Sunt bucuros să vă primesc şi sunt bucuros să-l revăd pe mons. Georges Kahhale, este bun! Eu aş vrea să spun că el m-a ajutat mult. Înainte de toate, a învățat limba imediat: sper că succesorul său vorbește spaniola, pentru că nu poți fi episcop al unui popor vorbind o altă limbă. Păcat că nu […]

Sunt bucuros să vă primesc şi sunt bucuros să-l revăd pe mons. Georges Kahhale, este bun! Eu aş vrea să spun că el m-a ajutat mult. Înainte de toate, a învățat limba imediat: sper că succesorul său vorbește spaniola, pentru că nu poți fi episcop al unui popor vorbind o altă limbă. Păcat că nu este prezent, aici. După aceea, noi aveam o problemă acolo, cu un preot, la Buenos Aires, şi el era energic în soluționare, dar foarte păstor, foarte bun în modul de a-l căuta. Eu, când l-am văzut, m-am bucurat şi pentru aceasta vreau să dau această mărturie în faţa voastră a tuturor. Unul dintre fraţii voștri care face cinste. Mulţumesc, mons. Kahhale. Şi după aceea, vă relatează aventurile pe care le-am avut la Buenos Aires cu acel preot.

Preafericirea Voastră,

Iubiți fraţi întru episcopat,

Sunt bucuros să vă primesc în această dimineață, la începutul lucrărilor Sinodului Episcopilor din Biserica Patriarhală de Antiohia a Greco-Melkiţilor. Îi mulţumesc patriarhului, mare prieten, Prefericirea Sa Youssef Absi, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat.

Aţi cerut să puteți celebra convocarea voastră anuală la Roma, la mormintele sfinților apostoli Petru şi Paul, şi la cele ale multor martiri care şi-au dat viaţa din fidelitate faţă de Domnul Isus. Avem nevoie de mijlocirea lor, pentru că şi în timpul nostru, în societăți pe care unele analize le definesc „lichide”, cu legături ușoare care înmulțesc singurătățile şi abandonarea celor mai fragili, comunitatea creştină să aibă curajul de a mărturisi numele lui Cristos, autor şi perfecţionator al credinţei noastre. Între succesorii lui Petru sunt menţionaţi şi unii născuți în Siria, şi asta ne face să simţim pe de o parte respirația catolică a Bisericii de Roma, chemată să prezideze în caritate şi să aibă sollicitudo Ecclesiarum omnium, şi pe de altă parte ne face să mergem pelerini în ţara unde unii dintre voi, începând de la patriarhul Youssef, sunt episcopi: iubita şi martirizata Sirie.

Dramele din ultimele luni, care în mod trist ne constrâng să ne îndreptăm privirea spre estul Europei, nu trebuie să ne facă să uităm ceea ce de doisprezece ani se petrece în ţara voastră. Eu îmi amintesc, în primul an de pontificat, când era pregătit un bombardament asupra Siriei, că am convocat o noapte de rugăciune, aici, în „Sfântul Petru”, astfel era şi Preasfântul Sacrament şi piața plină, care se ruga. Erau şi musulmani, care au adus covoraşul lor şi se rugau cu noi. Şi acolo s-a născut această expresie: „Iubita şi martirizata Sirie”. Mii de morți şi răniți, milioane de refugiaţi interni şi în străinătate, imposibilitatea de a demara reconstrucţia necesară. În mai multe ocazii mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud relatarea vreunui tânăr sirian venit aici şi m-a impresionat drama pe care o purta în el, pentru ceea ce a trăit şi a văzut, dar şi privirea sa, aproape uscată de speranţă, incapabilă să viseze un viitor pentru ţara sa. Nu putem permite ca şi ultima scânteie de speranţă să fie luată din ochii şi din inimile tinerilor şi ale familiilor! Şi reînnoiesc așadar apelul la toţi cei care au responsabilități, în ţară şi în comunitatea internațională, pentru ca să se poată ajunge la o soluție egală şi corectă la drama din Siria.

Voi episcopii din Biserica greco-melkită sunteți chemaţi să vă întrebați cu privire la modul în care, ca Biserică, aduceți mărturia voastră: eroică da, generoasă, dar care are nevoie mereu să fie pusă în lumina lui Dumnezeu pentru ca să fie purificată şi reînnoită. Ecclesia semper reformanda. Sunteți un Sinod, pentru acele caracteristici care v-au fost recunoscute ca Biserică patriarhală, şi este necesar ca să vă întrebați cu privire la stilul vostru sinodal de a fi şi de a acționa, conform cu ceea ce am cerut Bisericii universale: capacitatea voastră de a trăi comuniunea de rugăciune şi de intenții între voi şi cu patriarhul, între episcopi şi preoţi şi diaconi, cu călugării şi călugărițele şi cu credincioşii laici, formând toţi împreună poporul sfânt al lui Dumnezeu.

Sunteți preocupați pe bună dreptate de supraviețuirea creştinilor în Orientul Mijlociu – şi eu: este o preocupare! –, instanță pe care o împărtășesc pe deplin; şi pe de altă parte, de acum de multe decenii prezența Bisericii melkite are o dimensiune mondială. Patriarhul îmi cerea să hirotonească episcopi în multe părţi: există eparhii pentru Australia şi Oceania, în Statele Unite şi în Canada, în Venezuela şi Argentina, numai pentru a cita câteva; şi sunt mulţi credincioşi şi în Europa, motiv pentru care ei încă nu au avut posibilitatea de a fi reuniţi în circumscripții ecleziastice proprii. Acest aspect reprezintă fără îndoială o provocare, eclezială dar şi culturală şi socială, nu fără dificultăți şi piedici. În acelaşi timp este şi o mare ocazie: aceea de a rămâne înrădăcinați în propriile tradiții şi origini, deschizându-vă însă la ascultarea timpurilor şi locurilor în care sunteți risipiți, pentru a răspunde la ceea ce Domnul cere astăzi Bisericii voastre.

În cadrul Sinodului, vă încurajez să exercitaţi competențele voastre cu multă înţelepciune: știu că au fost demarate reflecții în unele Biserici orientale cu privire la rolul şi prezența episcopilor emeriţi, în special cei care au peste optzeci de ani, care în unele Sinoade sunt un număr consistent. Un alt capitol este cel al alegerii episcopilor, pentru care vă rog să reflectați mereu bine şi să-l rugaţi pe Duhul Sfânt pentru ca să vă lumineze, pregătind în mod adecvat şi anticipare largă materialul şi informații despre diferiții candidați, depășind orice logică de partizanat şi de echilibre între ordinele călugărești de proveniență. Vă îndemn – şi vă mulţumesc pentru angajarea pe care o veți avea în acest sens – să faceţi să strălucească faţa Bisericii, pe care Cristos şi-a dobândit-o cu Sângele său, ţinând departe dezbinări şi murmurări, care nu fac altceva decât să-i scandalizeze pe cei mici şi să risipească turma încredinţată vouă. Asupra acestui lucru mă opresc: fiți atenți la bârfă. Vă rog, fără bârfă. Dacă unul are ceva de spus altuia, să-l spună în faţă, cu caritate, dar în faţă. Ca bărbați. Îl poate spune în faţă singur, îl poate spune în faţă înaintea celorlalți: corectare fraternă. Dar a nu vorbi niciodată rău de altul cu un altul, asta nu se face. Aceasta este o molie care distruge Biserica. Să fim curajoși. să privim cum Paul i-a spus în faţă lui Iacob atâtea lucruri. Şi lui Petru. Şi apoi se face unitatea, adevărata unitate, între oameni. Alungați orice fel de bârfă, vă rog. Şi apoi poporul se scandalizează: priveşte pe preoţi, îi priveşte pe episcopi, se jupoaie între ei! Vă rog: ceea ce trebuie să vă spuneţi, în faţă, mereu.

Binecuvântez din inimă pe fiecare dintre voi şi lucrările voastre sinodale. Sfânta Fecioară, Maica Bisericii, să vă însoțească. Şi vă cer caritatea de a vă ruga pentru mine. Am nevoie de asta. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu