Nunțiatura Apostolică (Bratislava), Duminică, 12 septembrie 2021 Iubiți membri ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Republica Slovacă, Vă salut cordial şi vă mulţumesc pentru că aţi primit invitați şi că mi-aţi venit în întâmpinare: eu pelerin în Slovacia, voi oaspeți bineveniţi în nunțiatură! Sunt bucuros că prima întâlnire este cu voi: este un semn că […]

Nunțiatura Apostolică (Bratislava), Duminică, 12 septembrie 2021

Iubiți membri ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Republica Slovacă,

Vă salut cordial şi vă mulţumesc pentru că aţi primit invitați şi că mi-aţi venit în întâmpinare: eu pelerin în Slovacia, voi oaspeți bineveniţi în nunțiatură! Sunt bucuros că prima întâlnire este cu voi: este un semn că credinţa creştină este – şi vrea să fie – în această ţară germen de unitate şi plămadă de fraternitate. Mulţumesc Preafericirea Voastră, frate Ratislav, pentru prezența dumneavoastră; mulţumesc, iubit episcop Ivan, preşedinte al Consiliului Ecumenic, pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat şi care mărturisesc angajarea de a voi să continuați să mergeți împreună pentru a trece de la conflict la comuniune.

Drumul comunităţilor voastre a repornit după anii persecuției ateiste, când libertatea religioasă era împiedicată sau pusă la grea încercare. După aceea, în sfârşit, a venit. Şi acum vă unește o bucată de parcurs în care experimentaţi cât este de frumos, dar în acelaşi timp dificil, a trăi credinţa ca oameni liberi. De fapt, există ispita de a redeveni sclavi, desigur nu ai unui regim, ci ai unei sclavi şi mai rele, cea interioară.

De aceasta avertiza Dostoievski într-o relatare celebră, Legenda Marelui Inchizitor. Isus s-a întors pe pământ şi este închis. Inchizitorul îi adresează cuvinte biciuitoare: acuza pe care i-o aduce este tocmai aceea că a dat prea multă importanță libertății oamenilor. Îi spune: „Tu vrei să mergi în lume şi mergi cu mâinile goale, cu promisiunea unei libertăți pe care ei, în simplitatea lor şi în dezordinea lor înnăscută, nici măcar n-o pot concepe, de care le este frică şi teroare, pentru că nimic n-a fost mai intolerabil decât libertatea pentru om!” (Fraţii Karamazov, Milano 2012, pag. 338). Şi întrece măsura, adăugând că oamenii sunt dispuși să schimbe cu plăcere libertatea lor cu o sclavie mai comodă, aceea de a se supune cuiva care să decidă pentru ei, numai să aibă pâine şi siguranțe. Şi astfel ajunge să-l certe pe Isus pentru că n-a voit să devină Cezar pentru a subjuga conştiinţa oamenilor şi a stabili pacea cu forţa. În schimb, a continuat să prefere pentru om libertate, în timp ce omenirea reclamă „pâine şi puţin altceva”.

Iubiți fraţi, să nu ni se întâmple asta; să ne ajutăm să nu cădem în capcana de a ne mulţumi cu pâine şi cu puţin altceva. Pentru că acest risc vine când situația se normalizează, când ne-am stabilizat şi ne acomodăm tânjind să menținem viaţa liniștită. Așadar, la ceea ce se dorește nu mai este „libertatea pe care o avem în Cristos Isus” (Gal 2,4), adevărul său care ne eliberează (cf. In 8,32), ci obținerea de spaţii şi privilegii. Care, conform Evangheliei, este „pâine şi puţin altceva”. Aici, din inima Europei, ne vine să ne întrebăm: noi creştinii am pierdut un pic ardoarea vestirii şi profeția mărturiei? Adevărul Evangheliei ne face liberi sau ne simţim liberi când scoate comfort zone care ne permit să ne gestionăm şi să mergem înainte liniștiți fără repercusiuni? De asemenea, mulţumindu-ne cu pâine şi siguranțe, oare am pierdut elanul în căutarea unității implorate de Isus, unitate care cere desigur libertatea matură de alegeri puternice, renunţări şi sacrificii, dar este premisa pentru ca lumea să creadă (cf. In 17,21)? Să nu ne interesăm numai de ceea ce poate fi de folos fiecărei comunităţi. Libertatea fratelui şi a surorii este şi libertatea noastră, pentru că libertatea noastră nu este deplină fără el şi fără ea.

Aici evanghelizarea a apărut în mod fratern, având imprimat sigiliul sfinților fraţi din Tesalonic, Ciril şi Metodiu. Ei, martori ai unei creștinătăți încă unite şi înfocată de ardoarea vestirii, să ne ajute să continuăm pe drum cultivând comuniunea fraternă între noi în numele lui Isus. De altfel, cum putem dori o Europă care să regăsească propriile rădăcini creştine dacă noi cei dintâi suntem dezrădăcinați din comuniunea deplină? Cum putem visa o Europă liberă de ideologii, dacă nu avem curajul de a pune libertatea lui Isus înainte necesităților fiecărui grup de credincioşi? Este greu de cerut o Europă mai fecundată de Evanghelie fără a ne preocupa de faptul că încă nu suntem pe deplin uniţi între noi în continent şi fără a avea grijă unii de alţii. Calcule de conveniență, motive istorice şi legături istorice nu pot să fie obstacole de neînlăturat pe drumul nostru. Să ne ajute sfinții Ciril şi Metodiu, „precursori ai ecumenismului” (Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Slavorum Apostoli, 14), să ne străduim pentru o reconciliere a diversităţilor în Duhul Sfânt; pentru o unitate care, fără a fi uniformitate, să fie semn şi mărturie a libertății lui Cristos, Domnul care dezleagă lațurile trecutului şi ne vindecă de frici şi timidităţi.

În timpurile lor, Ciril şi Metodiu au permis ca să se întrupeze Cuvântul divin în aceste ținuturi (cf. In 1,14). Aş vrea să împărtășesc cu voi două sugestii în această perspectivă, sfaturi fraterne pentru a răspândi Evanghelia libertății şi a unității astăzi. Primul sfat, prima sugestie se referă la contemplație. O caracteristică distinctivă a popoarelor slave, care vă revine vouă s-o păziţi împreună, este trăsătura contemplativă, care merge dincolo de conceptualizările filozofice precum şi teologice, pornind de la o credinţă experienţială, care ştie să primească misterul. Ajutați-vă să cultivaţi această tradiție spirituală, de care Europa are atâta nevoie: îndeosebi are sete de asta Occidentul eclezial, pentru a regăsi frumusețea adorației lui Dumnezeu şi importanţa de a nu concepe comunitatea de credinţă  înainte de toate pe baza unei eficienţe programatice şi funcționale.

Al doilea sfat se referă în schimb la acțiune. Unitatea nu se obține atât cu propunerile bune şi cu adeziunea la vreo valoare comună, ci făcând ceva împreună pentru cei care ne apropie mai mult de Domnul. Cine sunt? Sunt săracii, pentru că Isus este prezent în el (cf. Mt 25,40). A împărtăși caritatea deschide orizonturi mai ample şi ajută să se meargă mai zvelt, depășind prejudecăți şi răstălmăciri. Şi este şi aceasta o trăsătură care are primire genuină în această ţară, unde la școală se învaţă pe de rost o poezie, care conține, între altele, un pasaj foarte frumos: „Când la ușa noastră bate mâna străină cu încredere sinceră: oricine ar fi, dacă vine de aproape sau de departe, ziua sau noaptea, pe masa noastră îl va aştepta darul lui Dumnezeu” (Samo Chalupka, Mor ho!, 1864). Darul lui Dumnezeu să fie prezent pe mesele fiecăruia pentru ca, în timp ce încă nu suntem în măsură să ne împărtășim la aceeaşi masă euharistică, putem să-l găzduim împreună pe Isus slujindu-l în cei săraci. Va fi un semn mai evocator decât multe cuvinte, care va ajuta societatea civilă să înțeleagă, în special în această perioadă grea, că numai stând de partea celor mai slabi vom ieşi cu adevărat toţi împreună din pandemie.

Iubiți fraţi, vă mulţumesc pentru prezența voastră şi pentru drumul nostru: caracterul blând şi primitor, tipic poporului slovac, conviețuirea tradițională pașnică între voi şi colaborarea pentru binele țării sunt prețioase pentru fermentul Evangheliei. Vă încurajez să mergeți înainte pe drumul ecumenic, comoară prețioasă şi indispensabilă. Vă asigur amintirea mea în rugăciune şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu