Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica Vaticană, marţi 29 iunie 2021) Doi mari apostoli, apostoli ai Evangheliei, şi doi stâlpi ai Bisericii: Petru şi Paul. Astăzi sărbătorim amintirea lor. Să privim de aproape pe aceşti doi martori ai credinţei: în centrul istoriei lor nu este bravura lor, ci în centru este întâlnirea cu Cristos care a […]

Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica Vaticană, marţi 29 iunie 2021)

Doi mari apostoli, apostoli ai Evangheliei, şi doi stâlpi ai Bisericii: Petru şi Paul. Astăzi sărbătorim amintirea lor. Să privim de aproape pe aceşti doi martori ai credinţei: în centrul istoriei lor nu este bravura lor, ci în centru este întâlnirea cu Cristos care a schimbat viaţa lor. Au trăit experienţa unei iubiri care i-a vindecat şi i-a eliberat şi, pentru aceasta, au devenit apostoli şi slujitori de eliberare pentru alţii.

Petru şi Paul sunt liberi numai pentru că au fost eliberați. Să ne oprim asupra acestui punct central.

Petru, pescarul din Galileea, a fost înainte de toate eliberat de sentimentul de nepotrivire şi de amărăciunea eșecului, şi asta s-a întâmplat grație iubirii necondiționate a lui Isus. Deşi era un pescar expert, a experimentat de mai multe ori, în inima nopții, gustul amar al înfrângerii pentru că nu a pescuit nimic (cf. Lc 5,5; In 21,5) şi, în faţa năvoadelor goale, a avut ispita de a trage năvoadele în barcă; deşi era puternic şi impetuos, s-a lăsat adesea cuprins de frică (cf. Mt 14,30); deşi era un pasionat discipol al Domnului, a continuat să raţioneze conform lumii fără a reuși să înțeleagă şi să primească semnificaţia Crucii lui Cristos (cf. Mt 16,22); deşi s-a declarat gata să-şi dea viaţa pentru El, i-a fost suficient să se simtă suspectat că este dintre ai săi pentru a se înspăimânta şi a ajunge să-l renege pe Învățătorul (cf. Mc 14,66-72).

Şi totuşi Isus l-a iubit gratuit şi a pariat pe el. L-a încurajat să nu capituleze, să arunce iar năvoadele în mare, să meargă pe apă, să privească la propria slăbiciune cu curaj, să-l urmeze pe calea Crucii, să-şi dea viaţa pentru fraţi, să pască oile sale. Astfel l-a eliberat de frică, de calculele bazate numai pe siguranțele umane, de preocupările lumești, revărsând în el curajul de a risca totul şi bucuria de a se simți pescar de oameni. L-a chemat chiar pe el să-i întărească în credinţă pe fraţi (cf. Lc 22,32). Lui i-a dat – am ascultat în Evanghelie – cheile pentru a deschide porțile care conduc la întâlnirea cu Domnului şi puterea de a lega şi a dezlega: a-i lega pe fraţi cu Cristos şi a dezlega nodurile şi lanțurile vieţii lor (cf. Mt 16,19).

Toate acestea au fost posibile numai pentru că – aşa cum ne-a relatat prima lectură – Petru cel dintâi a fost eliberat. Lanțurile care-l țin prizonier sunt frânte şi, exact cum s-a întâmplat în noaptea eliberării israeliților din sclavia Egiptului, i se cere să se ridice în grabă, să-şi pună centura şi să-şi lege sandalele pentru a ieşi. Şi Domnul deschide larg porțile în faţa lui (cf. Fap 12,7-10). Este o nouă istorie de deschidere, de eliberare, de lanţuri frânte, de ieșire din închisoarea care închide. Petru trăieşte experienţa Paștelui: Domnul l-a eliberat.

Şi apostolul Paul a experimentat eliberarea din partea lui Cristos. A fost eliberat din sclavia mai oprimantă, aceea a eu-lui său, şi din Saul, nume al primului rege al lui Israel, a devenit Paul, care înseamnă „mic”. A fost eliberat şi de zelul religios care-l făcuse învârtoşat în susținerea tradițiilor primite (cf. Gal 1,14) şi violent în persecutarea creştinilor. A fost eliberat. Respectarea formală a religiei şi apărarea tradiţiei cu sabia scoasă, în loc de a-l deschide la iubirea lui Dumnezeu şi a fraților, l-au învârtoşat: era un fundamentalist. Dumnezeu l-a eliberat de acest lucru; şi, în schimb, nu la cruțat de atâtea slăbiciuni şi dificultăți care au făcut mai rodnică misiunea sa evanghelizatoare: trudele apostolatului, infirmitatea fizică (cf. Gal 4,13-14); violențele, persecuțiile, naufragiile, foamea şi setea, şi, aşa cum relatează el însuși, un ghimpe care l-a chinuit în trup (cf. 2Cor 12,7-10).

Astfel Paul a înțeles că „Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii pentru ca să le facă de rușine pe cele puternice” (1Cor 1,27), că toate le putem în El care ne dă forță (cf. Fil 4,13), că nimic nu ne poate despărți vreodată de iubirea Sa (cf. Rom 8,35-39). Pentru aceasta, la sfârşitul vieţii sale – ne-a relatat lectura a doua – Paul poate să spună: „Domnul mi-a fost alături” şi „mă va salva din orice lucrare rea” (2Tim 4,17.18). Paul a trăit experienţa Paștelui: Domnul l-a eliberat.

Iubiți fraţi şi surori, Biserica priveşte la aceşti doi giganţi ai credinţei şi vede doi apostoli care au eliberat puterea Evangheliei în lume, numai pentru că au fost mai înainte eliberați de întâlnirea cu Cristos. El nu i-a judecat, nu i-a umilit, ci a împărtășit viaţa lor cu afect şi apropiere, susţinându-i cu însăși rugăciunea sa şi, uneori, avertizându-i pentru a-i zgâlţâi la schimbare. Isus îi spune lui Petru cu duioșie: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta” (Lc 22,32); pe Paul îl întreabă: „Saul, Saul, pentru ce mă prigoneşti?” (Fap 9,4). Aşa face Isus şi cu noi: ne asigură apropierea sa rugându-se pentru noi şi mijlocind la Tatăl; şi ne reproșează cu dulceață când greșim, pentru ca să putem regăsi forţa de a ne ridica şi a relua drumul.

Atinși de Domnul, suntem eliberați şi noi. Şi avem nevoie mereu să fim eliberați, pentru că numai o Biserică liberă este o Biserică credibilă. Ca şi Petru, suntem chemaţi să fim liberi de sentimentul înfrângerii în faţa pescuirii noastre uneori falimentare; să fim liberi de teama care ne imobilizează şi ne face fricoși, închizându-ne în siguranțele noastre şi luându-ne curajul profeției. Ca şi Paul, suntem chemaţi să fim liberi de ipocriziile exteriorităţii; să fim liberi de ispita de a ne impune cu forţa lumii şi nu cu slăbiciunea care-i face spațiu lui Dumnezeu; liberi de o respectare religioasă care ne face rigizi şi inflexibili; liberi de legăturile ambigue cu puterea şi de frica de a fi neînţeleşi şi atacați.

Petru şi Paul ne încredinţează imaginea unei Biserici încredințate mâinilor noastre, dar conduse de Domnul cu fidelitate şi duioșie – El este cel care conduce Biserica –; a unei Biserici slabe, dar întărite de prezența lui Dumnezeu; imaginea unei Biserici eliberate care poate să ofere lumii acea eliberare pe care singură nu şi-o poate da: eliberarea de păcat, de moarte, de resemnare, de sentimentul nedreptății, de pierderea speranţei care urâțește viaţa femeilor şi bărbaților din timpul nostru.

Să ne întrebăm astăzi, la această celebrare şi după aceea, să ne întrebăm: orașele noastre, societățile noastre, lumea noastră, câtă nevoie au de eliberare? Câte lanţuri trebuie frânte şi câte porți ferecate trebuie să fie deschise! Noi putem să fim colaboratori ai acestei eliberări, dar numai dacă noi cei dintâi ne lăsăm eliberați de noutatea lui Isus şi umblăm în libertatea Duhului Sfânt.

Astăzi fraţii noştri arhiepiscopi primesc pallium. Acest semn de unitate cu Petru aminteşte misiunea păstorului care îşi dă viaţa pentru turmă. Dăruindu-şi viaţa, păstorul, eliberat de sine însuși, devine instrument de eliberare pentru fraţi. Astăzi este cu noi delegația patriarhiei ecumenice, trimisă cu această ocazie de iubitul frate Bartolomeu: prezența voastră plăcută este un semn prețios de unitate pe drumul de eliberare de distanțele care în mod scandalos îi despart pe cei care cred în Cristos. Mulţumesc pentru prezența voastră.

Ne rugăm pentru voi, pentru păstori, pentru Biserică, pentru noi toţi: pentru ca, eliberați de Cristos, să putem fi apostoli de eliberare în întreaga lume.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu