A fi „patrioţi”, adică „a iubi patria” acum rănită de războiul care ucide şi duce la foame. Apoi „a ierta”, pentru că „este adevărat că trebuie să ne apărăm” dar trebuie să fim mereu gata să iertăm chiar dacă „este foarte greu” şi instinctul este mai degrabă „să se răspundă la un pumn cu un alt pumn”. În sfârşit a dialoga: „Mereu”, „între noi”, chiar şi cu cel care „este contrar” şi în pofida „încăpăţânării unora”, având certitudinea că „pacea se construiește cu dialogul”. Timp de o oră Papa Francisc se conectează din Casa „Sfânta Marta” cu 250 de tineri ucraineni pentru un eveniment on-line făcut din mărturii, rugăciuni, întrebări şi răspunsuri. Sunt tineri şi tinere catolici de rit latin şi greco-catolici conectați din Kiev, din Dieceza de Lutsk şi din exarhatul de Donetsk sau din Varșovia, München, Londra, Chicago, Toronto, unde au emigrat cu familiile.

Saluturi ale lui Ševčuk şi Kulbokas

„Este o întâlnire istorică, prima întâlnire în istorie între Papa de la Roma şi tinerii ucraineni”, începe arhiepiscopul major Sviatoslav Ševčuk, în salutul inițial. Conducătorul Bisericii greco-catolice ucrainene însoţeşte grupul reunit în Catedrala Învierii din Kiev, unde Papa apare pe un ecran mare. „Dacă va suna alarma antiaeriană, se întrerupe conexiunea şi se coboară la subsol”, spune Ševčuk. „Este un miracol că avem lumină şi curent, în noaptea aceasta am îndurat un alt atac aerian dar cineva a reconectat cablurile: avem lumină şi conexiune internet!”. Este conectat şi episcopul latin Jan Sobilo, auxiliar al Diecezei de Kharkiv-Zaporizhzhia, între cele mai lovite de bombardamente, şi este conectat mai ales nunțiul apostolic Visvaldas Kulbokas, între artizanii acestui eveniment care îi prezintă lui Francisc pe oaspeți („Este bun acesta!”, comentează Papa văzându-l pe nunțiu apărând pe ecran).

Speranţă şi suferinţe

Papa – însoţit de un traducător – este așezat la un birou în salonul din Casa „Sfânta Marta” unde se află tabloul Sfintei Fecioare Maria care desface nodurile. Pregătește o foaie albă şi un stilou pentru a-şi nota întrebările. Salută diferitele fețe care apar în căsuţele şi se declară impresionat îndeosebi de o mamă cu fetița sa în brațe, Esther: „Este frumoasă!”. Semnul Crucii şi rugăciunea Tatăl Nostru recitată de toţi încep întâlnirea. Arhiepiscopul Kulbokas citește o lectură luată din Scrisoarea către Romani a sfântului Paul, în care se citește: „… ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu… ne lăudăm în suferinţă, știind că suferința aduce răbdare…”.

Speranţa, ca şi „suferinţele” înțelese ca oroarea îndurată de circa trei ani de poporul ucrainean cu agresiunea rusă, sunt urma la întrebarea şi răspunsul Papei Francisc cu interlocutorii săi ucraineni: „Puneți întrebările pe care le vreţi!”.

Mărturiile tinerilor

Însă, mai întâi sunt trei mărturii. Una este cea a unei tinere de 18 ani, care provine dintr-o familie foarte numeroasă şi evlavioasă, care povestește despre fratele trimis pe front şi rănit de mai multe ori. A rămas timp de săptămâni singur, înconjurat „de dușmani”: „Mă rugam noaptea îngerului păzitor să-l ocrotească pe el şi pe toţi militarii”. După aceea tânărul a fost eliberat. A doua este o tânără din Donetsk, persecutată încă de mică de violenţe: „M-am născut cu un sentiment de nedreptate dar cu o dorință viitoare. Credinţa îmi dă forţa pentru a merge înainte”. Adică forţa de a asista şi a rezista la frică, lacrimi, oraşe distruse, valuri de refugiaţi. „Mă adresez dumneavoastră – îi spune Papei – în numele tuturor tinerilor din Donetsk. Noi vrem pacea, o pace justă şi durabilă, care ne va permite să ne întoarcem la orașele noastre şi la visele noastre. Credem că binele este mai puternic decât răul”. O tânără de 17 ani din Harkov ia cuvântul ultima; aminteşte de oamenii morți din cauza bombardamentelor: „Mulţi mor… Dușmanul încearcă să distrugă orașele dar şi credinţa în viitor”. Mor şi oamenii simpli, relatează ea; ca Maria, de 12 ani, ucisă de o rachetă asupra unui supermagazin împreună cu mama: „Ne ajuta să pregătim ajutoarele pentru cei nevoiași. În pofida durerii sfâșietoare credem că Maria şi mama sa se află la Dumnezeu, sunt îngerii noştri”.

A dialoga mereu

În schimb Iliana Dobra, 21 de ani, profesoară de engleză într-o școală parohială la Uzhhorod, este prima care pune o întrebare Papei: „Merită să mori pentru patrie? Cum putem hrăni credinţa noastră în lupta pentru viaţă când însăși viaţa este subevaluată în lume?”. Francisc se agață de acest concept: „Astăzi viaţa este subevaluată. Sunt mai importanți banii, este mai important a lua poziție de război. Viaţa nu este pe primul loc”, afirmă el. Aminteşte de o călătorie într-o ţară central-europeană în care oamenii ieșeau din case pentru a-l saluta: erau tineri şi copii şi câteva bătrâne. Bărbații mai mari, toţi morți în război. „Războiul distruge mereu”. Antidotul este a dialoga: „A dialoga mereu, a dialoga între noi, chiar şi cu cel care este contrar nouă. Vă rog, nu încetați să dialogaţi. Pacea se construiește cu dialogul. Este adevărat că uneori nu este posibil, datorită încăpăţânării unora, dar a face mereu efortul”.

Nostalgia de patrie

Cu Anastasia, din Varșovia, oraș care a primit milioane de ucraineni care fugeau şi care întreabă cum să nu piardă credinţa în mijlocul acestor drame, Papa Francisc împărtășește o expresie: „Nostalgie de patrie”. „Nostalgia este o forță. Vouă, ucraineni din străinătate, vă cer cu rugăminte să nu pierdeți nostalgia faţă de patrie. De atâtea ori este o suferinţă, dar să mergem înainte!”. Anastasia zâmbește de la ecran; Papa observă asta şi spune: „Gândeşte-te la patrie şi zâmbește patriei”.

Foamea, unul din cele mai urâte lucruri ale războiului

Julia, 27 de ani, se face purtătoare de cuvânt a atâtor tineri, începând de la cei din Harkov şi Poltava care au văzut bombardate orașele lor chiar în urmă cu câteva seri în timp ce se reuneau pentru a pregăti întâlnirea. „Întregi oraşe au fost distruse de proiectile şi bombe duşmane. Există un genocid al poporului nostru”, denunţă tânăra. „Cum să vedem pacea în toate acestea?”. Papa Francisc, vizibil înduioșat, arată şi el cu degetul împotriva războiului care „mereu distruge” şi împotriva foamei, între primele consecințe ale conflictelor: „Este teribil! Este unul din cele mai urâte lucruri ale războiului”. Aminteşte că în fiecare zi telefonează seara la parohia din Gaza: „Îmi relatează cum de atâtea ori îndură foamea. Pentru că războiul asta face… şi războiul nu numai că provoacă foamea, dar războiul ucide”.

Mica Evanghelie a lui Oleksandr

Apoi Papa ia în mână un mic exemplar al Evangheliei cu copertă mimetică. Este cea a lui Oleksandr, tânărul soldat ucrainean despre care a vorbit în diferite audiențe generale. Tânărul o purta cu el pe front, unde a murit, Noul Testament şi Psalmii şi subliniase Psalmul 129: „Dintru adâncuri strig către tine, Doamne, Doamne, ascultă glasul meu…”. Oleksandr „este unul dintre voi”, subliniază Francisc. Le arată tinerilor on-line şi Rozariul cu care se ruga tânărul: „Pentru mine aceasta este o relicvă, a unui tânăr al vostru, care şi-a dat viaţa pentru pace. Eu pe acesta îl am pe biroul meu şi în fiecare zi mă rog. Trebuie să ne amintim de aceşti eroi ai noştri care au apărat patria. Poporul ucrainean suferă, suferă de foame. Să ne deschidem ochii! Vedem ce face un război!”.

Mistica patriei

Ca şi Oleksandr, Papa le cere tinerilor să aibă mereu cu ei o mică Evanghelie de buzunar: „Citiți un mic text în timpul zilei. Aceasta este viaţă!”. Şi ca Oleksandr, tinerii ucraineni sunt chemaţi să fie patrioţi: „Toţi tinerii au o misiune – afirmă Francisc, ca răspuns la o altă întrebare –. Când există dificultăți într-o ţară, într-o patrie, tinerii au datoria de a duce înainte «mistica patriei». Astăzi misiunea tinerilor ucraineni este să fie patrioţi. Şi voi nu trebuie să vă ascundeţi de toate problemele pe care le aveți cu războiul. Patrioţi, a iubi patria! În acest moment patria voastră este rănită datorită războaielor… Dar a iubi patria. Este un lucru foarte frumos”.

A ierta, lucrul cel mai dificil

Tot tinerilor, „prezent şi viitor” al unei țări, Pontiful le cere să viseze: „Un tânăr care nu este capabil să viseze, este îmbătrânit”. Cu privire la „bătrâni”, a insista asupra invitației de a nu-i neglija pe bunici pentru a alimenta „amintirea”. Privirea se îndreaptă şi spre copii grație Tatianei, 35 de ani, conectată din Chicago, care aminteşte pe copiii mulţi care au fugit de „Irozii de astăzi”. „Cum putem să iertăm şi să-i învățăm pe copii să ierte când durerea şi nedreptatea lasă răni adânci în inimile noastre?”, întreabă ea. „Unul din cele mai dificile lucruri este de a ierta şi asta îi costă pe toţi, chiar şi pe mine”, destăinuieşte Papa Bergoglio. „Dar pe mine mă ajută această frază: eu trebuie să iert aşa cum eu am fost iertat. Fiecare dintre noi trebuie să caute în propria viaţă cum a fost iertat. Iertarea este foarte dificilă. Noi încercăm mereu să facem războiul şi să răspundem la un pumn cu un alt pumn”. „Pe mine – adaugă Francisc – mă ajută să mă gândesc: eu am fost iertat şi trebuie să iert. Şi nu este ușor… Arta iertării nu este ușoară, trebuie să mergem înainte. Trebuie să ne iertăm unul pe altul. Mereu”.

Înainte, chiar dacă se greşeşte

La încheiere, invitaţia de a merge înainte chiar dacă se greșește: „Noi toţi am greşit în viaţă, dar când unul greșește trebuie să se corecteze, să se ridice şi să continue să meargă înainte. Nu vă fie frică! Riscați şi, dacă tu cazi, să nu rămâi căzut”. De aici, după cântecul Imnul spiritual al Ucrainei, înainte de binecuvântare şi în mijlocul aplauzelor şi corurilor W il Papa, o ultimă recomandare: „Vă rog, nu-i uitaţi pe tinerii voștri eroi, ca Oleksandr, tinerii care şi-au dat viaţa pentru patrie”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 1 februarie 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu