Stimate autorități, Iluştri doamne şi domni, Fiecăruia dintre voi, reuniţi pentru al 4-lea Forum de Paris sur la Paix, adresez salutul meu cordial. Sunt recunoscător pentru această oportunitate de întâlnire şi de reflecţie; urez ca să fie rodnică şi să contribuie la promovarea păcii, a conducerii bune şi a unui viitor mai bun pentru toţi; […]

Stimate autorități,

Iluştri doamne şi domni,

Fiecăruia dintre voi, reuniţi pentru al 4-lea Forum de Paris sur la Paix, adresez salutul meu cordial. Sunt recunoscător pentru această oportunitate de întâlnire şi de reflecţie; urez ca să fie rodnică şi să contribuie la promovarea păcii, a conducerii bune şi a unui viitor mai bun pentru toţi; să ajute ca să ieşim mai buni din pandemia de Covid-19.

În această fază istorică, familia umană se află în faţa unei alegeri. Prima posibilitate este aceea a aşa-numitei „întoarceri la normalitate”. Însă realitatea pe care o cunoșteam înainte de pandemie era aceea în care bogăția şi creșterea economică erau rezervate unei  minorități în timp de milioane de persoane nu erau în măsură să satisfacă nevoile cele mai elementare şi să ducă o viaţă demnă; o lume în care Pământul nostru era jefuit de o exploatare mioapă a resurselor, de poluare, de consumismul „foloseşte şi aruncă” (cf. Enciclica Laudato si’, 22) şi rănit de războaie şi experimente cu arme de distrugere în masă. Întoarcere la normalitate ar însemna şi întoarcere la vechile structuri sociale inspirate din „autosuficienţă, naționalism, protecţionism, individualism şi izolare” şi care exclud pe fraţii şi surorile mai săraci[1]. Acesta este viitorul pe care-l putem alege?

În această lume globalizată dar sfâșiată, deciziile pe care le luăm astăzi pentru a ieşi din criză determină „ruta” generațiilor viitoare. Adesea pierdem din vedere faptul că suntem o comunitate globală şi că „nimeni nu se salvează de unul singur, că ne putem salva numai împreună” (Enciclica Fratelli tutti, 32). Pentru aceste motive, avem nevoie de o nouă cale de ieșire; trebuie să lucrăm împreună pentru a ieşi mai buni decât eram înainte[2].

Prima şi cea mai urgentă temă asupra căreia trebuie să ne îndreptăm atenţia noastră este că nu poate exista o cooperare generatoare de pace fără o angajare colectivă concretă în favoarea dezarmării integrale. Cheltuielile militare la nivel mondial au depășit de acum nivelul înregistrat la sfârşitul „războiului rece” şi cresc sistematic în fiecare an. De fapt, clasele conducătoare şi guvernele justifică această reînarmare făcând referință la o idee abuzată despre descurajare întemeiată pe echilibrul dotărilor de armamente. În această perspectivă, statele sunt inclinate să urmărească propriile interese îndeosebi pe baza folosirii sau amenințării forței. Totuşi, acest sistem garantează construirea şi menținerea păcii. De fapt, ideea descurajării, în multe cazuri s-a dovedit greșită determinând tragedii  umanitare de mare însemnătate. Deja papa Ioan al XXIII-lea în scrisoarea enciclică Pacem in terris a afirmat: „Criteriul păcii care se sprijină pe echilibrul armamentelor să fie înlocuit cu principiul că adevărata pace se poate construi numai în încrederea reciprocă” (nr. 61).

În afară de asta trebuie subliniat că la logica descurajării a fost asociată cea proprie a pieței liberaliste că armamentele pot fi considerate la fel ca toate celelalte produse realizate, deci, ca atare, comerciale în mod liber la nivel mondial. Așadar nu este întâmplător dacă de-a lungul anilor am asistat în mod necritic la expansiunea pieței armelor la nivel global.

Pandemia a fost o revelație pentru noi toţi cu privire la limitele şi lipsurile societăților noastre şi ale stilurilor noastre de viaţă. Şi totuşi, chiar în mijlocul acestei realităţi pline de umbre, avem nevoie să sperăm, pentru că speranţa este „o generatoare de energie, care stimulează inteligența şi conferă voinţei tot dinamismul său”[3]. Speranţa ne invită să visăm măreț şi să dăm spațiu imaginării a noi posibilități. Speranţa este îndrăzneaţă şi stimulează acțiunea pe baza conștiinței că realitatea poate să fie schimbată[4]. Dorința mea este ca tradiția creştină, îndeosebi doctrina socială a Bisericii, precum şi alte tradiții religioase, să poată contribui pentru a asigura întâlnirii voastre speranţa credibilă că nedreptatea şi violenţa nu sunt inevitabile, nu sunt destinul nostru.

În faţa consecințelor marii furtuni care a răscolit lumea, conştiinţa noastră ne cheamă așadar la o speranţă responsabilă, adică, în mod concret, să nu urmăm calea comodă a întoarcerii la o „normalitate” marcată de nedreptate, ci să acceptăm provocarea de a asuma criza ca „oportunitate concretă de convertire, de transformare, de a regândi stilul nostru de viaţă şi sistemele noastre economice şi sociale”[5]. Speranţa responsabilă ne permite să respingem ispita soluţiilor ușoare şi ne dă curajul de a continua pe drumul binelui comun, al îngrijirii săracilor şi al casei comune.

Să nu irosim această oportunitate de a îmbunătăți lumea noastră; de a adopta cu hotărâre modalități mai drepte pentru a realiza progresul şi a construi pacea. Animați de această convingere, este posibil să se genereze modele economice care să fie de folos pentru nevoile tuturor ocrotind darurile naturii, precum şi politici clarvăzătoare care să promoveze dezvoltarea integrală a familiei umane[6].

Stimați doamne şi domni, să înfruntăm împreună această criză încercând să vindecăm în profunzime rănile familiei umane. Fie ca să ne inspire acest cuvânt pe care profetul Ieremia l-a adresat poporului într-un timp de criză gravă: „Staţi pe căi şi vedeţi! / Consultaţi cărările de altădată: / vedeți care este calea binelui, / mergeţi pe ea şi veţi găsi odihnă / pentru sufletele voastre!” (Ier 6,16).

Vă urez spor la treabă şi invoc pentru voi binecuvântările cerești.

Din Vatican, 30 octombrie 2021

Franciscus

traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Cf. Video-mesaj cu ocazia celei de-a 75-a Sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, 25 septembrie 2020.

[2] Cf. Cateheze „A vindeca lumea”. 5. Solidaritatea şi virtutea credinţei, 2 septembrie 2020.

[3] Benedict al XVI-lea, Discurs adresat autorităţilor, Cotonou – Benin, 19 noiembrie 2011.

[4] Cf. Cateheze „A vindeca lumea”. 9. A pregăti viitorul împreună cu Isus care mântuiește şi vindecă, 30 septembrie 2020.

[5] Video-mesaj cu ocazia celei de-a 75-a Sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, 25 septembrie 2020.

[6] Cf. ibid.