Iubiți fraţi şi surori, Vouă tuturor vă adresez salutul meu cordial. Îi mulţumesc cardinalului arhivar şi bibliotecar pentru cuvintele sale. Îl salut pe cardinalul Farina care a voit să ne onoreze cu prezența sa. Îl salut pe prefect, pe vice-prefect, pe membrii comunităţii de muncă de la Biblioteca Apostolică Vaticană şi pe toţi iluştri invitați […]

Iubiți fraţi şi surori,

Vouă tuturor vă adresez salutul meu cordial. Îi mulţumesc cardinalului arhivar şi bibliotecar pentru cuvintele sale. Îl salut pe cardinalul Farina care a voit să ne onoreze cu prezența sa. Îl salut pe prefect, pe vice-prefect, pe membrii comunităţii de muncă de la Biblioteca Apostolică Vaticană şi pe toţi iluştri invitați şi prieteni prezenți.

În Evanghelia lui Ioan, adjectivul kalós (frumos) este folosit exclusiv cu referință la Isus şi la misiunea sa. De exemplu, aici apare pe buzele lui Isus apelativul cristologic „Eu sunt păstorul cel frumos” (10,11), pe care noi îl traducem de obicei „Eu sunt păstorul cel bun”. Este adevărat, Isus este păstorul bun, dar şi frumos. În schimb, în Evanghelia lui Matei, Isus vorbește despre frumusețea discipolilor săi: îi provoacă să strălucească, să facă vizibilă frumusețea operelor lor ca o formă de laudă adusă lui Dumnezeu: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (5,16).

Frumusețea nu este iluzia fugară a unei aparențe sau a unui ornament: se naște în schimb din rădăcina de bunătate, de adevăr şi de dreptate care sunt sinonimele sale. Dar nu trebuie să neglijăm să gândim şi să vorbim despre frumusețe, pentru că inima umană nu are nevoie numai de pâine, nu are nevoie numai de ceea ce garantează supraviețuirea sa imediată: are nevoie şi de cultură, de ceea ce atinge sufletul, de ceea ce apropie ființa umană de demnitatea sa profundă. Pentru aceasta Biserica trebuie să mărturisească importanţa frumuseții şi a culturii, dialogând cu setea deosebită de infinit care definește ființa umană.

Şi pentru aceste motive sunt fericit să inaugurez astăzi sala expoziţională de la Biblioteca Vaticană, iar urarea mea este ca lumina sa să strălucească. Să strălucească desigur prin știință, dar şi prin frumusețe. Şi le mulţumesc tuturor celor care s-au angajat atât de mult în realizarea acestui spațiu, făcut posibil de generozitatea prietenilor şi binefăcătorilor şi de atenţia şi de îngrijirea arhitectonică şi științifică a profesioniştilor.

Aţi voit ca expoziția de deschidere să fie o reflecţie despre enciclica Fratelli tutti. Aţi realizat-o ca un dialog construit pe opere care aparțin Bibliotecii şi pe lucrări ale unui artist contemporan, pe care-l salut şi căruia îi mulţumesc. Apreciez acest pariu de a realiza un dialog. Viaţa este artă a întâlnirii. Culturile se îmbolnăvesc când devin autoreferențiale, când pierd curiozitatea şi deschiderea spre celălalt. Când exclud în loc să integreze. Ce avantaj avem să devenim gardieni de granițe, în loc să fim păzitori ai fraților noştri? Întrebarea pe care Dumnezeu ne-o repetă este aceea: „Unde este fratele tău?” (cf. Gen 4,9).

Dragi prieteni, lumea are nevoie de hărți noi. În această schimbare epocală pe care pandemia a accelerat-o, omenirea are nevoie de hărți noi pentru a descoperi simțul fraternității, al prieteniei sociale şi al binelui comun. Logica blocajelor închise este sterilă şi plină de echivocuri. Avem nevoie de o nouă frumusețe, care să nu mai fie reflexul obișnuit al puterii unora, ci mozaicul curajos al diversității tuturor. Care să nu fie oglinda unui antropocentrism despotic, ci o nouă cântare a creaturilor, unde să găsească efectivă concretețe o ecologie integrală.

Încă de la începutul pontificatului meu am chemat Biserica să devină „Biserică în ieșire” (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20-24) şi protagonistă a culturii întâlnirii. Acelaşi lucru este valabil pentru Bibliotecă. Cu atât mai bine ea slujește Biserica dacă, în afară de a păstra trecutul, îndrăznește să fie o frontieră a prezentului şi a viitorului. Știu că sunteți conștienți de asta: că responsabilitatea noastră este de a ține vii rădăcinile, amintirea, mereu îndreptați spre flori şi spre roade. Să visăm împreună „hărți noi”. Mă gândesc îndeosebi la necesitatea de a trece de la analogic la digital, de a traduce tot mai mult patrimoniul nostru în noile limbaje. E adevărat, este o provocare istorică pe care trebuie s-o înfruntăm cu înţelepciune şi îndrăzneală. Mă bazez pe Biblioteca Apostolică pentru a traduce depozitul creștinismului şi bogăția umanismului limbajelor de astăzi şi de mâine.

Vă mulţumesc pentru acest rezultat frumos al muncii voastre şi pentru binele pe care-l faceţi. Să vă însoțească Binecuvântarea mea. Şi vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc!

[La sfârşitul întâlnirii, papa Francisc s-a adresat angajaților de la BAV cu aceste cuvinte:]

Multe mulțumiri pentru munca voastră, pentru mărturia voastră: este munca ascunsă dar pentru a susține tot… Noi, uneori, ne gândim la valoarea lucrurilor sau a persoanelor care se văd, dar există atâtea, atâtea persoane ascunse care duc înainte viaţa, familia, lumea, societatea, totul, cultura… Vă mulţumesc vouă pentru această muncă, mulţumesc. Şi îi cer Domnului să vă binecuvânteze, pe voi şi familiile voastre. [Binecuvântarea] Şi mulţumesc, mulţumesc încă o dată.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu