În liturgia de astăzi ies în evidenţă, în mod deosebit, trei cuvinte, trei idei: abundenţă, binecuvântare şi dar. Şi, privind imaginea Fecioarei de Guadalupe, avem într-un fel şi reflexia acestor trei realităţi: abundenţa, binecuvântarea şi darul.

Abundenţa, pentru că Dumnezeu se oferă mereu în abundenţă, dă mereu în abundenţă. El nu cunoaște dozele. Se lasă „dozat” de răbdarea sa. Noi suntem cei care – prin însăși natura noastră, prin limitele noastre – cunoaștem necesitatea ratelor comode. În schimb El se dă în abundenţă, complet. Şi unde este Dumnezeu, este abundenţă.

Gândindu-se la misterul Crăciunului, liturgia din Advent ia de la profetul Isaia mult din această ideea a abundenţei. Dumnezeu se dă în întregime, aşa cum este, total. Generozitatea poate să fie – mie îmi place să cred aşa – o „limită” a lui Dumnezeu (cel puţin una!): imposibilitatea de a se da în mod diferit care să nu fie în abundenţă.

Al doilea cuvânt este binecuvântarea. Întâlnirea Mariei cu Elisabeta este o binecuvântare, o binecuvântare. A binecuvânta înseamnă „a cuvânta – bine”. Şi Dumnezeu, încă din prima pagină din Geneză, ne-a obișnuit cu acest stil al său de a cuvânta. Al doilea cuvânt pe care-l pronunţă, conform Bibliei, este: „Şi era bun”, „este bun”, „este foarte bun”. Stilul lui Dumnezeu este mereu de a cuvânta bine, pentru aceasta blestemul este stilul diavolului, al dușmanului; stilul meschinăriei, al incapacității de a se dărui total, acel „a cuvânta rău”. Dumnezeu mereu cuvântează bine. Şi cuvântează asta cu plăcere, o cuvântează dăruindu-se. Bine. Se dăruiește în abundenţă, cuvântând bine, binecuvântând.

Al treilea cuvânt este darul. Şi această abundenţă, acest a cuvânta bine, este un cadou, este un dar. Un dar care ne este dat în Cel care este în întregime har, care este în întregime El, în întregime divinitate: în Cel Binecuvântat. Un dar care ne este dat în Cea care este „plină de har”, cea „Binecuvântată”. Cel Binecuvântat prin natură şi Cea Binecuvântată prin har: sunt cele două referință pe care le indică Scriptura. Ei i se spune: „binecuvântată eşti tu între femei”, „plină de har”. Isus este Cel Binecuvântat care aduce binecuvântarea.

Şi privind imaginea Mamei noastre care îl aşteaptă pe Cel Binecuvântat, cea plină de har care îl aşteaptă pe Cel Binecuvântat, înţelegem un pic din această abundenţă, din a cuvânta binele, din „a binecuvânta”. Şi înţelegem acest dar, darul lui Dumnezeu care ni s-a prezentat nouă în abundenţa Fiului său, prin natură, în abundenţa Mamei sale, prin har. Darul lui Dumnezeu ni s-a prezentat nouă ca o binecuvântare, în Cel Binecuvântat prin natură şi în Cea Binecuvântată prin har. Acesta este cadoul pe care Dumnezeu ni-l prezintă şi pe care a voit să-l evidențieze încontinuu, să-l facă să iasă la iveală în decursul revelației.

„Binecuvântată eşti tu între femei pentru că ni l-ai adus pe Cel Binecuvântat” – „Eu sunt Născătoarea de Dumnezeu grație căreia se trăieşte, Cel care dă viaţa, Cel Binecuvântat”.

Contemplând astăzi imaginea Mamei Noastre, fie ca să putem „fura” de la Dumnezeu un pic din acest stil pe care îl are El: generozitatea, abundenţa, „bine-cuvântarea”, niciodată blestemul, şi să transformăm viaţa într-un dar, un dar pentru toţi. Aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu