Discurs înmânat 

Iubiți fraţi,

„Cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!” (Ps 133,1). Cu aceste cuvinte ale psalmistului, vă spun bun-venit şi exprim bucuria mea pentru această vizită a voastră, tineri preoţi şi călugări din Bisericile ortodoxe orientale, armeană, coptă, etiopiană, eritreeană, malankareză şi siriacă. Salut cu fraternitate pe arhiepiscopul Khajag Barsamian şi pe episcopul Barnaba El-Soryani, care vă însoțesc. Şi, prin intermediul vostru, doresc să-i salut pe venerabilii şi iubiții fraţi conducători ai Bisericilor ortodoxe orientale.

Aceasta este a cincea vizită de studiu pentru tineri preoţi şi călugări ortodocși orientali organizată de Dicasterul pentru Promovarea Unității Creştinilor. Vizite asemănătoare pentru preoţi catolici au fost pregătite de catholicosatul armean din Etchmiadzin şi de Biserica ortodoxă siro-malankareză. Sunt foarte recunoscător pentru acest „schimb de daruri”, promovat de Comisia Mixtă Internațională pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe Orientale, pentru că permite să se alăture dialogul carității de dialogul adevărului.

Vizita voastră are o relevanță deosebită în anul în care se celebrează al 17-lea centenar al Conciliului din Niceea, primul Conciliu Ecumenic, care a mărturisit Simbolul credinţei comune pentru toţi creştinii. Așadar aş vrea să reflectez cu voi asupra termenului „Simbol”, care are o puternică dimensiune ecumenică, în tripla sa semnificație.

În sens teologic, prin Simbol se înţelege ansamblul principalelor adevăruri ale credinţei creştine, care se completează şi se armonizează între ele. În acest sens, Crezul niceean, care expune sintetic misterul mântuirii noastre, este de netăgăduit şi inegalabil.

Totuşi, Simbolul are şi o semnificație ecleziologică: de fapt, în afară de adevăruri, îi unește şi pe credincioşi. În antichitate, cuvântul grec symbolon indica destinația unei pietricele rupte în două de prezentat ca semn de recunoaştere. Așadar Simbolul este semn de recunoaştere şi de comuniune între credincioşi. Fiecare posedă credinţa ca „simbol”, care îşi află unitatea sa deplină numai alături de ceilalți. Așadar, avem nevoie unii de alţii pentru a putea mărturisi credinţa, şi pentru aceasta Simbolul niceean, în versiunea sa originală, foloseşte pluralul „noi credem”. Mergând dincolo de această imagine, aş spune că creştinii încă despărțiți sunt ca niște „insecte” care trebuie să regăsească unitatea în mărturisirea credinţei unice. Purtăm Simbolul credinţei noastre ca o comoară în vase de lut (cf. 2Cor 4,7).

Astfel ajungem la a treia semnificație a Simbolului, cea spirituală. Nu trebuie să uităm niciodată că Crezul este mai ales o rugăciune de laudă care ne unește cu Dumnezeu: unirea cu Dumnezeu trece în mod necesar prin unitatea dintre noi creştinii, care proclamăm aceeaşi credinţă. Dacă diavolul dezbină, Simbolul unește! Cât de frumos ar fi ca, de fiecare dată când proclamăm Crezul, ne-am simți uniţi cu creştinii din toate tradițiile! De fapt, proclamarea credinţei comune cere înainte de toate ca să ne iubim unii pe alţii, aşa cum invită liturgia orientală să se facă înainte de recitarea Crezului: „Să ne iubim unii pe alţii, pentru ca în unitate de spirit, să mărturisim credinţa noastră în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt”.

Iubiți fraţi, doresc ca prezența voastră să devină un „simbol” al comuniunii noastre vizibile, în timp ce perseverăm în căutarea acelei unităţi depline pe care Domnul Isus a dorit-o cu ardoare (cf. In17,21). Vă asigur amintirea mea în rugăciune, pentru fiecare dintre voi şi pentru Bisericile voastre, şi mă bazez şi pe rugăciunea voastră pentru mine şi pentru slujirea mea. Domnul să vă binecuvânteze şi Maica lui Dumnezeu să vă ocrotească.

Şi acum aş vrea să vă propun să proclamăm împreună Crezul din Niceea, fiecare în propria limbă.

[Cred…]

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu