Dragi prieteni!
Vă spun bun-venit, bucuros să vă întâlnesc la sfârşitul sesiunii voastre plenare. Îl salut pe cardinalul Gugerotti, pe ceilalți superiori ai Dicasterului, pe oficiali şi pe membrii agenţiilor care compun adunarea voastră.
Privesc la voi şi cu privirea inimii mă gândesc la Bisericile orientale. Sunt Biserici care trebuie iubite: păstrează tradiții spirituale şi sapiențiale unice, şi au mult să ne spună despre viaţa creştină, despre sinodalitate, despre liturgie; să ne gândim la Părinţii greci, la Concilii, la monahism: comori inestimabile pentru Biserică. Printre Bisericile orientale sunt cele aflate în comuniune deplină cu succesorul apostolului Petru. Ele îmbogățesc comuniunea catolică cu măreția istoriei lor şi a particularităţii lor.
Dar această frumusețe este rănită. Atâtea Biserici orientale sunt strivite de o cruce grea şi au devenit „Biserici martirice”: poartă în ele stigmatele lui Cristos. Da, aşa cum trupul Domnului a fost străpuns de cuie şi de suliţă, tot aşa multe comunităţi din Orient sunt rănite şi sângerânde din cauza conflictelor şi violențelor pe care le pătimesc. Să ne gândim la câteva locuri unde locuiesc: la Ţara Sfântă, la Ucraina, la Siria, la Liban, la întregul Orient Mijlociu; la Caucaz şi la Tigray: chiar acolo, unde trăiesc bună parte din catolicii orientali, barbariile războiului se dezlănțuie în mod crunt.
Şi noi, fraților şi surorilor, nu putem rămâne indiferenți. Apostolul Paul a pus negru pe alb recomandarea, primită de la ceilalți apostoli, să-şi amintească de cei mai nevoiași dintre creştini (cf. Gal 2,10); şi el însuși a solicitat solidaritatea faţă de ei (cf. 2Cor 8-9). Este Cuvânt inspirat de Dumnezeu şi voi de la ROACO sunteți mâinile care dau trup acestui Cuvânt: mâini care duc ajutor, ridicând pe cel care suferă. Pentru aceasta vă reuniţi: nu pentru a face discursuri şi teorii, nu pentru a dezvolta analize geopolitice, ci pentru a găsi cele mai bune moduri pentru a fi aproape şi a alina suferinţele fraților noştri şi surorilor noastre orientali.
Vă rog, vă cer asta cu inima în mână, să continuați să susțineți Bisericile orientale catolice, ajutându-le, în aceste timpuri dramatice, ca să fie puternic înrădăcinate în Evanghelie. Cu sprijinul vostru, să poată contribui la suplinirea a ceea ce puterea civilă ar trebui să garanteze celor mai slabi, celor mai lipsiți, dar care nu poate, nu ştie sau nu vrea să asigure. Sunteți stimulent pentru ca tot clerul şi călugării să aplece mereu urechea la strigătul popoarelor lor, admirabili prin credinţă, punând Evanghelia înaintea disensiunilor sau intereselor personale, pentru a fi uniţi în promovarea binelui, pentru că toţi în Biserică suntem ai lui Cristos şi Cristos este al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 3,23).
Dragi reprezentanţi ai Agențiilor, mulţumesc pentru ceea ce faceţi: sunteți evanghelizatori, părtași ai misiunii Bisericii, purtători ai iubirii lui Isus. Câte persoane în decursul anilor au primit rodul generozității voastre! Sunteți semănători de speranţă, martori chemaţi, în stilul Evangheliei, să acționați cu blândeţe şi fără zgomot. Aproape tot ceea ce faceţi nu iese în evidență în ochii lumii, dar este plăcut în ochii lui Dumnezeu. Mulţumesc pentru că răspundeți celui care distruge reconstruind; celui care privează de demnitate restituind speranţă; lacrimilor copiilor cu zâmbetul celui care iubește; logicii rele a puterii cu aceea creştină a slujirii. Semințele pe care voi le plantaţi în terenurile poluate de ură şi de război vor încolţi, sunt sigur de asta. Şi vor fi profeție a unei lumi diferite, care nu crede în legea celui mai puternic, ci în forţa unei păci neînarmate.
Știu că în aceste zile v-aţi oprit asupra situației dramatice din Ţara Sfântă: acolo, unde a început totul, unde apostolii au primit mandatul de a merge în lume ca să vestească Evanghelia, astăzi credincioşii din toată lumea sunt chemaţi să facă simţită apropierea lor; şi să-i încurajeze pe creştini, acolo şi în întregul Orient Mijlociu, ca să fie mai puternici decât ispita de a părăsi ținuturile lor, sfâșiate de conflicte. Eu mă gândesc la o situaţie urâtă: că acea ţară se depopulează de creştini. Câtă durere provoacă războiul, şi mai stridentă şi absurdă în locurile unde a fost promulgată Evanghelia păcii! Celui care alimentează spirala conflictelor şi scoate din ele profituri şi avantaje, repet: opriți-vă! Opriți-vă, pentru că violenţa nu va aduce niciodată pacea. Este urgent de a înceta focul, de a se întâlni şi de a dialoga pentru a permite conviețuirea de popoare diferite, cale unică posibilă pentru un viitor stabil. În schimb, cu războiul, aventura nesăbuită şi neconcludentă, niciunul nu va fi învingător: toţi vor fi înfrânţi, pentru că războiul, chiar de la început, este deja o înfrângere, mereu. Să dăm ascultare celor care îndură consecinţele sale, cum sunt victimele şi cei nevoiași, dar să ascultăm şi strigătul tinerilor, al oamenilor obișnuiți şi al popoarelor, care sunt obosiți de retorici războinice, de refrene sterile care mereu îi învinovăţesc pe alţii împărțind lumea în buni şi răi, de leader cărora le este greu să se pună în jurul unei mese pentru a găsi medieri şi a favoriza soluții.
Mă gândesc şi la drama tragică a martirizatei Ucraina, pentru care mă rog şi nu încetez să invit la rugăciune: să se deschidă breșe de pace pentru acea populaţie îndrăgită, să fie eliberați prizonierii de război şi să fie repatriați copiii. A promova pacea şi a elibera pe cel care este închis sunt semne distinctive ale credinţei creştine (cf. Mt 5,9; Lc 4,18), care nu poate fi redusă la instrument de putere. În aceste zile v-aţi concentrat şi asupra situației umanitare a celor evacuați din regiunea Karabah: mulţumesc pentru tot ceea s-a făcut şi ceea ce se va face pentru a ajuta pe cel care suferă. Doresc să mulţumesc Excelenței Sale Gevork Saroyan, din Biserica Apostolică Armeană, pentru prezența sa în aceste zile; întorcându-se acasă, îl rog să ducă salutul meu fratern Sanctității Sale Karekin al II-lea şi iubitului popor din Armenia. Eu i-am cunoscut pe cei doi Karekin, primul şi al doilea, la Buenos Aires.
Astăzi atâţia creştini din Orient, probabil ca niciodată înainte, fug de conflicte sau migrează în căutare de muncă şi de condiții mai bune de viaţă: de aceea, foarte mulţi trăiesc în diaspora. Știu că aţi reflectat asupra pastoraţiei orientalilor care locuiesc în afara propriului lor teritoriu. Este o temă actuală şi importantă: unele Biserici, din cauza migrațiilor masive din ultimele decenii, au cea mai mare parte a credincioșilor în afara teritoriului lor tradițional, unde îngrijirea pastorală este adesea scăzută datorită lipsei de preoţi, de structuri şi de cunoștințe adecvate. Şi astfel, cel care deja a trebuit să părăsească propria ţară riscă să ajungă sărăcit şi de identitatea religioasă; şi cu trecerea generațiilor se pierde patrimoniul spiritual oriental, bogăţie care nu trebuie pierdută pentru Biserica catolică. Sunt recunoscător diecezelor latine care primesc credincioşi orientali şi respectă tradițiile lor; invit să se îngrijească de ei, pentru ca aceşti fraţi şi surori să poată menține vii şi trainice riturile lor. Şi încurajez Dicasterul să lucreze asupra acestui aspect, chiar definind principii şi norme care să-i ajute pe păstorii latini ca să-i susțină pe orientalii catolici din diaspora. Mulţumesc pentru ceea ce veți putea face.
Şi mulţumesc pentru prezența voastră! Vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu