Iubiți frați și surori, bună ziua! Evanghelia de la liturgia de astăzi (In 21,1-19) relatează a treia apariție a lui Isus înviat apostolilor. Este o întâlnire care are loc la lacul Galileei şi îl implică mai ales pe Simon Petru. Totul începe cu el care le spune celorlalți discipoli: „Mă duc să pescuiesc” (v. 3). […]

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi (In 21,1-19) relatează a treia apariție a lui Isus înviat apostolilor. Este o întâlnire care are loc la lacul Galileei şi îl implică mai ales pe Simon Petru. Totul începe cu el care le spune celorlalți discipoli: „Mă duc să pescuiesc” (v. 3). Nimic straniu, era un pescar, dar părăsise această meserie de când, chiar pe malul acelui lac, a lăsat năvoadele pentru a-l urma pe Isus. Şi acum, în timp ce Cel Înviat se lasă așteptat, Petru, poate că un pic descurajat, le propune celorlalți să se întoarcă la viaţa de dinainte. Şi ceilalți acceptă: „Mergem şi noi cu tine”. Dar „în noaptea aceea nu au prins nimic” (v. 3).

Ni se poate întâmpla şi nouă, datorită oboselii, dezamăgirii, eventual datorită lenei, să uităm de Domnul şi să neglijăm marile alegeri pe care le-am făcut, pentru a ne mulţumi cu altceva. De exemplu, nu se dedică timp pentru a vorbi în familie, preferând distracții personale; se uită rugăciunea, lăsându-se cuprinși de propriile nevoi; se neglijează caritatea, cu scuza urgențelor zilnice. Dar, făcând astfel, ajung să fie dezamăgiți: era tocmai dezamăgirea pe care o avea Petru, cu năvoadele goale, ca şi el. Este un drum care te duce înapoi şi nu te satisface.

Şi Isus, ce face cu Petru? Se întoarce iar pe malul lacului unde l-a ales pe el, pe Andrei, pe Iacob şi pe Ioan, pe toţi cei patru i-a ales acolo. Nu face reproșuri – Isus nu reproșează, atinge inima, mereu – ci îi numește pe discipoli cu duioșie: „Copilaşi” (v. 5). Apoi îi invită, ca odinioară, să arunce din nou năvoadele, cu curaj. Şi în o dată năvoadele se umplu în mod incredibil. Fraților şi surorilor, când în viaţă avem năvoadele goale, nu este timp să ne tot plângem, să ne relaxăm, să ne întoarcem la vechile distracții. Este timpul de a reporni cu Isus, este timpul de a găsi curajul de a reîncepe, este timpul de a înainta din nou în larg. Mereu, în faţa unei dezamăgiri, sau a unei vieți care a pierdut un pic sensul – „astăzi simt că am mers înapoi…” – repornește cu Isus, reîncepe, înaintează din nou în larg! El te aşteaptă. Şi se gândeşte numai la tine, la mine, la fiecare dintre noi.

Petru avea nevoie de acea „zguduire”. Când îl aude pe Ioan strigând: „E Domnul!” (v. 7), el imediat se aruncă în apă şi înoată spre Isus. Este un gest de iubire, pentru că iubirea merge dincolo de util, de convenient şi de obligatoriu; iubirea generează uimire, inspiră elanuri creative, gratuite. Astfel, în timp ce Ioan, cel mai tânăr, îl recunoaște pe Domnul, Petru, mai bătrân, e cel care plonjează în întâmpinarea Lui. În acel plonjon este tot elanul regăsit al lui Simon Petru.

Iubiți fraţi şi surori, astăzi Cristos înviat ne invită la un elan nou, pe toţi, pe fiecare dintre noi, ne invită să plonjăm în bine fără frica de a pierde ceva, fără a calcula prea mult, fără a aștepta ca să înceapă ceilalți. De ce? A nu-i aștepta pe ceilalți, deoarece pentru a merge în întâmpinarea lui Isus trebuie să ne compromitem. Trebuie să ne compromitem cu curaj, să revenim, şi să revenim compromiţându-ne, să riscăm. Să ne întrebăm: sunt capabil de vreun avânt de generozitate, sau frânez elanurile inimii şi mă închid în obișnuință, sau în frică? A ne arunca, a plonja. Acesta este cuvântul lui Isus de astăzi.

Apoi, la sfârşitul acestui episod, Isus îi adresează lui Petru, de trei ori, întrebarea: „Mă iubești?” (v. 15.16). Cel înviat ne întreabă şi pe noi astăzi: Mă iubești? Pentru că la Paşte Isus vrea ca să învie şi inima noastră; deoarece credinţa nu este o chestiune de știință, ci de iubire. Mă iubești?, întreabă Isus pe tine, pe mine, pe noi, care avem năvoadele goale şi de atâtea ori ne este frică să reîncepem; pe tine, pe mine, pe noi toţi, care nu avem curajul de a plonja şi am pierdut probabil elanul. Mă iubești?, întreabă Isus. De atunci, Petru a încetat pentru totdeauna să pescuiască şi s-a dedicat în slujba lui Dumnezeu şi a fraților, până la dăruirea vieţii aici, unde ne aflăm acum. Şi noi, vrem să-l iubim pe Isus?

Sfânta Fecioară Maria, care a spus prompt „da” Domnului, să ne ajute să regăsim elanul binelui.

_______________

După Regina Caeli

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri, la Milano, au fost beatificați don Mario Ciceri şi Armida Barelli. Primul era un vice-paroh de la ţară; se dedica rugăciunii şi spovezii, vizita bolnavii şi stătea cu tinerii la oratoriu, ca educator blând şi călăuză sigură. Un exemplu luminos de păstor. Armida Barelli a fost fondatoare şi animatoare a Tineretului Feminin din Acțiunea Catolică. A umblat în toată Italia pentru a chema fetele şi tinerele la angajarea eclezială şi civilă. A colaborat cu părintele Gemelli pentru a da naștere unui Institut secular feminin şi Universității Catolice „Sacro Cuore”, care celebrează chiar astăzi Ziua anuală şi în cinstea sa a intitulat-o „Cu inimă de femeie”. Aplauze pentru noii fericiți!

Astăzi începe luna dedicată Născătoarei de Dumnezeu. Aş vrea să invit toţi credincioşii şi comunitățile să se roage în fiecare zi din mai Rozariul pentru pace. Gândul se îndreaptă imediat la orașul ucrainean Mariupol, „orașul Mariei”, bombardat şi distrus în mod barbar. Şi acum, şi de aici, reînnoiesc cererea ca să fie create coridoare umanitare sigure pentru persoanele prinse în combinatul siderurgic din acel oraș. Sufăr şi plâng, gândindu-mă la suferinţele populaţiei ucrainene şi îndeosebi la cei mai slabi, la bătrâni şi la copii. Vin chiar știri teribile despre copii expulzați şi deportaţi.

Şi în timp ce se asistă la un regres macabru de umanitate, mă întreb, împreună cu atâtea persoane neliniștite, dacă se caută cu adevărat pacea; dacă există voința de a evita o continuă escalation militară şi verbală; dacă se face tot posibilul pentru ca să tacă armele. Vă rog, să nu capitulăm în faţa logicii violenței, a spiralei perverse a armelor. Să se ia calea dialogului şi a păcii! Să ne rugăm.

Şi astăzi este sărbătoarea muncii. Să fie stimulent de a reînnoi angajarea pentru ca peste tot şi pentru toţi munca să fie demnă. Şi ca de la lumea muncii să vină voința de a face să crească o economie de pace. Şi aş vrea să amintesc muncitorii morți la locul de muncă: o tragedie foarte răspândită, poate prea mult.

Poimâine, 3 mai, este Ziua Mondială a Libertății Presei, patronată de UNESCO. Aduc omagiu jurnaliștilor care plătesc personal pentru a sluji acest drept. Anul trecut în lume 47 au fost uciși şi peste 350 încarcerați. O mulțumire specială celor dintre ei care, cu curaj, ne informează cu privire la plăgile umanității.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din atâtea țări. Îndeosebi, salut credincioşii veniţi din Spania, din Portugalia şi din Statele Unite ale Americii, precum şi parohia maronită din Nazaret şi parohia „Sfânta Rita” din Varșovia. Salut corul „Jubilate” din Conselve şi studenţii din Mascalucia. Un gând special pentru Asociația „Meter”, care de mulţi ani luptă împotriva violențelor şi abuzurilor asupra minorilor, fiind mereu de partea celor mici. Precum şi un salut pentru tinerii Neprihănitei.

Duminică frumoasă tuturor! Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu