Preaiubiţi fraţi parohi!

Întâlnirea internațională „Parohii pentru Sinod” şi dialogul cu aceia care au luat parte la ea, sunt ocazia pentru a aminti în rugăciunea mea pe toţi parohii din lume, cărora le adresez cu mare afect aceste cuvinte.

Este atât de clar că a spune asta sună aproape banal, dar asta nu-l face mai puţin adevărat: Biserica n-ar putea să meargă înainte fără angajarea şi slujirea voastră. Pentru aceasta vreau înainte de toate să exprim recunoștință şi stimă pentru munca generoasă pe care o faceţi în fiecare zi, semănând Evanghelia în orice tip de teren (cf. Mc 4,1-25).

Cum experimentaţi în aceste zile de împărtășire, parohiile în care desfășurați slujirea voastră se află în contexte foarte diferite: de la cele din periferiile megalopolisurilor – le-am cunoscut direct la Buenos Aires – la cele vaste ca provincii în regiunile populate mai puţin dens; de la cele din centrele urbane din multe țări europene, în care bazilici antice găzduiesc comunităţi tot mai mici şi mai bătrâne, la cele în care se celebrează sub un copac şi cântul păsărilor se contopeşte cu glasul atâtor copii.

Parohii cunosc toate acestea foarte bine, cunosc dinăuntru viaţa poporului lui Dumnezeu, trudele sale şi bucuriile sale, nevoile sale şi bogățiile sale. Pentru aceasta o Biserică sinodală are nevoie de parohii săi: fără ei nu vom putea învăța niciodată să mergem împreună, nu vom putea întreprinde niciodată acel drum al sinodalităţii care „este drumul pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la Biserica din al treilea mileniu”[1].

Nu vom deveni niciodată Biserică sinodală misionară dacă şi comunitățile parohiale nu vor face din participarea tuturor celor botezați la unica misiune de a vesti Evanghelia trăsătura caracteristică a vieţii lor. Dacă nu sunt sinodale şi misionare parohiile, nu va fi astfel nici Biserica. Raportul de sinteză al Primei Sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor este foarte clar în această privință: parohiile, începând de la structurile lor şi de la organizarea vieţii lor, sunt chemate să se conceapă „îndeosebi în slujba misiunii pe care credincioşii o duc înainte în cadrul societății, în viaţa familială şi de muncă, fără a se concentra exclusiv asupra activităților care se desfășoară în interiorul lor şi asupra necesităților lor de organizare” (8, l). De aceea trebuie ca aceste comunităţi parohiale să devină tot mai mult locuri din care cei botezați pleacă drept discipoli misionari şi la care se întorc, plini de bucurie, pentru a împărtăși minunăţiile săvârșite de Domnul prin intermediul mărturiei lor (cf. Lc 10,17).

Ca păstori, suntem chemaţi să însoțim pe acest parcurs comunitățile pe care le slujim şi, în acelaşi timp, să ne angajăm cu rugăciunea, discernământul şi zelul apostolic pentru ca slujirea noastră să fie adaptată la exigențele unei Biserici sinodale misionare. Această provocare îl interesează pe Papa, pe episcopi şi Curia Romană, şi vă interesează şi pe voi parohii. Cel care ne-a chemat şi ne-a consacrat ne invită astăzi să ascultăm glasul Duhului său şi să ne mișcăm în direcția pe care ne-o indică. De-a lungul drumului vom descoperi şi modul pentru a elibera slujirea noastră de acele aspecte care îl fac mai obositor şi pentru a redescoperi cel mai adevărat nucleu al său: vestirea Cuvântului şi reunirea comunităţii frângând pâinea.

Așadar vă invit să primiți această chemare a Domnului de a fi, ca parohi, constructori ai unei Biserici sinodale misionare şi a vă angaja cu entuziasm pe acest drum. În acest scop, simt să formulez trei sugestii care vor putea inspira stilul de viaţă şi de acțiune al păstorilor.

1. Vă invit să trăiți carisma voastră ministerială specifică tot mai mult în slujba darurilor multiforme semănate de Duhul în poporul lui Dumnezeu. De fapt, este nevoie să se descopere, să se încurajeze şi să se valorizeze „cu simț de credinţă carismele, atât umile cât şi eminente, care sunt acordate laicilor sub multiple forme” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Presbyterorum ordinis, 9) şi care sunt indispensabile pentru a putea evangheliza realitățile umane. Sunt convins că în acest mod veți face să se evidențieze atâtea comori ascunse şi vă veți simți mai puţin singuri în marea misiune de a evangheliza, experimentând bucuria unei paternități genuine care nu primează, ci face să se evidențieze în ceilalți, bărbați şi femei, atâtea potențialități prețioase.

2. Cu toată inima vă sugerez să învățați şi să practicaţi arta discernământului comunitar, folosindu-vă pentru asta de metoda „conversaţiei în Duh”, care ne-a ajutat atât de mult în parcursul sinodal şi în desfășurarea Adunării însăși. Sunt sigur că veți putea culege numeroase roade nu numai în structurile de comuniune, precum consiliul pastoral parohial, dar şi în multe alte domenii. Aşa cum aminteşte Raportul de sinteză, discernământul este un element cheie al acțiunii pastorale a unei Biserici sinodale: „Este important ca practica discernământului să fie realizată şi în domeniul pastoral, în mod adaptat contextelor, pentru a ilumina concretețea vieţii ecleziale. Ea va permite să se recunoască mai bine carismele prezente în comunitate, să se încredințeze cu înţelepciune îndatoriri şi slujiri, să se proiecteze în lumina Duhului drumurile pastorale, mergând dincolo de simpla programare de activități” (2, l).

3. În sfârşit, aş vrea să vă recomand să puneți la baza a toate împărtăşirea şi fraternitatea între voi şi cu episcopii voștri. Această instanță a reieșit cu putere din Întâlnirea internațională pentru formarea permanentă a preoţilor, cu tema „Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine” (2Tim 1,6), desfășurată în februarie aici la Roma, cu peste opt sute de episcopi, preoţi, consacrați şi laici, bărbați şi femei, angajați în acest domeniu, reprezentând optzeci de țări. Nu putem fi părinți autentici dacă nu suntem înainte de toate fii şi fraţi. Şi nu suntem în măsură să trezim comuniune şi participare în comunitățile încredințate nouă dacă înainte de toate nu le trăim între noi. Știu bine că, în desfășurarea îndatoririlor pastorale, această angajare poate să pară un surplus sau chiar timp pierdut, dar în realitate este adevărat contrariul: de fapt, numai aşa suntem credibili şi acțiunea noastră nu risipește ceea ce alţii au construit deja.

Nu numai Biserica sinodală misionară are nevoie de parohi, ci şi drumul specific al Sinodului 2021-2024, „Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare, misiune”, în vederea Sesiunii a Doua a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care se va desfășura în luna octombrie. Pentru a o pregăti avem nevoie să ascultăm glasul vostru.

Pentru aceasta, invit pe cei care au luat parte la Întâlnirea internațională „Parohii pentru Sinod” să fie misionari de sinodalitate şi cu voi, fraţii lor parohi, odată întorși acasă, animând reflecția despre reînnoirea slujirii de paroh în cheie sinodală şi misionară, şi în acelaşi timp permițând Secretariatului General al Sinodului să adune contribuția voastră de neînlocuit în vederea redactării lui Instrumentum laboris. A-i asculta pe parohi era scopul acestei Întâlniri internaționale, dar asta nu se poate termina astăzi: avem nevoie să continuăm să vă ascultăm.

Fraţi preaiubiţi, sunt alături de voi pe acest drum pe care şi eu încerc să-l parcurg. Vă binecuvântez pe toţi din inimă şi la rândul meu am nevoie să simt apropierea voastră şi sprijinul rugăciunii voastre. Să ne încredințăm Sfintei Fecioare Maria Odighitria: aceea care indică drumul, aceea care conduce la Cale, la Adevăr şi la Viaţă.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 2 mai 2024

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Discurs pentru comemorarea celei de-a 50-a aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor, 17 octombrie 2015.