Iubiți frați și surori, bună ziua! Astăzi, ultima zi din Octava de Paşte, Evanghelia ne relatează prima şi a doua apariție a Celui Înviat discipolilor. Isus vine la Paşte, în timp ce apostolii sunt închiși în cenacol, de frică, dar pentru că Toma, unul din cei doisprezece, nu este prezent, se întoarce după opt zile […]

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi, ultima zi din Octava de Paşte, Evanghelia ne relatează prima şi a doua apariție a Celui Înviat discipolilor. Isus vine la Paşte, în timp ce apostolii sunt închiși în cenacol, de frică, dar pentru că Toma, unul din cei doisprezece, nu este prezent, se întoarce după opt zile (cf. In 20,19-29). Să ne focalizăm asupra celor doi protagoniști, Toma şi Isus, privind mai întâi la discipol şi după aceea la Învățător. Este un dialog frumos pe care îl au, aceştia doi.

Înainte de toate, apostolul Toma. El ne reprezintă pe noi toţi, care nu eram prezenți în cenacol când Domnul a apărut şi nu am avut alte semne fizice sau apariţii din partea Lui. Şi nouă, ca acelui discipol, uneori ne este greu: cum să credem că Isus a înviat, că ne însoţeşte şi este Domnul vieţii noastră fără să-l fi văzut, fără să-l fi atins? Cum se poate crede asta? De ce Domnul nu ne dă vreun semn mai evident al prezenței sale şi al iubirii sale? Vreun semn ca eu să pot vedea mai bine… Iată, şi noi suntem ca Toma, cu aceleaşi îndoieli, aceleaşi raționamente.

Dar nu trebuie să ne rușinăm de asta. De fapt, relatându-ne istoria lui Toma, Evanghelia ne spune că Domnul nu caută creştini perfecți. Domnul nu caută creştini perfecți; Domnul nu caută creştini care nu se îndoiesc niciodată şi arată mereu o credinţă sigură. Când un creştin este aşa, există ceva ce nu merge. Nu, aventura credinţei, ca pentru Toma, este făcută din lumini şi umbre. Dacă nu, ce credinţă ar fi? Ea cunoaște timpuri de mângâiere, de elan şi de entuziasm, dar şi oboseli, rătăciri, îndoieli şi obscurităţi. Evanghelia ne arată „criza” lui Toma pentru a ne spune că nu trebuie să ne temem de crizele vieţii şi ale credinţei. Crizele nu sunt păcat, sunt drum, nu trebuie să ne temem de ele. De atâtea ori ne fac umili, pentru ne despoaie de ideea că suntem în ordine, că suntem mai buni decât alţii. Crizele ne ajută să ne recunoaștem nevoiași: reînsufleţesc nevoia de Dumnezeu şi astfel ne permit să ne întoarcem la Domnul, să atingem rănile sale, să trăim din nou experienţa iubirii sale, ca prima dată. Iubiți fraţi şi surori, este mai bună o credinţă imperfectă dar umilă, care mereu se întoarce la Isus, decât o credinţă puternică dar îngâmfată, care ne face orgolioşi şi aroganţi. Vai acestora, vai!

Şi în faţa absenţei şi a drumului lui Toma, care este adesea şi a noastră, care este atitudinea lui Isus? Evanghelia spune de două ori că El „a venit” (v. 19.26). Prima dată, şi apoi a doua oară, după opt zile. Isus nu capitulează, nu renunță la noi, nu se înspăimântă de crizele noastre, de slăbiciunile noastre. El se întoarce mereu: când ușile sunt închise, se întoarce; când ne îndoim, se întoarce; când, ca Toma, avem nevoie să-l întâlnim şi să-l atingem mai de aproape, se întoarce. Isus se întoarce mereu, bate la ușă mereu, şi nu se întoarce cu semne puternice care ne-ar face să ne simţim mici şi nepotriviți, chiar ruşinaţi, ci cu rănile sale; se întoarce arătându-ne rănile sale, semne ale iubirii sale care a împărtășit fragilităţile noastre.

Fraților şi surorilor, în special atunci când experimentăm oboseli sau momente de criză, Isus, Cel Înviat, dorește să se întoarcă pentru a fi cu noi. Aşteaptă numai ca să-l căutăm, să-l invocăm, ba chiar, ca Toma, să protestăm, ducându-i nevoile noastre şi necredința noastră. El se întoarce mereu. De ce? Pentru că este răbdător şi milostiv. Vine ca să deschidă cenacolele fricilor noastre, ale necredinţelor noastre, pentru că vrea să ne dea mereu o altă oportunitate. Isus este Domnul „altor oportunități”: mereu ne dă o altă oportunitate, mereu. Să ne gândim așadar la ultima dată – să facem un pic de comemorare – în care, în timpul unui moment dificil, sau a unei perioade de criză, ne-am închis în noi înșine, baricadându-ne în problemele noastre şi lăsându-l pe Isus afară. Şi să promitem, data următoare, în trudă, să-l căutăm pe Isus, să ne întoarcem la El, la iertarea sa – El iartă mereu, mereu! –, să ne întoarcem la acele răni care ne-au vindecat. Astfel, vom deveni capabili şi de compasiune, de a ne apropia fără rigiditate şi fără prejudecăți de rănile celorlalți.

Sfânta Fecioară Maria, Mamă a milostivirii – mie îmi place s-o cred ca Mamă a milostivirii în lunea de după Duminica Milostivirii –, să ne însoțească pe drumul credinţei şi al iubirii.

_______________

După Regina Caeli

Iubiţi fraţi şi surori!

Astăzi diferite Biserici orientale, catolice şi ortodoxe, precum şi diferite comunităţi latine, celebrează Paștele conform calendarului iulian. Noi l-am celebrat duminica trecută, conform calendarului gregorian. Adresez cele mai dragi urări ale mele: Cristos a înviat, adevărat a înviat! El să umple cu speranţă așteptările bune ale inimilor. El să dăruiască pacea, insultată de barbariile războiului. Chiar astăzi se împlinesc două luni de la începutul acestui război: în loc să se oprească, războiul s-a înăsprit. Este trist că în aceste zile, care sunt cele mai sfinte şi solemne pentru toţi creştinii, se simte mai mult zgomotul mortal al armelor în locul sunetului clopotelor care vestesc învierea; şi este trist că armele iau tot mai mult locul cuvântului.

Reînnoiesc apelul la o încetare a focului pascală, semn minim şi tangibil al unei voințe de pace. Să se oprească atacul, pentru a veni în întâmpinarea suferințelor populaţiei epuizate; să se oprească, ascultând de cuvintele Celui Înviat, care în ziua de Paşte le repetă discipolilor săi: „Pace vouă!” (Lc 24,36; In 20,19.21). Cer tuturor să mărească rugăciunea pentru pace şi să aibă curajul de a spune, de a manifesta că pacea este posibilă. Liderii politici, vă rog, să asculte glasul oamenilor, care vor pacea, nu o escalation a conflictului.

În această privință, salut şi mulţumesc participanților la Marșul extraordinar Perugia-Assisi pentru pace şi fraternitate, care se desfășoară astăzi; precum şi celor care au aderat dând viaţă la manifestări asemănătoare în alte oraşe din Italia.

Astăzi episcopii din Camerun fac împreună cu credincioşii lor un pelerinaj național la Sanctuarul marian din Marianberg, pentru a reconsacra ţara Născătoarei de Dumnezeu şi a o pune sub ocrotirea ei. Se roagă îndeosebi pentru întoarcerea păcii în ţara lor, care de peste cinci ani, în diferite regiuni, este sfâșiată de violenţe. Să înălțăm şi noi rugăciunea noastră, împreună cu fraţii şi surorile din Camerun, pentru ca Dumnezeu, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să dea curând o pace adevărată şi durabilă acestei țări iubite.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din atâtea țări. Îndeosebi, salut polonezii, cu un gând pentru conaționalii care celebrează „Ziua binelui” promovată de Caritas, precum şi victimele accidentelor din mine. Salut credincioşii din Milano, Faenza, Verolanuova, Nembro şi voluntarii vicentini din Ordinul de Malta. Un salut special pelerinajului tinerilor miruiţi din dieceza de Piacenza-Bobbio, însoţiţi de episcopul lor, precum şi tinerilor de la Mir din Mondovì, Almenno San Salvatore, Albegno, Cazzago San Martino şi Alta Padovana, precum şi grupului din Sant’Angelo Lodigiano şi ministranților din Spirano. Salut cinstitorii Milostivirii Divine veniţi aici astăzi, în biserica-sanctuar „Santo Spirito in Sassia”; şi participanții la Drumul de la Sacra di San Michele la Monte Sant’Angelo.

Duminică frumoasă tuturor! Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu