Iubiți fraţi şi surori, bună ziua, bine aţi venit!

Îl salut pe cardinalul Semeraro cu ceilalți superiori ai Dicasterului, pe oficiali, pe consultanți, pe postulatori, şi pe voi toţi care aţi luat parte la Întâlnirea despre tema martiriului şi a oferirii vieţii. Ea avea drept cuvânt-călăuză cel al lui Isus în Evanghelia lui Ioan: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Şi pentru a beatifica un martir nu este nevoie de minune. Martiriul este suficient… astfel economisim un pic de timp… şi hârtii şi bani (râsete). Şi această a-şi da viaţa pentru prietenii proprii, este un cuvânt care insuflă mereu întărire şi speranţă. De fapt, în seara Ultimei Cine Domnul vorbește despre dăruirea de sine care avea să se consume pe cruce. Numai iubirea poate dreptate despre cruce: o iubire aşa de mare care a luat asupra sa orice păcat şi îl iartă, intră în suferința noastră şi ne dă forţa de a o suporta, intră şi în moarte pentru a o învinge şi a ne mântui. În Crucea lui Cristos este toată iubirea lui Dumnezeu, este milostivirea sa imensă.

Pentru a fi sfinţi nu este nevoie numai de efortul uman sau de angajarea personală de sacrificiu şi de renunțare. Înainte de toate trebuie să ne lăsăm transformați de puterea iubirii lui Dumnezeu, care este mai mare decât noi şi ne face capabili să iubim chiar şi dincolo de ceea ce gândeam că suntem capabili să facem. Nu întâmplător Conciliul al II-lea din Vatican, cu privire la chemarea universală la sfințenie, vorbește despre „plinătate a vieţii creştine” şi despre „perfecțiune a carității”, în măsură să promoveze „în însăși societatea pământească un stil de viaţă mai uman” (Constituția dogmatică Lumen gentium, 40). Această perspectivă luminează şi munca voastră pentru cauzele sfinților, o slujire prețioasă pe care o oferă Biserica, pentru ca să nu-i dispară niciodată semnul sfințeniei trăite şi mereu actuală.

În timpul Întâlnirii aţi reflectat asupra a două forme ale sfințeniei canonizate: cea a martiriului şi cea a oferirii vieţii. Încă din antichitate cei care cred în Cristos au ținut în mare consideraţie pe cei care au plătit personal, cu viaţa însăși, iubirea lor faţă de Cristos şi faţă de Biserică. Făceau din mormintele lor locuri de cult şi de rugăciune. Se adunau împreună, în ziua nașterii lor pentru cer, pentru a întări legăturile unei fraternități care în Cristos Înviat depășește limitele morții, oricât ar fi de cruntă şi dureroasă.

În martir se găsesc trăsăturile discipolului perfect, care l-a imitat pe Cristos în a se renega pe sine însuși şi a lua propria cruce şi, transformat de caritatea sa, a arătat tuturor puterea mântuitoare a Crucii sale. Îmi vine în minte martiriul acelor bravi libieni ortodocși: mureau spunând: „Isuse”. „Dar, părinte, erau ortodocși!”. Erau creştini. Sunt martiri şi Biserica îi venerează ca martiri proprii… Cu martiriul există egalitate. Acelaşi lucru se întâmplă în Uganda cu martirii anglicani. Sunt martiri! Şi Biserica îi ia ca martiri.

În cadrul cauzelor sfinților, simțirea comună a Bisericii a definit trei elemente fundamentale ale martiriului, care rămân mereu valabile. Martirul este un creştin care – mai întâi – numai să nu renege propria credinţă, îndură în mod conștient o moarte violentă şi prematură. Chiar şi un creştin nebotezat, care este creştin în inimă, îl mărturiseşte pe Isus Cristos cu Botezul sângelui. Al doilea: uciderea este făcută de un persecutor, determinat de ura împotriva credinţei sau o altă virtute legată cu ea; şi al treilea: victima asumă o atitudine neașteptată de caritate, răbdare, blândeţe, imitându-l pe Isus răstignit. Ceea ce se schimbă, în diferitele epoci, nu este conceptul de martiriu, ci modalitățile concrete cu care, într-un context istoric determinat, el are loc.

Şi astăzi, în atâtea părţi ale lumii, există numeroşi martiri care îşi dau propria viaţă pentru Cristos. În multe cazuri creștinismul este persecutat pentru că, determinat de credinţa sa în Dumnezeu, apără dreptatea, adevărul, pacea, demnitatea persoanelor. Asta comportă, pentru cel care studiază diferitele evenimente martirice, că – aşa cum învăța venerabilul Pius al XII-lea – „uneori certitudinea morală nu rezultă decât dintr-o cantitate de indicii şi de dovezi care, luate în mod singular, nu valorează pentru a întemeia o adevărată certitudine, şi numai în ansamblul lor nu mai lasă să apară pentru un om cu judecată sănătoasă nicio îndoială rațională” (Discurs la Rota Romana, 1 octombrie 1942). Este armonia cunoașterii.

În Bula de convocare a următorului Jubileu am definit mărturia martirilor cea mai convingătoare mărturie a speranţei. Pentru aceasta, în cadrul Dicasterului Cauzelor Sfinților, am voit să institui tocmai în vederea Anului Sfânt Comisia Noi Martiri – Martori ai Credinţei, care în mod distinct de tratarea cauzelor de martiriu, să adune amintirea celor care, în cadrul celorlalte confesiuni creştine, au știut să renunțe la viaţă numai să nu-l trădeze pe Domnul. Şi există atâția, atâția din celelalte confesiuni care sunt martiri.

Apoi, experienţa cauzelor sfinților şi confruntarea continuă cu trăirea concretă a credincioșilor m-a făcut să semneze, la 11 iulie 2017, motu proprio „Maiorem hac dilectionem”, cu care am intenționat să exprim simțul comun al poporului credincios al lui Dumnezeu cu privire la mărturia de sfințenie a celui care, animat de caritatea lui Cristos, şi-a oferit în mod voluntar propria viaţă, acceptând o moarte sigură şi în termen scurt. Pentru că era vorba de a defini o nouă cale pentru cauzele de beatificare şi canonizare, stabileam că trebuia să existe o legătură între oferirea vieţii şi moartea prematură, pe care slujitorul lui Dumnezeu a exercitat cel puţin în mod obișnuit virtuțile creştine şi că, mai ales după moartea sa, să fie înconjurat de faimă de sfințenie şi faimă de semne.

Ceea ce distinge oferirea vieţii, în care lipsește figura persecutorului, este existenţa unei condiții externe, evaluabile în mod obiectiv, în care discipolul lui Cristos s-a pus în mod liber şi care duce la moarte. Şi în mărturia extraordinară a acestei tipologii de sfințenie strălucește frumusețea vieţii creştine, care ştie să devină dar fără măsură, ca Isus pe cruce.

Iubiți fraţi şi surori, vă mulţumesc, vă încurajez să duceți înainte cu pasiune, cu generozitate munca voastră pentru cauzele sfinților. Vă încredințez mijlocirii Fecioarei Maria şi a tuturor martorilor lui Cristos, ale căror nume sunt în cartea vieţii. Vă binecuvântez din inimă şi cu rugăminte vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu