Iubiți fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Salut înainte de toate pe superiorul general, numit arhiepiscop de Ende, în Indonezia.

Aţi ales o temă sugestivă pentru capitulul general: „«Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor» (Mt 5,16): discipoli fideli şi creativi într-o lume rănită”. Capitulul este un moment de reflecţie despre carisma şi despre misiunea unei congregații, şi pentru că voi sunteți Societatea Cuvântului Divin, în aceste zile vă întoarceți la izvorul identităţii voastre care este Domnul, Cuvânt de mântuire.

Cuvântul generează, dă viaţă, inspiră, motivează: este punctul focal al misiunii voastre. Cuvântul, care s-a făcut trup în Isus, a arătat faţa Tatălui, iubirea sa milostivă. Astfel Cuvântul întrupat a devenit lumina lumii; şi le-a spus discipolilor săi: „Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor” (Mt 5,16). Cum este posibil acest lucru? Stând cu El şi mergând, rămânând în iubirea sa şi mărturisindu-l. Aceasta este calea care face posibil acest lucru. „Evanghelizarea cere familiaritatea cu Cuvântul lui Dumnezeu” (Evangelii gaudium, 175). Şi aceasta, fraților, este izvorul din care mereu vă naşteţi şi vă renaşteţi ca discipoli fideli şi misionari creativi. Să ne oprim un moment asupra acestor două aspecte.

Discipoli fideli. Toţi botezații sunt chemaţi să fie discipoli misionari, şi fidelitatea faţă de această vocație este angajarea noastră, mereu cu harul lui Dumnezeu. Discipolul fidel se vede din bucuria Evangheliei care transpare din faţa sa, din stilul său de viaţă, cu care transmite altora Iubirea pe care el cel dintâi a primit-o şi o primeşte în fiecare zi. A experimenta Iubirea trinitară şi a alimenta flacăra Duhului este valoarea centrală pentru a crește ca discipoli şi călugări misionari. Această flacăra care ne reînnoieşte zilnic este cea care ne reînnoieşte, purificându-ne şi transformându-ne, în timp ce suntem pe cale cu păcatele noastre şi în mijlocul seducţiilor lumii, dar curajoși şi încrezători în milostivirea lui Dumnezeu, care iartă mereu: şi noi trebuie să iertăm mereu. Să nu refuzăm niciodată o dezlegare: să iertăm mereu.

Misionari creativi. De unde vine creativitatea voastră? Aceea bună, sănătoasă, nu aceea aparentă, care este mereu autoreferenţială şi lumească. În schimb, misionaritatea sănătoasă vine de la Cuvânt şi de la Duh, adică de la Cristos viu în voi, care vă face părtași de misiunea sa. El este cel care atrage inimile, nu suntem noi! Duhul este protagonistul, iar „arta” noastră este aceea de a lucra cu toate forţele, dedicând toate talentele noastre, având certitudinea că El este mereu cel care lucrează, El este cel care creează şi acțiunea noastră este docilitate, este instrument, este „canal”, reflexie, transparență… Voi lucrați în 79 de țări: fiți acolo pentru a vesti Evanghelia şi „a face prezentă în lume Împărăția lui Dumnezeu” (Evangelii gaudium, 176). Asta – știți bine – se face în împărtăşirea bucuriei mai mult decât cu impunerea de obligații. Activitățile misionare creative se nasc din iubirea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; creativitatea se naște din contemplație şi din discernământ. Şi chiar dacă este bună acțiunea creativă personală, cea comunitară este mai bună pentru unitatea şi forţa Bisericii.

Iubiți fraţi, vă mulţumesc pentru că „liniile” voastre capitulare îmi permit să subliniez şi câteva urgențe actuale.

Prima: a fi constructori de pace. Lumea este rănită de conflicte, războaie, distrugeri, şi distrugerea ambientului, violenţe împotriva vieţii şi a demnității umane, ideologii fundamentaliste şi alte plăgi, atâtea. Pacea este strigătul oamenilor: să ascultăm acest strigăt şi să devenim constructori de pace! Isus Înviat a repetat de mai multe ori apostolilor: „Pace vouă” (In 20,19.21.26). Îi vrea semănători de pace. „Pace vouă”. Şi apoi a spus: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, vă trimit şi eu pe voi” (v. 21). Să ducem tuturor pacea lui Cristos, în special săracilor, migranţilor – suferă mult! –, femeilor discriminate, copiilor, celor excluși. Dumnezeu a ascultat strigătul poporului sclav (cf. Ex 3,9); să nu închidem urechile la strigătul săracilor de astăzi, şi să fim creativi în construirea păcii.

A doua urgență: a fi speranţă pentru fiecare cultură. Voi trebuie să fiți speranţă pentru fiecare cultură. În ajunul anului jubiliar, într-o lume rănită, comunitățile noastre trebuie să devină semne de speranţă. Şi aceasta este o profeție. Asta înseamnă, mai înainte de a da speranţă, a fi speranţă, exercitând caracterul care ne vine din Botez, de a fi speranţă. Pentru voi, consacrarea conform carismei originare vine să confirme şi să întărească darul baptismal şi devine angajare de mărturie, în diferitele contexte sociale şi culturale în care vă aflați. „A fi speranţă profetică pentru fiecare cultură”. Este o provocare frumoasă, aceasta! Numai Biserica poate răspunde la ea, pentru că încă de la început este însuflețită de Duhul de la Rusalii. Mie îmi place să citesc în cartea Faptele Apostolilor: ce face Duhul Sfânt? Există învălmășeală, vorbesc toţi, dar se înțeleg toţi! De atâtea ori, în învălmăşeli Duhul duce Biserica înainte. Să nu ne fie frică de conflicte! Voi să nu creați conflicte, dar să nu vă fie frică de conflicte, să nu vă fie frică de învălmășeala din cultura de astăzi. Duhul poate să intre acolo. „A fi speranţă pentru fiecare cultură”. Voi sunteți experți de interculturalitate, este una din consecințele carismei voastre, să vă faceţi experți de interculturalitate. În decursul anilor aţi învățat să trăiți misiunea respectând fiecare cultură şi fiecare popor. Dar este nevoie de discernământ. Astăzi, prin internet şi social media, se riscă să se accepte totul fără discriminare, influenţând stilul de viaţă şi valorile persoanelor. În schimb sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: „A ridica o nouă cultură a iubirii şi a speranţei inspirată din adevărul care ne face liberi în Cristos Isus. Acesta este scopul înculturării”[1]. Este nevoie de discernământ: cereţi Duhului Sfânt acest har al discernământului.

Al treilea aspect de actualitate: a fi misionari ai sinodalităţii. Biserica ce „iese” este deschisă pentru ceilalți. Este o comunitate primitoare şi fascinantă unde Domnul trăieşte şi Duhul este activ. Biserica ce iese este extrovertită, în loc de o Biserică sectară şi introvertită. Mereu deschiși, cu inima în mână! Astăzi această Biserică trebuie să crească printr-o abordare sinodală, ascultându-i pe toţi, dialogând cu toţi şi discernând în Duhul Sfânt care este misiunea. Sinodalitatea nu este un lucru la modă, „este în sine misionară şi, viceversa, misiunea este mereu sinodală” (Mesaj pentru Ziua Misionară Mondială, 20 octombrie 2024). Prin urmare, vă încurajez să promovați sinodalitatea în fiecare aspect al vieţii voastre: lăsați ca fiecare comunitate să crească şi să se bucure de un stil sinodal în care toţi se simt ascultați şi primiți. În sfârşit, faceţi ceea ce spune Duhul, dar este important procesul în care Duhul se mișcă în mod delicat, între popoarele simple şi în locurile cele mai îndepărtate.

Iubiți fraţi, în 2025 veți celebra a 150-a aniversare a întemeierii Societății Cuvântului Divin. În inimile voastre vibrează recunoștința faţă de Dumnezeu pentru iubirea sa imensă, care v-a determinat să mergeți în orice parte a lumii ca să predicaţi Cuvântul şi să răspândiți iubirea lui Dumnezeu, să formați comunităţi, să-i slujiți pe săraci, să îngrijiți ambientul. Cu acest suflet recunoscător reflectați asupra modului în care să împărtășiți astăzi bucuria învierii lui Isus în mod creativ. Sfântul Arnold Janssen a știut să discearnă voința lui Dumnezeu şi a făcut ca Societatea să meargă conform Duhului: aceasta este carisma unui fondator! Vouă astăzi, urmând această carismă, cu exemplul său şi mijlocirea sa, vă revine să faceţi discernământul comunitar şi să faceţi paşi curajoși în umilinţă şi în abandonarea încrezătoare în Dumnezeu. Mulţumesc pentru ceea ce sunteți şi pentru ceea ce faceţi. Vă binecuvântez din inimă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Discurs adresat participanților la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical al Culturii (10 ianuarie 1992), 10.