„Vestea creştină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună” (Amoris laetitia, 1). Această afirmație din relatio finalis a Sinodului Episcopilor despre familie merita să deschidă exortaţia apostolică Amoris laetitia. Pentru că Biserica, în fiecare epocă, este chemată să vestească din nou, mai ales tinerilor, frumusețea şi belșugul de har care sunt cuprinse în sacramentul căsătoriei şi în viaţa familială care izvorăște din el. La cinci ani de la publicarea sa, Anul „Familia Amoris laetitia” a intenționat să repună în centru familia, să invite la reflecţie asupra temelor din exortaţia apostolică şi să anime întreaga Biserică în angajarea bucuroasă de evanghelizare pentru familii şi cu familiile.

Unul din roadele acestui An special sunt „Itinerarii catecumenale pentru viaţa matrimonială”, pe care acum am plăcerea să-l încredințez păstorilor, soților şi tuturor celor care lucrează în pastoraţia familială. Este vorba de un instrument pastoral pregătit de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă urmând o indicație pe care am exprimat-o în mod repetat, adică „necesitatea unui «nou catecumenat» ca pregătire pentru căsătorie”; de fapt, „este urgent de a realiza concret ceea ce a fost deja propus în Familiaris consortio (nr. 66), adică, aşa cum pentru Botezul adulților catecumenatul este parte din procesul sacramental, tot aşa şi pregătirea pentru căsătorie să devină parte integrantă a întregii proceduri sacramentale a căsătoriei, ca antidot care să împiedice înmulțirea celebrărilor matrimoniale nule sau inconsistente” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 ianuarie 2017).

Aici ieșea în evidență fără jumătăți de cuvinte preocuparea serioasă faţă de faptul că, printr-o pregătire prea superficială, cuplurile merg în întâmpinarea pericolului real de a celebra o căsătorie nulă sau cu baze aşa de slabe încât „să se destrame” în puţin timp şi să nu ştie să reziste nici măcar la primele crize inevitabile. Aceste eșecuri aduc cu sine mari suferințe şi lasă răni adânci în persoane. Ele rămâne dezamăgite, amărâte şi, în cazurile mai dureroase, ajung chiar să nu mai creadă în vocația la iubire, înscrisă de Dumnezeu însuși în inima fiinţei umane. Așadar există înainte de toate o datorie de a însoți cu simț de responsabilitate pe cei care manifestă intenția de a se uni în căsătorie, pentru ca să fie feriţi de traumele despărţirilor şi să nu piardă niciodată încrederea în iubire.

Dar există şi un sentiment de dreptate care ar trebui să ne anime. Biserica este mamă, şi o mamă nu face preferințe între copii. Nu-i tratează cu inegalitate, le dedică tuturor aceleaşi îngrijiri, aceleaşi atenții, acelaşi timp. A dedica timp este semn de iubire: dacă nu dedicăm timp unei persoane este semn că nu o iubim. Asta îmi vine în minte de atâtea ori când mă gândesc că Biserica dedică mult timp, câţiva ani, pregătirii candidaților la preoție sau la viaţa călugărească, dar dedică puţin timp, numai câteva săptămâni, celor care se pregătesc pentru căsătorie. Ca şi preoţii şi consacrații, şi soţii sunt fii ai maicii Biserici, şi o aşa de mare diferență de tratament nu este corectă. Cuplurile de soți constituie marea majoritate a credincioșilor şi adesea sunt coloane fundamentale în parohii, în grupurile de voluntariat, în asociații, în mișcări. Sunt adevăraţi „păzitori ai vieţii”, nu numai pentru că dau naștere la copii, îi educă şi îi însoţesc în creștere, dar şi pentru că se îngrijesc de bătrânii din familie, se dedică slujirii persoanelor cu dizabilități şi adesea multor situaţii de sărăcie cu care vin în contact. Din familii se nasc vocațiile la preoție şi la viaţa consacrată; şi familiile sunt cele care constituie țesutul societății şi îi „remediază rupturile” cu răbdarea şi jertfele zilnice. Așadar este o datorie de dreptate pentru Biserica mamă să dedice timp şi energii pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune aşa de mare ca aceea familială.

De aceea, pentru a da concretețe acestei necesități urgente, „am recomandat să se realizeze un adevărat catecumenat al viitorilor miri, care să includă toate etapele drumului sacramental: timpurile pregătirii la căsătorie, ale celebrării sale şi ale anilor care urmează imediat” (Discurs adresat participanților la cursul despre procesul matrimonial, 25 februarie 2017). Este ceea ce îşi propune să facă documentul pe care-l prezint aici şi pentru care sunt recunoscător. El se împarte conform celor trei faze: pregătirea la căsătorie (îndepărtată, apropiată şi imediată); celebrarea căsătoriei; însoțirea primilor ani de viaţă conjugală. Aşa cum veți vedea, este vorba de a parcurge o importantă bucată de drum împreună cu perechile pe drumul vieţii lor, şi după căsătorie, mai ales atunci când vor putea trece prin crize şi momente de descurajare. Astfel vom încerca să fim fideli faţă de Biserică, mamă, învățătoare şi însoțitoare de drum, mereu alături de noi.

Este dorința mea vie ca după acest prim document să urmeze cât mai curând un altul, în care să fie indicate modalități pastorale concrete şi posibile itinerare de însoțire dedicat în mod specific acelor cupluri care au experimentat eșecul căsătoriei lor şi care trăiesc într-o nouă unire sau s-au recăsătorit civil. De fapt, Biserica vrea să fie aproape de aceste cupluri şi să parcurgă cu ele via caritatis (cf. Amoris laetitia, 306), aşa încât să nu se simtă abandonate şi să poată găsi în comunităţi locuri accesibile şi fraterne de primire, de ajutor pentru discernământ şi de participare. Acest prim document care este oferit acum este un dar şi este o misiune. Un dar, pentru că pune la dispoziția tuturor un material abundent şi stimulant, rod al reflecţiei şi al experiențelor pastorale deja realizate în diferite dieceze/eparhii din lume. Şi este şi o misiune, pentru că nu este vorba de „formule magice” care funcționează în mod automat. Este o haină care trebuie „cusută după măsură” pentru persoanele care o vor îmbrăca. De fapt, este vorba de orientări care cer să fie receptate, adaptate şi puse în practică în situațiile sociale, culturale şi ecleziale concrete în care trăieşte fiecare Biserică particulară. De aceea, fac apel la docilitatea, la zelul şi la creativitatea păstorilor Bisericii şi a colaboratorilor lor, pentru a face mai eficace această operă vitală şi indispensabilă de formare, de vestire şi de însoțire a familiilor, pe care Duhul Sfânt ne cere s-o realizăm în acest moment.

„Nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învățat în public şi prin case” (Fap 20,20). Îi invit pe toţi cei care lucrează în pastoraţia familială să-şi însușească aceste cuvinte ale apostolului Paul şi să nu se descurajeze în faţa unei misiuni care poate să pară dificilă, angajantă sau chiar mai presus de propriile posibilități. Curaj! Să începem să facem primii paşi! Să începem procese de reînnoire pastorală! Să punem mintea şi inima în slujba viitoarelor familii şi vă asigur că Domnul ne va susține, ne va da înţelepciune şi forță, va face să crească în noi toţi entuziasmul şi mai ales ne va face să experimentăm „bucuria dulce şi confortantă de a evangheliza” (Evangelii gaudium, 9), în timp ce vestim noilor generații Evanghelia familiei.

Franciscus

Orientări pastorale

Itinerarii catecumenale pentru viaţa matrimonială. Orientări pastorale pentru Bisericile particulare este documentul pe care Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă l-a pregătit pentru a oferi păstorilor, soților şi tuturor celor care lucrează în pastoraţia familială, o viziune şi o metodologie reînnoită a pregătirii la sacramentul căsătoriei şi la toată viaţa matrimonială. Difuzat astăzi, miercuri 15 iunie, textul urmează o indicație exprimată în mod repetat de papa Francisc în magisteriul său, adică „necesitatea unui «nou catecumenat» care să includă etapele drumului sacramental: timpurile de pregătire la căsătorie, ale celebrării sale şi ale anilor care urmează”. „Grija Dicasterului – comentează cardinalul prefect Kevin Farrell – este aceea de a transmite episcopilor, lucrătorilor din pastoraţia familială şi formatorilor, invitaţia Sfântului Părinte de a regândi cu seriozitate pregătirea la căsătorie ca o însoțire continuă, formată din legături între familii care se susțin reciproc”. Documentul este publicat în format tipărit de Libreria Editrice Vaticana.

(După L’Osservatore Romano, 15 iunie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu