Iubiți fraţi şi surori de la Dicasterul Comunicării, bine aţi venit cu toţi!
Îl salut pe prefect, dr. Ruffini, şi pe ceilalți conducători; îi salut pe cardinalii şi episcopii prezenți şi pe voi toţi care formați această mare comunitate de lucru.
În liturgia de astăzi se citește acest îndemn: „Aşadar, staţi drepţi, încinşi la coapse cu adevărul şi îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii, având încălţăminte în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii!” (Ef 6,14-15). Ar putea să fie şi fotografia robot a comunicatorului bun, nu vi se pare?
De fapt, a voastră este o vocație, este o misiune! Cu munca voastră şi creativitatea voastră, cu folosirea inteligentă a mijloacelor pe care tehnologia le pune la dispoziție, dar mai ales cu inima voastră: se comunică cu inima. Sunteți chemaţi la o misiune mare şi entuziasmantă: aceea de a construi punţi, când atâția ridică ziduri, zidurile ideologiilor; aceea de a favoriza comuniunea, când atâția alimentează diviziunea; aceea de a vă lăsa implicați de dramele din timpul nostru, când atâția preferă indiferența. Această cultură a indiferenței, această cultură a lui „a se spăla pe mâini”: „nu-mi revine mie, să se descurce”. Asta face mult rău!
În aceste zile ale Adunării Plenare v-aţi întrebat cum să favorizaţi o comunicare care să fie „constitutiv sinodale”. Sinodul despre sinodalitate pe care tocmai l-am încheiat devine acum un drum obișnuit care trebuie să se impună – un drum care vine din timpul în care sfântul Paul al VI-lea a creat Secretariatul pentru Sinodul Episcopilor –; devine stilul cu care în Biserică trăim comuniunea, un stil sinodal. În fiecare exprimare a vieţii noastre comunitare, suntem chemaţi să reverberăm acea iubire divină care în Cristos ne-a atras şi ne atrage. Şi asta este ceea ce caracterizează apartenența eclezială: dacă am raționa şi am acționa după categorii politice, sau de firmă, nu am fi Biserică. Asta nu merge! Dacă am aplica criteriile lumeşte sau dacă am reduce structurile noastre la birocraţie, nu am fi Biserică. A fi Biserică înseamnă a trăi în conştiinţa că Domnul ne iubește cel dintâi, ne cheamă cel dintâi, ne iartă cel dintâi (cf. Rom 5,8). Şi noi suntem martori ai acestei milostiviri infinite, care a fost revărsată gratuit asupra noastră schimbând viaţa noastră.
Acum aţi putea să mă întrebați: dar ce legătură au toate acestea cu munca noastră de comunicatori, de jurnaliști? Are legătură, şi mult! De fapt, tocmai pentru că sunteți comunicatori voi sunteți chemaţi să ţeseţi comuniunea eclezială cu adevărul încins la coapse, cu dreptatea ca platoşă, cu picioarele încălţate şi gata să răspândiți Evanghelia păcii. Permiteți-mi să vă povestesc un vis. Visez o comunicare care să reușească să conecteze persoane şi culturi. Visez o comunicare capabilă să relateze şi să valorizeze istorii şi mărturii care se petrec în fiecare colț al lumii, punându-le în circulație şi oferindu-le tuturor. Pentru aceasta sunt bucuros să știu că – în pofida dificultăților economice şi a exigenţei de a reduce cheltuielile, voi vorbi după aceea despre asta – v-aţi angajat pentru a mări oferta celor peste cincizeci de limbi cu care comunică mass-media vaticane, adăugând limbile Lingala, Mongolă şi Kannada.
Visez o comunicare făcută de la inimă la inimă, lăsându-ne implicați de ceea ce este uman, lăsându-ne răniți de dramele pe care le trăiesc atâția fraţi şi surori ai noştri. Pentru aceasta vă invit să ieșiți mai mult, să îndrăzniți mai mult, să riscați mai mult nu pentru a răspândi ideile voastre, ci pentru a relata cu onestitate şi pasiune realitatea. Visez o comunicare care să ştie să meargă dincolo de orice slogan şi să țină aprinse reflectoarele asupra săracilor, asupra celor din urmă, asupra migranţilor, asupra victimelor războiului. O comunicare care să favorizeze incluziunea, dialogul, căutarea păcii. Câtă urgență există de a da spațiu făcătorilor de pace! Nu încetați să relataţi mărturiile lor, în fiecare parte a lumii.
Visez o comunicare care să educe să se renunțe un pic la sine pentru a face spațiu celuilalt; o comunicare pasionată, curioasă, competentă, care să ştie să se cufunde în realitate pentru a o putea relata. Ne face bine să ascultăm istorii cu gust evanghelic, care astăzi ca şi în urmă cu două mii de ani ne vorbesc despre Dumnezeu aşa cum Isus, Fiul său, l-a revelat lumii.
Fraților şi surorilor, nu vă fie frică să vă implicați, să schimbați, să învățați limbaje noi, să parcurgeți străzi noi, să locuiţi în ambientul digital. Faceţi asta mereu fără a vă lăsa absorbiţi de instrumentele pe care le folosiți, fără a face ca instrumentul să devină „mesaj”, fără a banaliza, fără „a înlocui” în întâlnirea în rețea relațiile umane adevărate, concrete, de la persoană la persoană. Evanghelia este istorie de întâlniri, de gesturi, de priviri, de dialoguri pe stradă şi la masă. Visez o comunicare care să ştie să mărturisească astăzi frumusețea întâlnirilor cu samariteana, cu Nicodim, cu adultera, cu orbul Bartimeu… Isus aşa cum am scris în noua enciclică Dilexit nos, „acordă toată atenţia sa persoanelor, preocupărilor lor, suferințelor lor” (nr. 40). Noi comunicatorii suntem chemaţi să facem acelaşi lucru, pentru că întâlnind iubirea, iubirea lui Isus, „devenim capabili să țesem legături fraterne, să recunoaștem demnitatea fiecărei fiinţe umane şi să ne îngrijim împreună de casa noastră comună” (ibid.).
Ajutați-mă, vă rog, să facem cunoscută lumii Inima lui Isus, prin compasiunea faţă de acest pământ rănit. Ajutați-mă, cu comunicarea, să facem în aşa fel încât lumea, „care supraviețuiește printre războaie, dezechilibre economice, consumism şi folosire anti-umană a tehnologiei, să poată recupera ceea ce este mai important şi necesar: inima” (Dilexit nos, 31). Ajutați-mă cu o comunicare care este instrument pentru comuniune.
Cu toate că lumea este zguduită de violenţe teribile, noi creştinii ştim să privim la multele flăcări mici de speranţă, la multele istorii de bine mici şi mari. Să fim siguri că răul nu va învinge, pentru că Dumnezeu este cel care conduce istoria şi mântuiește viețile noastre.
Aş vrea s-o menționez şi pe doamna Gloria Fontana [aplauze]. Astăzi este ultima sa zi de muncă, sper ca să-ți facă o sărbătoare! După 48 de ani de serviciu: a intrat în ziua Primei Împărtăşanii, cred. A făcut un mare serviciu în secret, dedicându-se să transcrie discursurile Papei.
Şi aş vrea să vă spun un lucru: va trebui să mai facem un pic de disciplină mai multă cu privire la bani. Voi trebuie să găsiți modul de a economisi mai mult şi de a căuta alte fonduri, pentru că Sfântul Scaun nu poate continua să vă ajute ca acum. Știu că este o veste urâtă, dar este şi o veste bună pentru că mișca creativitatea voastră a tuturor.
Jubileul, pe care-l vom începe peste câteva săptămâni, este o mare ocazie pentru a mărturisi lumii credinţa noastră şi speranţa noastră. Vă mulţumesc încă de acum pentru tot ceea ce veți face, pentru angajarea Dicasterului în a-i ajuta fie pe pelerinii care vor veni la Roma, fie pe cei care nu vor putea călători, dar grație mass-media vaticane vor putea urmări celebrările jubiliare simţindu-se uniţi cu noi. Mulţumesc, multe mulțumiri!
Vă binecuvântez din inimă pe voi toţi şi munca voastră. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu