Excelenței Sale dl. Alok Sharma Preşedinte al COP26, a douăzeci şi șasea sesiune a Conferinței statelor parte la Convenția-Cadru a Națiunilor Unite despre schimbările climatice (Glasgow, 31 octombrie – 12 noiembrie 2021) Excelență, În timp ce începe Conferința de la Glasgow, suntem toţi conștienți că ea are misiunea importantă de a arăta întregii comunităţi internaționale […]

Excelenței Sale dl. Alok Sharma

Preşedinte al COP26, a douăzeci şi șasea sesiune a Conferinței statelor parte la Convenția-Cadru a Națiunilor Unite despre schimbările climatice (Glasgow, 31 octombrie – 12 noiembrie 2021)

Excelență,

În timp ce începe Conferința de la Glasgow, suntem toţi conștienți că ea are misiunea importantă de a arăta întregii comunităţi internaționale dacă realmente subzistă voința politică de a destina cu onestitate, responsabilitate şi curaj resurse umane, financiare şi tehnologice mai mari pentru a îmblânzi efectele negative ale schimbării climatice precum şi pentru a ajuta populațiile mai sărace şi vulnerabile, care sunt cele care suferă mai mult[1].

Însă, în faţa noastră, este mai mult: de fapt, această misiune va trebuie să fie desfășurată în apogeul unei pandemii care de aproape doi ani biciuieşte omenirea noastră. Alături de adevăratele drame pe care le-a adus Covid-19, pandemia ne învaţă şi că nu avem alternative: vom reuși s-o învingem numai dacă toţi împreună vom lua parte la această provocare. Toate acestea, ştim bine, cer o colaborare profundă şi solidară între toate popoarele lumii.

A existat o perioadă înainte de pandemie; ea va fi în mod inevitabil diferită de perioada de după pandemie pe care trebuie s-o construim, împreună, inspirându-ne din greșelile făcute în trecut.

Discurs analog se poate face în contrastarea problemei globale a schimbării climatice. Nu avem alternative. Putem obține obiectivele scrise în Acordul de la Paris numai dacă se va acționa în manieră coordonată şi responsabilă. Sunt obiective ambițioase, dar care nu pot fi amânate. Astăzi aceste decizii vă revin vouă.

COP26 poate şi trebuie să contribuie activ la această construire conștiincioasă a unui viitor în care comportamentele zilnice şi investiţiile economico-financiare să poată salvgarda realmente condițiile unei vieți demne a omenirii de astăzi şi de mâine într-o planetă „sănătoasă”.

Este vorba de o schimbare de epocă, de o provocare de civilizație pentru care este nevoie de angajarea tuturor şi îndeosebi a țărilor cu capacități mai mari, care trebuie să asume un rol conducător în domeniul finanțelor climatice, al decarbonizării sistemului economic şi a vieţii persoanelor, al promovării unei economii circulare, al susţinerii date țărilor mai vulnerabile pentru activitățile de adaptare la impactele schimbării climatice şi de răspuns la pierderile şi la daunele care derivă din acest fenomen.

Din partea sa, Sfântul Scaun, aşa cum am indicat la High Level Virtual Climate Ambition Summit din 12 decembrie 2020, a adoptat o strategie de reducere la zero a emisiilor nete (net-zero emission) care se mișcă pe două planuri: 1) angajarea statului Cetatea Vaticanului de a dobândi acest obiectiv până în 2050; 2) angajarea Sfântului Scaun de a promova o educație la ecologia integrală, conștient că măsurile politice, tehnice şi operative trebuie să se unească într-un proces educativ care, mai ales în rândul tinerilor, să promoveze noi stiluri de viaţă şi să favorizeze un model cultural de dezvoltare şi de sustenabilitate centrat pe fraternitate şi pe alianța dintre ființa umană şi ambientul natural. Din aceste angajări s-au născut mii de inițiative în toată lumea.

Şi în această perspectivă, la 4 octombrie, am avut plăcerea de a mă reuni cu diferiți lideri religioși şi oameni de știință pentru a semna un Apel Comun în vederea lui COP-26. Cu acea ocazie, am auzit voci ale reprezentanților atâtor credințe şi tradiții spirituale, ale atâtor culturi şi domenii științifice. Voci diferite şi cu sensibilități diferite. Însă ceea ce s-a putut observa clar era o convergență puternică a tuturor în angajarea în faţa necesității urgente de a demara o schimbare de direcție capabilă să treacă în mod hotărât şi convins de la „cultura rebutului” prevalentă în societatea noastră la o „cultură a îngrijirii” casei noastre comune şi a celor care locuiesc în ea sau vor locui în ea.

Rănile aduse omenirii de pandemia de Covid-19 şi de fenomenul schimbării climatice sunt comparabile cu cele care derivă dintr-un conflict global. La fel ca după al doilea război mondial, este necesar ca astăzi întreaga comunitate internațională să pună ca prioritate realizarea de acțiuni colegiale, solidare şi clarvăzătoare.

Avem nevoie de speranţă şi de curaj. Omenirea are mijloacele pentru a înfrunta această transformare care cere o adevărată convertire, individuală dar şi comunitară, şi voința hotărâtă de a întreprinde acest drum. Este vorba de tranziţia spre un model de dezvoltare mai integral şi integrant, întemeiat pe solidaritate şi pe responsabilitate; o tranziție în timpul căreia vor trebui luate în considerare cu atenţie şi efectele pe care ea le va avea asupra lumii muncii.

În această perspectivă, o grijă deosebită trebuie îndreptată spre populațiile mai vulnerabile, spre care a fost formată o „datorie ecologică”, legată fie cu dezechilibre comerciale cu consecințe în domeniul ambiental, fie cu folosirea disproporţionată a resurselor naturale ale țării proprii şi ale altor ţări[2]. Nu putem nega asta.

„Datoria ecologică” aminteşte, în anumite privințe, problema datoriei externe, a cărei presiune împiedică adesea dezvoltarea popoarelor[3]. Perioada post-pandemie poate şi trebuie să repornească ţinând cont de toate aceste aspecte, legate şi cu demararea de proceduri atente negociate de iertare a datoriei externe asociate cu o structurare economică mai sustenabilă şi dreaptă, menită să susțină urgenţa climatică. Este „necesar ca țările dezvoltate să contribuie la rezolvarea datoriei [ecologice] limitând în mod important consumul de energie nerenovabilă şi aducând resurse țărilor mai nevoiașe pentru a promova politici şi programe de dezvoltare sustenabilă”[4]. O dezvoltare la care, în sfârşit, pot să participe toţi.

Din păcate trebuie să constatăm cu amărăciune cât de departe suntem de la obținerea obiectivelor dorite pentru a contrasta schimbarea climatică. Trebuie spus cu onestitate: nu ne putem permite asta! În diferite momente, în vederea lui COP26, a reieșit cu claritate că nu mai este timp pentru a aștepta; de acum sunt prea multe fețele umane suferinde de această criză climatică: în afară de impactele sale tot mai frecvente şi intense asupra vieţii zilnice a numeroase persoane, mai ales a populațiilor mai vulnerabile, ne dăm seama că ea a devenit şi o criză a drepturilor copiilor şi că, în viitor scurt, migranţii ambientali vor fi mai numeroşi decât refugiații conflictelor. Trebuie acţionat cu urgență, curaj şi responsabilitate. Trebuie acţionat şi pentru a pregăti un viitor în care omenirea să fie în măsură să se îngrijească de ea însăși şi de natură.

Tinerii, care în aceşti ultimi ani ne cer cu insistență să acționăm, nu vor avea o planetă diferită de aceea pe care noi le-o lăsăm lor, de aceea pe care vor putea s-o primească în funcţie de alegerile noastre concrete de astăzi. Acesta este momentul deciziei care să le dea lor motive de încredere în viitor.

Aş fi voit să fiu prezent cu voi, dar n-a fost posibil. Însă vă însoțesc cu rugăciunea în aceste alegeri importante.

Primiți, domnule preşedinte, salutul meu cel mai viu şi cordial.

Din Vatican, 29 octombrie 2021.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Cf. Video-mesaj adresat Întâlnirii despre climă, New York, 23 septembrie 2019.

[2] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 51.

[3] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 126.

[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 52.