Pelerini ai speranţei: darul vieţii

Iubiţi fraţi şi surori!

În această a LXII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, doresc să vă adresez o invitaţie bucuroasă şi încurajatoare de a fi pelerini ai speranţei dăruind viaţa cu generozitate.

Vocația este un dar prețios pe care Dumnezeu îl seamănă în inimi, o chemare de a ieşi din noi înșine pentru a întreprinde un drum de iubire şi de slujire. Şi fiecare vocație în Biserică – fie ea laicală sau la slujirea primită prin hirotonire sau la viaţa consacrată – este semn al speranţei pe care Dumnezeu o nutrește faţă de lume şi faţă de fiecare dintre fiii săi.

În acest timp al nostru, mulţi tineri se simt rătăciți în faţa viitorului. Experimentează adesea incertitudine cu privire la perspectivele de muncă şi, mai în profunzime, o criză de identitate care este criză de sens şi de valori şi pe care dezorientarea digitală o face şi mai greu de străbătut. Nedreptățile faţă de cei slabi şi cei săraci, indiferența unei bunăstări egoiste, violenţa războiului amenință proiectele de viaţă bună pe care o cultivă în suflet. Şi totuşi Domnul, care cunoaște inima omului, nu abandonează în nesiguranță, dimpotrivă, vrea să trezească în fiecare conştiinţa că este iubit, chemat şi trimis ca pelerin al speranţei.

Pentru aceasta, noi membrii adulți ai Bisericii, în special păstorii, suntem solicitați să primim, să discernem şi să însoțim drumul vocațional al noilor generații. Şi voi tinerii sunteți chemaţi să fiți protagoniști, sau mai bine zis co-protagoniști cu Duhul Sfânt, care trezește în voi dorința de a face din viaţă un dar de iubire.

A primi propriul drum vocaţional

Preaiubiţi tineri, „viaţa voastră nu este un «între timp». Voi sunteți acel acum al lui Dumnezeu” (Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 178). Este necesar să conștientizați că darul vieţii cere un răspuns generos şi fidel. Priviți la tinerii sfinţi şi fericiți care au răspuns cu bucurie la chemarea Domnului: la sfânta Roza din Lima, sfântul Dominic Savio, sfânta Tereza a Pruncului Isus, sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate, la fericiții – în curând sfinţi – Carlo Acutis şi Pier Giorgio Frassati şi atâția alţii. Fiecare dintre ei a trăit vocația ca drum spre fericirea deplină, în relația cu Isus viu. Când ascultăm cuvântul său, ne arde inima în piept (cf. Lc 24,32) şi simţim dorința de a-i consacra lui Dumnezeu viaţa noastră! Atunci vrem să descoperim în ce mod, în ce formă de viaţă să răsplătim iubirea pe care El cel dintâi ne-o dăruiește.

Fiecare vocație, percepută în profunzimea inimii, face să răsară răspunsul ca stimulent interior la iubire şi la slujire, ca izvor de speranţă şi de caritate şi nu o căutare de autoafirmare. Așadar, vocația şi speranţa se împletesc în proiectul divin pentru bucuria fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, toţi chemaţi personal să ofere viaţa pentru alţii (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 268). Sunt mulţi tinerii care caută să cunoască drumul pe care Dumnezeu îi cheamă să-l parcurgă: unii recunosc – adesea cu uimire – vocația la preoție sau la viaţa consacrată; alţii descoperă frumusețea chemării la căsătorie şi la viaţa familială, precum şi la angajarea pentru binele comun şi la mărturia credinţei printre colegi şi prieteni.

Fiecare vocație este animată de speranţă, care se traduce în încredere în Providență. De fapt, pentru creştin, a spera este mult mai mult decât un simplu optimism uman: este mai degrabă o certitudine înrădăcinată în credinţa în Dumnezeu, care lucrează în istoria fiecărei persoane. Şi astfel vocația se maturează prin angajarea zilnică de fidelitate faţă Evanghelie, în rugăciune, în discernământ, în slujire.

Dragi tineri, speranţa în Dumnezeu nu înșeală, pentru că El conduce fiecare pas al celui care se încredinţează Lui. Lumea are nevoie de tineri care să fie pelerini ai speranţei, curajoși în a-şi dedica propria viaţă lui Cristos, plini de bucurie pentru însuși faptul de a fi discipoli-misionari ai săi.

A discerne propriul drum vocaţional

Descoperirea propriei vocaţii are loc printr-un drum de discernământ. Acest parcurs nu este niciodată solitar, ci se dezvoltă în cadrul comunităţii creştine şi împreună cu ea.

Dragi tineri, lumea vă determină să faceţi alegeri grăbite, să umpleţi zilele cu zgomot, împiedicându-vă să experimentaţi o tăcere deschisă la Dumnezeu, care vorbește inimii. Să aveți curajul de a vă opri, de a asculta în voi înșivă şi de a-l întreba pe Dumnezeu ce anume visează pentru voi. Tăcerea rugăciunii este indispensabilă pentru „a citi” chemarea lui Dumnezeu în propria istorie şi pentru a da un răspuns liber şi conștient.

Reculegerea permite să înţelegem că toţi putem fi pelerini ai speranţei dacă facem din viaţa noastră un dar, în special în slujba celor care locuiesc în periferiile materiale şi existențiale ale lumii. Cel care se pune în ascultarea lui Dumnezeu care cheamă nu poate ignora strigătul atâtor fraţi şi surori care se simt excluși, răniți, abandonați. Fiecare vocație deschide la misiunea de a fi prezență a lui Cristos acolo unde este mai multă nevoie de lumină şi mângâiere. Îndeosebi, credincioşii laici sunt chemaţi să fie „sare, lumină şi drojdie” a Împărăției lui Dumnezeu prin angajarea socială şi profesională.

A însoți drumul vocaţional

În acest orizont, lucrătorilor pastorali şi vocaţionali, mai ales însoțitorilor spirituali, să nu le fie frică să-i însoțească pe tineri cu încrederea plină de speranţă şi răbdare a pedagogiei divine. Este vorba de a fi pentru ei persoane capabile de ascultare şi de primire respectuoasă; persoane în care se pot încrede, călăuze înțelepte, prompte să-i ajute şi atente să recunoască semnele lui Dumnezeu pe drumul lor.

Prin urmare îndemn să se promoveze îngrijirea vocației creştine în diferitele locuri ale vieţii şi activităţii umane, favorizând deschiderea spirituală a fiecăruia la glasul lui Dumnezeu. În acest scop este important că itinerarele educative şi pastorale să prevadă spaţii adecvate de însoțire a vocațiilor.

Biserica are nevoie de păstori, călugări, misionari, soți care să ştie să spună „da” Domnului cu încredere şi speranţă. Vocația nu este niciodată o comoară care rămâne închisă în inimă, ci crește şi se întărește în comunitatea care crede, iubește şi speră. Şi pentru că nimeni nu poate răspunde singur la chemarea lui Dumnezeu, toţi avem nevoie de rugăciunea şi de sprijinul fraților şi surorilor.

Preaiubiților, Biserica este vie şi rodnică atunci când generează noi vocaţii. Şi lumea caută, adesea în mod inconștient, martori ai speranţei, care să anunțe cu viaţa lor că a-l urma pe Cristos este izvor de bucurie. Așadar să nu încetăm să-i cerem Domnului noi lucrători pentru secerișul său, fiind siguri că El continuă să cheme cu iubire. Dragi tineri, încredințez urmarea voastră a Domnului mijlocirii Mariei, Maica Bisericii şi a vocațiilor. Mergeți mereu ca pelerini ai speranţei pe calea Evangheliei! Vă însoțesc cu binecuvântarea mea şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine.

Roma, Policlinica Gemelli, 19 martie 2025

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu