficiente serviciile publice, nu numai în centru ci favorizând apropierea între centru şi periferii. Acest lucru este foarte important, pentru că orașul crește şi această atenţie, acest raport devine în fiecare zi mai important. Şi pentru aceasta mie îmi place să merg pentru a vizita parohiile din periferie, pentru ca să simtă că episcopul este aproape de ei; pentru că este foarte ușor a fi aproape de centru – eu sunt în centru –, dar a merge pentru a vizita periferiile este prezența episcopului, acolo.

Este inimaginabil că toate acestea se pot desfășura în mod ordonat şi în siguranță fără colaborarea activă şi generoasă a autorităților de la primăria capitolină şi cele naţionale. Mulţumesc din inimă în această privință autorităților comunale pentru angajarea dedicată în pregătirea Romei pentru a primi pelerinii apropiatului Jubileu, şi mulţumesc guvernului italian pentru disponibilitatea sa deplină de a colabora cu autoritățile ecleziastice pentru buna reușită a Jubileului, confirmând voința de colaborare amicală care caracterizează raporturile reciproce între Italia şi Sfântul Scaun, care sunt raporturi umane. De atâtea ori, meschinăria ne poate face să credem că raporturile sunt bani: nu, acest lucru este secundar. Sunt raporturile umane între autorități.

Roma este oraș cu spirit universal. Acest spirit vrea să fie în slujba carității, în slujba primirii şi a ospitalității. Pelerini, turişti, migranţi, cei care se află în situaţii grave, cei mai săraci, persoanele singure, cele bolnave, cei închiși, cei excluși să fie cei mai adevăraţi martori ai acestui spirit – pentru aceasta am decis să deschidă o Poartă Sfântă într-o închisoare –; şi aceştia să poată mărturisi că autoritatea este pe deplin autoritate atunci când este în slujba tuturor, când foloseşte puterea sa legitimă pentru a veni în întâmpinarea exigențelor cetățeniei şi, în mod deosebit, ale celor mai slabi, ale celor din urmă. Şi asta nu este numai pentru voi politicienii, este şi pentru preoţi, pentru episcopi. Apropierea, apropiere de poporul lui Dumnezeu pentru a-l sluji, pentru a-l însoți.

Să continue Roma să manifeste faţa sa, faţă primitoare, ospitalieră, generoasă, nobilă. Afluxul enorm în urbe de pelerini, turişti şi migranţi, cu tot ceea ce semnifică în termeni de organizare, ar putea să fie văzut ca o greutate, o povară care frânează şi încâlcește decurgerea normală a lucrurilor. În realitate, toate acestea sunt Roma, specificul său, unic în lume, onoarea sa, marea sa atracție şi responsabilitatea sa faţă de Italia, faţă de Biserică, faţă de familia umană. Fiecare problemă a sa este „reversul” măreției sale şi, din factor de criză, poate să devină oportunitate de dezvoltare: civilă, socială, economică, culturală.

Tezaurul imens de cultură şi de istorie așezat pe colinele Romei este onoarea şi obligația cetățenilor săi şi a guvernanților săi şi aşteaptă să fie valorizat şi respectat în mod adecvat. Să renască în fiecare conştiinţa valorii Romei, a simbolului pe care ea îl reprezintă în toate continentele – să nu uităm mitul originii Romei ca renaștere din ruinele Troiei –; şi să se confirme, ba chiar să crească activa colaborare reciprocă între toate puterile care locuiesc aici, pentru o acțiune corală şi constantă, care s-o facă şi mai demnă de rolul pe care destinul, sau mai bine zis Providența, i l-a rezervat.

De multe decenii, de când eram preot tânăr, am avut mereu devoțiunea către Salus Populi Romani, şi de fiecare dată când veneam la Roma mergeam la ea. Îi cer ei, lui Salus Populi Romani, ca să vegheze asupra orașului şi asupra poporului din Roma, să reverse speranţa şi să trezească iubirea, aşa încât, confirmând cele mai nobile tradiții ale sale, să continue să fie, şi în timpul nostru, far de civilizație şi promotoare de pace. Mulţumesc.

__________________

Salut adresat liber angajaților adunaţi în Piazza del Campidoglio

Bună ziua! Vă salut pe voi toţi, AMA, Protecția Civilă, jandarmii, oamenii care lucrează aici: multe mulțumiri pentru primire, multe mulțumiri!

Eu îmi permit astăzi, în acest moment, să fac o rugăciune pentru Roma, pentru orașul nostru. Bucură-te, Marie, …

[Binecuvântarea]

Mulţumesc pentru munca voastră, mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru oraș! Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, în favoarea mea! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu