Alteță,

Domnule secretar general,

Iubiți fraţi şi surori!

Aş vrea să-i mulţumesc lui dr. Ahmad Al-Tayyeb, mare imam de Al-Azhar, care mi-a arătat apropierea sa; lui Muslim Council of Elders, pe care l-am întâlnit în urmă cu un an, Programului Națiunilor Unite pentru Ambient (UNEP) şi tuturor partner care au organizat şi promovat acest pavilion religios. Este primul de acest gen în inima unei COP şi arată că fiecare crez religios autentic este izvor de întâlnire şi de acțiune.

Înainte de întâlnire. Este important să ne întâlnim, dincolo de diferențele noastre, ca fraţi şi surori în umanitate, şi mai ales drept credincioşi, pentru a ne aminti nouă înșine şi lumii că, noi ca pelerini așezați pe acest pământ, suntem ținuți să păzim casa comună. Religiile, fiind conștiințe ale umanității, amintesc că suntem creaturi finite, locuite de nevoia de infinit. Da, suntem muritori, suntem limitaţi, şi a păzi viaţa înseamnă să ne opunem şi delirului de atotputernicie vorace care devastează planeta. El apare atunci când omul se consideră stăpân al lumii; când, trăind ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, se lasă răpit de lucrurile care trec. Atunci ființa umană, în loc să dispună de tehnică, se lasă dominată de ea, „se transformă în marfă” şi devine indiferentă: incapabilă să plângă şi să compătimească, rămâne singură cu ea însăși şi, ridicându-se deasupra moralei şi prudenţei, ajunge să distrugă chiar şi ceea ce îi permite să trăiască. Iată pentru ce drama climatică este şi o dramă religioasă: pentru că rădăcina sa se află în prezumția de autosuficienţă a creaturii. Însă „creatura […] fără Creator dispare” (Gaudium et spes, 36). Acest pavilion să fie în schimb loc de întâlnire şi religiile să fie mereu „locuri ospitaliere” care, mărturisind profetic nevoia de transcendență, să vorbească lumii de fraternitate, de respect şi de îngrijire unii faţă de alţii, fără a justifica în niciun mod maltratarea creației (cf. Document despre Fraternitatea umană pentru pacea mondială şi conviețuirea comună, Abu Dhabi, 4 februarie 2019).

Asta ne duce la cealaltă temă-bază a acestui pavilion şi a crezului religios: acțiunea. Este urgent a acționa pentru ambient, dar nu este suficient numai a folosi mai multe resurse economice: trebuie schimbat modul de a trăi şi de aceea trebuie să educăm la stiluri de viaţă sobre şi fraterne. Este o acțiune indispensabilă pentru religii, care sunt chemate să educe şi la contemplație, deoarece creația nu este numai un sistem de protejat, ci un dar de primit. Şi o lume săracă în contemplație va fi o lume poluată în suflet, care va continua să rebuteze persoane şi să producă gunoaie; o lume fără rugăciune va spune atâtea cuvinte dar, lipsită de compasiune şi de lacrimi, va trăi numai dintr-un materialism făcut din bani şi din arme.

În această privință, ştim cât de mult pacea şi păzirea creației sunt interdependente: este sub ochii tuturor cum războaiele şi conflictele dăunează ambientului şi dezbină națiunile, împiedicând o angajare împărtăşită cu privire la teme comune, precum salvgardarea planetei. De fapt, o casă este locuibilă pentru toţi numai dacă se instaurează un climat de pace în interior. Aşa este pentru Pământul nostru, al cărui sol mare să se unească la strigătul copiilor şi al săracilor pentru a face să ajungă până la cer o singură implorare: pace! A păzi pacea este şi misiune a religiilor. Vă rog, să nu existe incoerenţe cu privire la asta. Să nu se dezmintă cu faptele ceea ce se spune cu buzele: să nu se limiteze la a vorbi despre pace, ci să se ia poziție clară împotriva celui care, declarându-se credincios, alimentează ura şi nu se opune violenței. Amintesc cuvintele lui Francisc de Assisi: „Pacea pe care o vestiți cu gura s-o aveți şi mai copioasă în inimile voastre” (Legenda celor trei însoțitori, XIV,5: FF 1469). Fraților, surorilor, Cel Preaînalt să binecuvânteze inimile noastre pentru ca să putem fi, împreună, constructori de pace şi păzitori ai creației. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu