Maiestate,

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Îi salut pe domnii cardinali şi personalităţile prezente aici, cu ocazia Întâlnirii mondiale despre drepturile copiilor cu titlul „Să-i iubim şi să-i protejăm”. Vă mulţumesc pentru că aţi primit invitaţia şi sunt încrezător că, punând în comun experiențele şi competențele voastre, voi veți putea deschide noi căi pentru a ajuta şi a proteja copiii ale căror drepturi sunt călcate în picioare şi ignorate în fiecare zi.

Şi astăzi, viaţa a milioane de copii este marcată de sărăcie, de război, de privarea de școală, de nedreptate şi de exploatare. Copiii şi adolescenții din țările mai sărace, sau sfâşiaţi de conflicte tragice, sunt constrânși să înfrunte încercări teribile. Şi lumea mai bogată nu este imună de nedreptăți. Acolo unde, mulțumire fie lui Dumnezeu, nu se suferă datorită războiului sau foamei, există totuşi periferiile dificile, în care cei mici sunt adesea victime ale fragilităţilor şi problemelor pe care nu le putem subevalua. De fapt, în măsură mai relevantă decât în trecut, școlile şi serviciile sanitare trebuie să se confrunte cu copii deja încercați de atâtea dificultăți, cu tineri anxioşi sau deprimați, cu adolescenți care o iau pe căile agresivităţii sau autoagresiunii. În afară de asta, conform culturii eficientiste, copilăria însăși, ca şi bătrânețea, este o „periferie” a existenței.

Tot mai frecvent cel care are viaţa în faţă nu reușește s-o privească printr-o atitudine încrezătoare şi pozitivă. Tocmai tinerii, care în societate sunt semne de speranţă, cu greu recunosc speranţa în ei înșiși. Acest lucru este trist şi îngrijorător. „De altfel, atunci când viitorul este nesigur şi impermeabil pentru vise, atunci când studiul nu oferă perspective şi lipsa unui loc de muncă sau de o ocupație suficient de stabilă riscă să anuleze dorințele, este inevitabil ca prezentul să fie trăit în melancolie şi în plictiseală” (Bula Spes non confundit, 12).

Nu este acceptabil ceea ce din păcate în ultimele timpuri am văzut aproape în fiecare zi, şi anume copii care mor sub bombe, sacrificaţi idolilor puterii, ideologiei, intereselor naţionaliste. În realitate, nimic nu valorează ca viaţa unui copil. A-i ucide pe cei mici înseamnă a nega viitorul. În unele cazuri minorii înșiși sunt constrânși să lupte sub efectul drogurilor. Şi în țările unde nu este război, violenţa între bandele criminale devine la fel de ucigătoare pentru tineri şi adesea îi lasă orfani şi marginalizați.

Şi individualismul exasperat din țările dezvoltate este dezastruos pentru cei mai mici. Uneori ei sunt maltrataţi sau chiar suprimaţi de cei care ar trebui să-i protejeze şi să-i hrănească; sunt victime ale certurilor, ale greutăţii sociale sau mentale şi ale dependenţelor părinţilor.

Mulţi copii mor ca migranţi pe mare, în deșert sau în multele rute ale călătoriilor de speranţă disperată. Mulţi alţii pier datorită lipsei de îngrijiri sau datorită diferitelor tipuri de exploatare. Sunt situaţii diferite, dar în faţa cărora ne punem aceeaşi întrebare: cum este posibil ca viaţa unui copil să trebuiască să se termine astfel?

Nu. Nu este acceptabil şi trebuie să rezistăm în faţa obișnuinței. Copilăria negată este un strigăt silențios care denunţă nelegiuirea sistemului economic, criminalitatea războaielor, lipsa de îngrijiri medicale şi de educație școală. Suma acestor nedreptăți apasă mai ales asupra celor mai mici şi mai slabi. În cadrul organizațiilor internaționale este numită „criză morală globală”.

Astăzi suntem aici pentru a spune că nu vrem ca toate acestea să devină o nouă normalitate. Nu putem accepta să ne obișnuim. Unele dinamice mediatice tind să facă omenirea insensibilă, provocând o împietrire generală a mentalităţilor. Riscăm să pierdem ceea ce este mai nobil în inima umană: mila, milostivirea. De mai multe ori am împărtășit această preocupare cu unii dintre voi care sunt reprezentanţi ai comunităţilor religioase.

Astăzi peste patruzeci de milioane de copii sunt evacuați din cauza conflictelor şi circa o sută de milioane sunt fără locuință stabilă. Există drama sclaviei infantile: circa o sută șaizeci de milioane de copii sunt victime ale muncii silnice, ale traficului de persoane, ale abuzurilor şi exploatărilor de orice tip, inclusiv căsătoriile forțate. Există milioane de copii migranţi, uneori cu familiile dar adesea singuri: fenomenul minorilor neînsoțiți este tot mai frecvent şi grav.

Mulţi alți minori trăiesc într-un limb pentru că nu au fost înregistraţi la naștere. Se estimează că circa o sută cincizeci de milioane de copii „invizibili” nu au existență legală. Acesta este un obstacol pentru a avea acces la instruire sau la asistență sanitară, dar mai ales pentru ei nu există protecție a legii şi pot să fie cu ușurință maltrataţi sau vânduţi ca sclavi. Şi asta se întâmplă! Să amintim pe micii Rohinghya, care adesea cu greu sunt înregistraţi, copiii indocumentados la granița cu Statele Unite, prime victime ale acelui exod al disperării şi al speranţei a miilor care urcă din sud spre SUA, şi atâția alţii.

Din păcate, această istorie de oprimare a copiilor se repetă: dacă îi întrebăm pe bătrâni, pe bunici şi pe bunice, cu privire la războiul trăit când erau mici, reiese din amintirea lor tragedia: întunericul – totul este întunecat în timpul războiului, culorile aproape că dispar –, mirosurile respingătoare, frigul, foamea, murdăria, frica, viaţa nomadă, pierderea părinţilor, a casei, abandonarea, orice tip de violență. Eu am crescut cu relatările din primul război mondial, făcute de bunicul meu, şi asta mi-a deschis ochii şi inima cu privire la oroarea războiului.

A privi cu ochii celui care a trăit războiul este cel mai bun mod pentru a înţelege valoarea inestimabilă a vieţii. Dar şi a-i asculta pe copiii care astăzi trăiesc în violență, în exploatare sau în nedreptate foloseşte pentru a întări „nu”-ul nostru spus războiului, culturii rebutării şi a profitului, în care totul se cumpără şi se vinde fără respect şi fără grijă faţă de viaţă, mai ales cea mică şi lipsită de apărare. În numele acestei logici a rebutării, în care ființa umană se face atotputernică, viaţa care urmează să se nască este sacrificată prin practica ucigătoare a avortului. Avortul suprimă viaţa copiilor şi taie izvorul speranţei întregii societăți.

Surorilor şi fraților, este important să ascultăm: trebuie să ne dăm seama că pruncii mici observă, înțeleg şi îşi amintesc. Şi cu privirile lor şi tăcerile lor ne vorbesc. Să-i ascultăm!

Dragi prieteni, vă mulţumesc şi vă încurajez să valorizaţi la maxim, cu ajutorul lui Dumnezeu, oportunitatea acestei întâlniri. Mă rog pentru ca această contribuție a voastră să poată ajuta la construirea unei lumi mai bune pentru copii, şi prin urmare pentru toţi! Îmi dă speranţă faptul că suntem aici, toţi împreună, pentru a-i pune în centru pe copii, drepturile lor, visele lor, cererea lor de viitor. Mulţumesc vouă tuturor şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu