Dragi tineri,

Cristos trăieşte şi vă vrea vii! Este o certitudine care mereu umple de bucurie inima mea şi care mă determină acum să vă scriu acest mesaj, la cinci ani de la publicarea exortației apostolice Christus vivit, rod al Adunării Sinodului Episcopilor care avea ca temă „Tinerii, credinţa şi discernământul vocațional”.

Înainte de toate aş vrea ca aceste cuvinte ale mele să reînsuflețească în voi speranţa. De fapt, în actualul context internațional, marcat de atâtea conflicte, de atâtea suferințe, pot să-mi imaginez că mulţi dintre voi se simt descurajați. De aceea doresc să repornesc împreună cu voi de la vestea care se află la fundamentul speranţei pentru noi şi pentru întreaga omenire: „Cristos trăieşte!”.

Spun asta fiecăruia dintre voi în mod deosebit: Cristos trăieşte şi te iubește, infinit. Şi iubirea sa faţă de tine nu este condiţionată de căderile tale sau de greșelile tale. El, care şi-a dat viaţa pentru tine, nu aşteaptă, pentru a te iubi, perfecțiunea ta. Priveşte brațele sale deschise pe cruce şi „lasă-te mântuit mereu din nou”[1], mergi cu El ca şi cu un prieten, primeşte-l în viaţa ta şi lasă-l să împărtăşească bucuriile şi speranțele, suferinţele şi angoasele tinereții tale. Vei vedea că drumul tău se va lumina şi că şi poverile cele mai mari vor deveni mai puţin grele, pentru că El va fi cel care le poartă cu tine. Pentru aceasta, invocă-l în fiecare zi pe Duhul Sfânt, care „te face să intri tot mai mult în inima lui Cristos, pentru ca tu să fi tot mai plin de iubirea sa, de lumina sa şi de forţa sa”[2].

Cât aş vrea ca această veste să ajungă la fiecare dintre voi şi ca fiecare s-o perceapă vie şi adevărată în propria viaţă şi să simtă dorința de a o împărtăși cu prietenii săi! Da, pentru că voi aveți această mare misiune: să mărturisiți tuturor bucuria care se naște din prietenia cu Cristos.

La începutul pontificatului meu, în timpul ZMT de la Rio de Janeiro, v-am spus cu forță: faceţi-vă auziți! „Hagan lio!”. Şi astăzi vă cer asta din nou: faceţi-vă auziți, strigaţi, nu atât cu glasul ci cu viaţa şi cu inima, acest adevăr: Cristos trăieşte! Pentru ca toată Biserica să fie determinată să se ridice, să pornească la drum mereu din nou şi să ducă vestea sa la toată lumea.

La 14 aprilie vom aminti cei 40 de ani de la prima mare adunare a tinerilor care, în contextul Anului Sfânt al Învierii, a fost vlăstarul viitoarelor Zile Mondiale ale Tineretului. La sfârşitul acelui an jubiliar, în 1984, sfântul Ioan Paul al II-lea a încredințat tinerilor Crucea cu misiunea de a o duce în toată lumea ca semn şi amintire că numai în Isus mort şi înviat este mântuire şi răscumpărare. După cum știți bine, este vorba de o Cruce de lemn fără cel Răstignit, voită astfel pentru a ne aminti că ea celebrează mai ales triumful Învierii, victoria vieţii asupra morții, pentru a spune tuturor: „De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici. A înviat” (Lc 24,5-6). Şi voi pe Isus contemplaţi-l astfel: viu şi plin de bucurie, învingător al morții, prieten care vă iubește şi vrea să trăiască în voi[3].

Numai astfel, în lumina prezenței sale, amintirea trecutului va fi rodnică şi veți avea curajul de a trăi prezentul şi de a înfrunta viitorul cu speranţă. Veți putea asuma cu libertate istoria familiilor voastre, a bunicilor voștri, a părinţilor voștri, tradițiile religioase din țările voastre, pentru a fi la rândul vostru constructori ai zilei de mâine, „artizani” ai viitorului.

Exortaţia Christus vivit este rod al unei Biserici care vrea să meargă împreună şi care de aceea se pune în ascultare, în dialog şi în discernământ constant al voinţei Domnului. Pentru aceasta, cu peste cinci ani în urmă, în vederea Sinodului despre tineri, multora dintre voi, din diferite părţi ale lumii, vi s-a cerut să împărtășiți propriile așteptări şi propriile dorințe. Sute de tineri au venit la Roma şi au lucrat împreună câteva zile, adunând idei de propus: grație muncii lor, episcopii au putut cunoaște şi aprofunda o viziune mai amplă şi profundă despre lume şi despre Biserică. A fost un adevărat „experiment sinodal”, care a adus multe roade şi care a pregătit drumul şi pentru un nou Sinod, cel care-l trăim acum, în aceşti ani, tocmai despre sinodalitate. De fapt, aşa cum citim în Documentul Final din 2018, „participarea tinerilor a contribuit la «trezirea» sinodalităţii, care este o «dimensiune constitutivă a Bisericii»”[4]. Şi acum, în această nouă etapă a parcursului nostru sinodal, avem nevoie mai mult ca oricând de creativitatea voastră pentru a explora căi noi, mereu în fidelitate faţă de rădăcinile noastre.

Dragi tineri, voi sunteți speranţa vie a unei Biserici aflate pe cale! Pentru aceasta vă mulţumesc pentru prezența voastră şi pentru aportul vostru la viaţa Trupului lui Cristos. Şi vă rog: nu lăsați să  ne lipsească gălăgia voastră bună, determinarea voastră ca aceea a unui motor curat şi agil, modul vostru original de a trăi şi de a vesti bucuria lui Isus Înviat! Pentru aceasta mă rog; şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 25 martie 2024, Lunea Sfântă.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 123.

[2] Ivi, 130.

[3] Cf. ivi, 126.

[4] Sinodul Episcopilor, A XV-a Adunare Generală Ordinară, Tinerii, credinţa şi discernământul vocațional. Document Final, 121.