Invitaţia de „a fi vestitori de speranţă, iubire şi pace în lume”, nepierzând niciodată „curajul de a vorbi despre Cristos” în diferitele ambiente familiale, educative şi de muncă, a fost adresată de Papa participanților la al 35-lea Festival al tinerilor (Mladifest), care se desfășoară de la 1 la 6 august la Medjugorje, cu tema: „Maria a ales partea cea mai bună” (Lc 10,42). Publicăm în continuare mesajul – citit la deschiderea întâlnirii de arhiepiscopul Aldo Cavalli, vizitator apostolic cu caracter special pentru parohia din Medjugorje – adresat de Francisc miilor de tineri şi tinere care provin din 80 de țări din lume.
Dragi tineri,
Sunt bucuros să vă pot adresa acest mesaj cu ocazia celui de-al 35-lea Festival al tinerilor, care v-a adunat numeroşi la Medjugorje, pentru ca întâlnirea cu Domnul Isus în comuniunea cu Fecioara Maria să poată ridica flacăra credinţei voastre. În aceste zile intense reflectați asupra temei: „Maria a ales partea cea mai bună” (Lc 10,42). Pornind tocmai de la această frază a Domnului, aş vrea să vă ofer câteva sugestii scurte pentru creșterea voastră spirituală şi pentru angajarea voastră în Biserică şi în lume.
Isus, cu ceea ce îi spune Martei, sora lui Lazăr şi a Mariei, ne aminteşte că abordarea unui discipol autentic este să stea în ascultarea Cuvântului Domnului. Maria îşi dă seama că Domnul a intrat în casa sa, dar vrea să intre şi în inima sa. De fapt, ea s-a așezat la picioarele sale pentru a-l asculta, alegând astfel partea cea mai bună care „nu i se va lua”.
O altă discipolă autentică este Maria din Nazaret. Dumnezeu a intrat în casa acestei fete tinere şi i-a vorbit. A primit Cuvântul lui Dumnezeu în propria inimă şi a participat la planul său, punându-se la dispoziție în întregime atunci când, la plinirea timpurilor, Dumnezeu la trimis pe Fiul său. Ea era prezentă în tăcere la picioarele crucii atunci când Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul său, a răscumpărat lumea; ea i-a urmat pe apostoli în ziua de Rusalii, când Biserica s-a născut în Duhul Sfânt. Permițând ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, Fecioara Maria a împlinit misiunea sa cu fidelitate şi atenţie. Şi ea a ales partea cea mai bună: pe Domnul Isus.
În acelaşi mod voi, dragi prieteni, sunteți chemaţi să deveniți discipolii autentici ai lui Cristos. Rămâneți în prezența Învățătorului pentru a medita Cuvântul lui Dumnezeu, lăsând ca el să lumineze mintea voastră şi inima voastră pentru a descoperi şi a colabora în planul pe care Tatăl îl are pentru fiecare dintre voi. Pentru aceasta vă încurajez să stabiliţi o legătură strânsă cu Evanghelia şi s-o aveți cu voi, pentru ca să fie pentru voi ca o busolă care vă indică drumul de urmat. Citind-o veți învăța să-l cunoașteți pe Cristos, „Fiul lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul unic, perfect şi definitiv al Tatălui, care în El spune tot şi nu va mai fi alt cuvânt ca acela” (CBC, 65), cum confirmă şi sfântul Ieronim: „Necunoașterea Scripturii este necunoaștere a lui Cristos” (PL 24, 17). Întăriți-vă şi cu forţa harului sacramental al Reconcilierii şi Euharistiei, vizitați-l pe Domnul în această întâlnire „inimă la inimă”, adică în adorația euharistică.
În afară de asta, un discipol autentic, devenind înțelept şi puternic în Duhul, transmite în mod necesar celorlalți Împărăția lui Dumnezeu, pentru că a vesti Cuvântul său nu este o obligație numai pentru preoţi şi călugări, ci şi pentru voi, dragi tineri. Trebuie să aveți curajul de a vorbi despre Cristos în familiile voastre, în ambientul vostru educativ şi de muncă, în timpul vostru liber. Vestiți-l mai ales cu viaţa voastră, manifestând prezența vizibilă a lui Cristos în existenţa voastră, în angajarea zilnică şi în coerență cu Evanghelia în fiecare decizie concretă. Domnul vă vrea ca apostoli neînfricați ai Veștii Bune şi constructori ai unei omeniri noi.
Preaiubiților, fie ca binecuvântarea mea să vă însoțească şi Mamei Maria, Mama Bisericii, încredințez pe fiecare dintre voi, aşa încât să mijlocească pentru ca să aveți forță şi înţelepciune pentru a putea vorbi cu Dumnezeu şi a vorbi despre Dumnezeu. Fie ca exemplul său să vă îndemne să fiți vestitori de speranţă, iubire şi pace în lume. În sfârşit, vă cer cu respect să vă rugaţi pentru mine.
Roma, la Sfântul Ioan din Lateran
Solemnitatea sfinților Petru şi Paul,
29 iunie 2024
Franciscus
(După L’Osservatore Romano, 3 august 2024)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu