
Iubiți frați și surori, bună ziua şi Paşte fericit!
Astăzi, luni din Octava de Paşte, Evanghelia (cf. Mt 28,8-15) ne arată bucuria femeilor pentru învierea lui Isus: ele, spune textul, au părăsit mormântul cu „bucurie mare” şi „au alerga să dea de știre discipolilor săi” (v. 8). Această bucurie, care se naște tocmai din întâlnirea vie cu Cel Înviat, este o emoție ţâşnitoare, care le determină să răspândească şi să relateze ceea ce au văzut.
A împărtăși bucuria este o experienţă minunată, pe care o învățăm încă de mici: să ne gândim la un copil care ia o notă bună la școală şi abia aşteaptă să o arate părinţilor, sau la un tânăr care obține primele succese sportive, sau la o familie în care se naște un copil. Să încercăm să ne amintim, fiecare dintre noi, un moment atât de fericit care era chiar greu să-l exprimăm în cuvinte, dar pe care am dorit să-l relatăm imediat tuturor!
Iată, femeile, în dimineața de Paşte, trăiesc această experienţă, dar într-un mod mult mai mare. De ce? Pentru că învierea lui Isus nu este numai o veste minunată sau sfârşitul fericit al unei istorii, ci este ceva ce schimbă viaţa noastră complet şi o schimbă pentru totdeauna! Este victoria vieţii asupra morții, aceasta este învierea lui Isus. Este victoria speranţei asupra descurajării. Isus a sfâșiat întunericul mormântului şi trăieşte pentru totdeauna: prezența sa poate să umple de lumină orice lucru. Cu El fiecare zi devine etapa unui drum veșnic, fiecare „astăzi” poate spera într-o „zi de mâine”, fiecare sfârşit într-un început nou, fiecare clipă este proiectată dincolo de limitele timpului, spre veșnicie.
Fraților, surorilor, bucuria Învierii nu este ceva de departe. Este foarte aproape, este a noastră, pentru că ne-a fost dăruită în ziua Botezului. De atunci şi noi, ca femeile, putem să-l întâlnim pe Cel Înviat şi El, ca şi lor, ne spune: „Nu vă temeți!” (v. 10). Fraților şi surorilor, să nu renunțăm la bucuria Paștelui! Dar cum să alimentăm această bucurie? Aşa cum au făcut femeile: întâlnindu-l pe Cel Înviat, pentru că El este izvorul unei bucurii care nu se epuizează niciodată. Să ne grăbim ca să-l căutăm în Euharistie, în iertarea sa, în rugăciune şi în caritatea trăită! Bucuria, atunci când se împărtășește, crește. Să împărtășim bucuria Celui Înviat.
Şi Fecioara Maria, care la Paşte s-a bucurat pentru Fiul său învia, să ne ajute să-i fim martori bucuroși.
_______________
După Regina Caeli
Iubiţi fraţi şi surori!
Reînnoiesc tuturor urările pascale şi mulţumesc din inimă celor care, în diferite moduri, mi-au trimis mesaje de apropiere şi de rugăciune. La aceste persoane, familii şi comunităţi să ajungă darul păcii Domnului Înviat. Şi aş vrea ca acest dar al păcii să ajungă acolo unde mai mult nevoie de el: la populațiile epuizate de război, de foame, de orice formă de oprimare.
Şi cu afect vă salut pe voi, romani şi pelerini din diferite țări!
Salut tinerii şi preoţii din comunitatea pastorală „Fericitul Carlo Gnocchi” din Inverigo şi pe cei din decanatul de Appiano Gentile.
O zi de Luni a Îngerului fericită! Continuă bucuria Paștelui! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu