„Femei şi slujiri în Biserica sinodală” este cartea semnată de cinci autori care se propune, după cum atestă subtitlul, ca „un dialog deschis” între autorii înșiși, care sunt trei teologe şi doi cardinali: sora Linda Pocher, de la Fiicele Mariei Ajutătoare, profesoară de cristologie şi mariologie la Facultatea Pontificală de Științe ale Educației Auxilium din Roma, care semnează şi introducerea; Jo B. Wells, episcop din Biserica din Anglia şi subsecretară generală al Comuniunii anglicane; şi Giuliva Di Berardino, consacrată din Ordo Virginum din dieceza de Verona, liturgistă, profesoară şi responsabilă de cursuri de spiritualitate şi exerciții spirituale; şi cardinalii Jean-Claude Hollerich, iezuit, arhiepiscop de Luxemburg şi raportor general al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, şi Seán Patrick O’Malley, capucin, arhiepiscop de Boston şi preşedinte al Comisiei Pontificale pentru Tutelarea Minorilor. Textele adunate se nasc din întâlnirea din 5 februarie între Papa Francisc, Consiliul de Cardinali (C9) şi cele trei teologe. Editată de Paoline (Milano 2024, 104 pagini) cartea continuă precedenta „Demasculinizarea Bisericii” şi se deschide cu prefața – pe care o publicăm în continuare – semnată de Pontif. 

Realitatea este mai importantă decât ideea: acesta este unul din principiile care au condus, de-a lungul anilor, reflecția mea şi discernământul meu şi pe care am voit să-l încredințez reflecţiei şi discernământului comunităţilor ecleziale la începutul pontificatului meu (Evangelii gaudium 231-232). Este o satisfacție, pentru mine, să constat cum programul propus de sora Linda Pocher pentru formarea Consiliului de Cardinali despre tema femeilor în Biserică este condus tot de acest principiu, şi cu privire la o temă pe atât de importantă pe cât de delicată ca aceea a slujirilor în comunitatea eclezială.

Gândirea creştină, în dimensiunea sa teologică, juridică, magisterială şi culturală, în efortul său legitim de a transcende contingenţa prezentului nu poate niciodată să se înstrăineze complet de contextul în care este formulat. De-a lungul epocii moderne, deosebit de marcată de fascinația pentru ideile „clare şi distincte”, şi Biserica a căzut, uneori, în capcana de a considera fidelitatea faţă de idei mai importantă decât atenţia faţă de realitate. Însă realitatea este mereu mai mare decât ideea şi atunci când teologia cade în capcana ideilor clare şi distincte se transformă în mod inevitabil într-un pat al lui Procust, care sacrifică realitatea, sau parte din ea, pe altarul ideii.

O anumită suferinţă a comunităţilor ecleziale cu privire la modul în care este înţeleasă şi trăită slujirea nu este o realitate nouă. Drama abuzurilor ne-a constrâns să deschidem ochii asupra plăgii clericalismului, care nu se referă numai la slujitorii hirotoniţi, ci la un mod deformat de a exercita puterea în cadrul Bisericii în care toţi pot să cadă: şi laicii, şi femeile.

A asculta suferinţele şi bucuriile femeilor este desigur un mod pentru a ne deschide la realitate. Ascultându-le fără judecare şi fără prejudecăți, ne dăm seama că în multe locuri şi în multe situaţii suferă tocmai din cauza nerecunoaşterii a ceea ce sunt şi a ceea ce fac precum şi a ceea ce ar putea să facă şi să fie dacă numai ar avea spațiul şi oportunitatea. Femeile care suferă mai mult sunt adesea cele mai apropiate, cele mai disponibile, pregătite şi prompte să-l slujească pe Dumnezeu şi Împărăția sa.

Acest mic volum, care adună provocările pe care trei femei le-au oferit Consiliului de Cardinali cu privire la slujirea şi la slujirile în Biserică, are calitatea de a nu pleca de la idee, ci de la ascultarea realității, de la interpretarea sapiențială a experienţei femeilor în Biserică. Şi procesul sinodal, ca proces de discernământ, pleacă de la realitate şi de la experienţă, în dialog deschis şi în fidelitate creativă cu marea tradiție care ne-a precedat şi ne însoţeşte.

Vreau să încredințez discernământului aflat în desfăşurare despre tema slujirii şi a slujirilor în Biserica sinodală mijlocirii sfinților şi sfintelor care au văzut, au ascultat, au atins cu mâna modul de a sluji al lui Isus şi au format cu El trupul eclezial în configuraţia sa originară: Maria, Petru, Ioan, Magdalena, pentru a numi numai câţiva, împreună cu însoțitorii şi însoţitoarele lor ale căror istorii şi nume le cunoaștem şi atâtor altor anonimi discipoli şi discipole, misionari şi misionare ai Evangheliei, pentru ca să ne ajute să fim interpreți fideli şi creativi ai intențiilor Domnului.

Cetatea Vaticanului, 25 martie 2024

(După L’Osservatore Romano, 11 iulie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu