Cu ocazia celei de-a 45-a ediții a Meeting pentru prietenia dintre popoare, programat la Rimini de la 20 la 25 august 2024, cu tema „Dacă nu suntem în căutarea esențialului, atunci ce anume căutăm?”, Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului de Rimini, E.S. Mons. Nicolò Anselmi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, mesajul […]

Cu ocazia celei de-a 45-a ediții a Meeting pentru prietenia dintre popoare, programat la Rimini de la 20 la 25 august 2024, cu tema „Dacă nu suntem în căutarea esențialului, atunci ce anume căutăm?”, Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului de Rimini, E.S. Mons. Nicolò Anselmi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, mesajul pe care-l prezentăm în continuare: 

Din Vatican, 19 iulie 2024

Excelenţei Sale Reverendisime

Mons. Nicolò Anselmi

Episcop de Rimini

Excelenţa Reverendisima,

Cu ocazia celui de-al 45-lea Meeting pentru prietenia între popoare, Sfântul Părinte dorește să ajungă la participanți cu un mesaj de urare, salutându-i pe organizatori, pe voluntari şi pe toţi cei care vor lua parte la eveniment, al cărui titlu reprezintă un apel insistent la responsabilitate: „Dacă nu suntem în căutarea esențialului, atunci ce anume căutăm?”.

Tocmai în timp ce trecem prin timpuri complexe, căutarea a ceea ce constituie centrul misterului vieţii şi al realității este de importanță crucială. De fapt, epoca noastră este marcată de problematici diferite şi provocări însemnate, în faţa cărora întâlnim uneori un sentiment de neputință, o atitudine de renunțare şi pasivă care pot conduce la „târârea vieţii” sau să ne lăsăm năvăliți de buimăceala efemerului, până la pierderea semnificației existenței. De aceea în acest scenariu este foarte pertinentă alegerea de a merge pe urmele a ceea ce este esenţial.

Așadar Papa Francisc încurajează tentativa de a căuta, cu pasiune şi entuziasm, ceea ce scoate la iveală frumusețea vieţii, înfruntând problema pusă de părintele Luigi Giussani când afirma cu curaj: „Inima este erodată de scleroză, adică de pierderea pasiunii şi a gustului de trăi. […] Bătrânețea la douăzeci de ani şi chiar mai înainte, bătrânețea la cincisprezece ani, aceasta este caracteristica lumii de astăzi” (Il senso religioso, Milano 2013, 116-117).

În timp ce suflă vânturile geroase ale războiului, adăugându-se la fenomene recurente de nedreptate, violență şi inegalitate, precum şi la urgenţa climatică gravă şi la o mutaţie antropologică fără precedent, este indispensabil să ne oprim şi să ne întrebăm: există ceva pentru care merită să trăim şi să sperăm?

Încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc ne îndeamnă să citim şi rezistențele, trudele şi căderile bărbaților şi femeilor de astăzi ca un apel la reflecţie, pentru ca inima să se deschidă la întâlnirea cu Dumnezeu şi fiecare să fie conștient de sine, de aproapele şi de realitate.

Invitaţia sa constantă este de a deveni cerșetori ai esențialului, a ceea ce dă sens vieţii noastre, înainte de toate despuindu-ne de ceea ce îngreunează cotidianul, după exemplul unui căţărător care, ajuns la agăţarea de peretele stâncos, trebuie să se elibereze de superfluu pentru a putea urca mai rapid. Făcând astfel, descoperim că valoarea existenței umane nu constă în lucruri, în succesele obținute, în cursa competiției, ci înainte de toate în acea relație de iubire care ne susține, înrădăcinând drumul nostru în încredere şi în speranţă: prietenia cu Dumnezeu, care se reflectă apoi în toate celelalte relaţii umane, este cea care întemeiază bucuria care nu va dispare niciodată. Suntem iubiți, acesta este adevărul esenţial, pe care acelaşi părinte Giussani îl vestea tinerilor universitari: „Sunteți iubiți. Acesta este mesajul care ajunge în viaţa voastră […]. Acesta este Isus Cristos în istoria omului, începutul continuu al acestui mesaj: «Sunteți iubiți!». Ce este viaţa? A fi iubiți. Şi ființa pe care o avem pe noi? A fi iubiți. Şi destinul? A fi iubiți” (Litterae Communionis Tracce, 1996, nr. 1).

Pe aceeaşi lungime de undă, Papa Francisc aminteşte că „ceea ce pentru noi este esenţial, mai frumos, mai atrăgător şi în acelaşi timp mai necesar este credinţa în Isus Cristos” (Discurs adresat Adunării Plenare a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, 26 ianuarie 2024). De fapt, numai Domnul salvează umanitatea noastră fragilă şi, în mijlocul adversităților, ne face să experimentăm o bucurie altminteri imposibilă. Fără acest punct de ancorare, barca vieţii noastre ar fi în voia valurilor şi ar risca să se scufunde.

A ne întoarce la esențialul care este Isus nu înseamnă a evada din realitate ci, dimpotrivă, este condiția pentru a ne cufunda cu adevărat în istorie, pentru a o înfrunta fără a alunga provocările sale, pentru a găsi curajul de a risca şi de a iubi şi atunci când pare că nu se merită, pentru a trăi în lume fără nicio teamă. Aşa cum avea să scrie fostul arhiepiscop Montini: „Tu eşti necesar, o, Cristoase, o, Doamne, o, Dumnezeu-cu-noi, pentru a învăța iubirea adevărată şi a merge în bucuria şi în forţa carității tale, de-a lungul drumului vieţii noastre obositoare” (Omnia nobis est Christus. Scrisoare pastorală adresată arhidiecezei de Milano pentru Postul Mare 1955).

Așadar, în acest spirit Sfântul Părinte apreciază şi împărtășește finalitatea următorului Meeting, pentru că a tinde la esenţial ne ajută să luăm în mână viaţa noastră şi să facem din ea un instrument de iubire, de milostivire şi de compasiune, devenind semn de binecuvântare pentru aproapele. În faţa tentației descurajării, a complexităţii crizei actuale şi, îndeosebi, a provocării unei păci care pare imposibilă, Sfântul Părinte îi îndeamnă pe toţi să devină protagoniști responsabili ai schimbării, colaborând activ la misiunea Bisericii, pentru a da viaţă împreună la locuri în care prezența lui Cristos să se poată vedea şi atinge. Această angajare corală poate genera o lume nouă, unde în sfârşit să triumfe Iubirea care în Cristos ni s-a manifestat nouă, şi întreaga planetă să devină templu de fraternitate.

Papa Francisc exprimă dorința ca programul bogat al Meeting-ului, în multiplicitatea propunerilor şi a limbajelor, să poată trezi în mulţi dorința de a deveni căutători ai esențialului şi de a face să înflorească în inimi pasiunea pentru vestirea Evangheliei, izvor de eliberare de orice sclavie şi forță care vindecă şi transformă omenirea. Tuturor, organizatori, voluntari şi participanți, el trimite din inimă binecuvântarea sa, cerând cu rugăminte să se roage pentru el.

Unind şi urările mele personale, profit de împrejurare pentru a mă confirma cu sentimente de respect deosebit

al Excelenței Voastre Reverendissime

foarte sincer

Cardinal Pietro Parolin

Secretar de stat