„Păstoriți turma lui Dumnezeu, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu” (cf. 1Pt 5,2). Cuvintele inspirate ale apostolului Petru răsună în cele din ritualul hirotonirii episcopale: „Domnul nostru Isus Cristos, trimis de Tatăl ca să-i răscumpere pe oameni, i-a trimis la rândul său în lume pe cei doisprezece apostoli, pentru ca […]

„Păstoriți turma lui Dumnezeu, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu” (cf. 1Pt 5,2). Cuvintele inspirate ale apostolului Petru răsună în cele din ritualul hirotonirii episcopale: „Domnul nostru Isus Cristos, trimis de Tatăl ca să-i răscumpere pe oameni, i-a trimis la rândul său în lume pe cei doisprezece apostoli, pentru ca plini de puterea Duhului Sfânt, să vestească Evanghelia tuturor popoarele şi reunindu-i sub unicul păstor, să-i sfințească şi să-i conducă la mântuire. (…) Cristos este cel care în înțelepciunea şi prudenţa episcopului conduce poporul lui Dumnezeu în pelerinajul pământesc până la fericirea veșnică” (cf. Hirotonirea episcopului, a preoţilor şi a diaconilor, a doua ediție „tipică”, nr. 42). Şi păstorul este chemat să exercite misiunea sa „cu sfatul, convingerea, exemplul, dar şi cu autoritatea şi puterea sacră” (Lumen gentium, nr. 27), de vreme ce caritatea şi milostivirea cer ca un Tată să se angajeze şi la îndreptarea a ceea ce uneori devine strâmb.

Înaintând în pelerinajul său pământesc, încă din timpurile apostolice, Biserica şi-a dat reguli de conduită care în decursul secolelor au compus un corp coerent de norme obligatorii, care fac unit poporul lui Dumnezeu şi de respectarea cărora sunt responsabili episcopii. Aceste norme reflectă credinţa pe care noi toţi o mărturisim, din care îşi trag forţa lor obligatorie şi, întemeiate pe ea, manifestă milostivirea maternă a Bisericii, care ştie că are mereu ca scop mântuirea sufletelor. Trebuind să reglementeze viaţa comunităţii în trecerea timpului, este necesar ca aceste norme să fie strâns corelate cu schimbările sociale şi cu noile exigențe ale poporului lui Dumnezeu, ceea ce face necesară uneori modificarea şi adaptarea lor la circumstanțele schimbate.

Printre schimbările sociale rapide pe care le experimentăm, conștienți că „ceea ce trăim nu este pur şi simplu o epocă de schimbări, ci este o schimbare de epocă” (Audiență acordată Curiei Romane cu ocazia prezentării urărilor de Crăciun, 21 decembrie 2019), pentru a răspunde în mod adecvat la exigențele Bisericii din toată lumea, apărea evidentă necesitatea de a supune revizuirii şi disciplina penală promulgată de sfântul Ioan Paul al II-lea, la 25 ianuarie 1983, în Codul de Drept Canonic, şi că trebuia modificată în aşa fel încât să permită păstorilor s-o utilizeze ca instrument mântuitor şi corectiv mai agil, de folosit rapid şi cu caritate pastorală pentru a evita rele mai grave şi a alina rănile provocate de slăbiciunea umană.

În acest scop, Benedict al XVI-lea, veneratul meu predecesor, în 2007, a dat mandat Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative să demareze studiul pentru o revizuire a normativei penale conținute în Codul din 1983. În virtutea acestui mandat, dicasterul s-a angajat cu atenţie în examinarea în concret noile exigențe, în găsirea limitelor şi carenţelor legislației în vigoare şi în indicare de soluții posibile, clare şi simple. Studiul s-a realizat în spirit de colegialitate şi cooperare, şi cu ajutorul experților şi păstorilor şi corelând soluțiile posibile cu exigențele şi cu natura diferitelor Biserici locale.

Așadar a fost redactată o primă schiță a noii Cărți a VI-a din Codul de Drept Canonic, trimisă tuturor Conferințelor Episcopale, Dicasterelor din Curia Romană, superiorilor majori ai Institutelor călugărești, Facultăților de Drept Canonic şi altor instituții ecleziastice, pentru a aduna observațiile lor. În acelaşi timp au fost interpelați şi numeroşi canonişti şi experți în drept penal din toată lumea. Răspunsurile acestei prime consultări, ordonate cum se cuvine, au fost transmise după aceea unui grup special de experți, care a revizuit schița în lumina sugestiilor primite, pentru a o supune după aceea din nou analizării consultanților. În sfârşit, după alte revizuiri şi confruntări, schița finală a fost examinată în sesiunea plenară a membrilor Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. La sfârşit, după ce s-au făcut corecturile inserate de sesiunea plenară, textul a fost transmis Pontifului Roman în luna februarie 2020.

Respectarea disciplinei penale este necesară pentru întregul popor al lui Dumnezeu, însă responsabilitatea aplicării sale corecte – aşa cum s-a afirmat mai sus – revine în mod specific păstorilor şi superiorilor fiecărei comunităţi. Este o misiune că nu poate fi în niciun mod despărțit de munus pastorale încredinţată lor, şi care trebuie dus la împlinire ca exigență concretă şi indispensabilă de caritate nu numai faţă de Biserică, faţă de comunitatea creştină şi faţă de eventualele victime, dar şi faţă de cel care a comis un delict, care are nevoie în acelaşi timp de milostivire şi de corectare din partea Bisericii.

În trecut, a provocat multe daune lipsa de percepţie a raportului intim existent în Biserică între exercitarea carității şi recurgerea – unde o cer circumstanțele şi dreptatea – la disciplina sancţionatoare. Acest mod de a gândi – experienţa o învaţă – riscă să ducă la trăirea cu comportamente contrare disciplinei obiceiurilor, la remedierea căreia nu sunt suficiente numai îndemnurile sau sugestiile. Această situaţie poartă adesea cu sine pericolul ca odată cu trecerea timpului, aceste comportamente să se consolideze până acolo încât să facă mai dificilă corectarea şi creând în multe cazuri scandal şi dezorientare în rândul credincioșilor. Pentru aceasta aplicarea pedepselor devine necesară din partea păstorilor şi a superiorilor. Neglijenţa unui păstor în a recurge la sistemul penal manifestă clar că el nu-şi îndeplinește corect şi fidel funcţia sa, aşa cum am avertizat în mod expres în documente recente, între care Scrisorile apostolice date în formă de „Motu Proprio” (Ca o mamă iubitoare din 4 iunie 2016 şi Vos estis lux mundi din 7 mai 2019).

Într-adevăr caritatea cere ca păstorii să recurgă la sistemul penal de fiecare dată când este necesar, ţinând cont de cele trei scopuri care-l fac necesar în comunitatea eclezială, adică restabilirea exigențelor dreptății, corectarea vinovatului şi repararea scandalurilor.

Aşa cum am spus recent, sancțiunea canonică are şi o funcţie reparatoare şi mântuitoare şi caută mai ales binele credinciosului, motiv pentru care „reprezintă un mijloc pozitiv pentru realizarea Împărăției, pentru a reconstrui dreptatea în comunitatea credincioșilor, chemaţi la sfințirea personală şi comună” (Către participanții la Sesiunea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, 21 februarie 2020).

Așadar, respectând continuitatea cu elementele generale ale sistemului canonic, care urmează o tradiție a Bisericii consolidate în timp, noul text introduce modificări de diferite genuri la dreptul în vigoare şi sancţionează câteva noi figuri de delict, care răspund la exigența tot mai răspândită în diferitele comunităţi de a vedea restabilită dreptatea şi ordinea pe care delictul le-a deteriorat.

De asemenea este îmbunătățit textul din punct de vedere tehnic, mai ales în ceea ce priveşte aspectele fundamentale ale dreptului penal, cum ar fi de exemplu dreptul la apărare, prescrierea acțiunii penale, o determinare mai precisă a pedepselor, care răspunde la exigențele legalității penale şi oferă ordinariilor şi judecătorilor criterii obiective în identificarea sancţiunii mai potrivite de aplicat în cazul concret.

A fost urmat în revizuire şi principiul de a reduce cazurile în care impunerea unei sancțiuni este lăsată la discreția autorității, aşa încât să favorizeze în aplicarea pedepselor, servatis de iure servandis, unitatea eclezială, în special pentru delicte care provoacă daună şi scandal mai mare în comunitate.

Luând în considerare toate acestea, cu această constituție apostolică, promulg textul revizuit al Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic aşa cum a fost ordonat şi revizuit, în speranţa ca el să fie instrument pentru binele sufletelor, şi prescripţiile sale să fie aplicate de păstori, când este necesar, cu dreptate şi milostivire, având conştiinţa că aparține slujirii lor, ca datorie de dreptate – eminentă virtute cardinală – să aplice pedepse atunci când o cere binele credincioșilor.

În sfârşit, pentru ca toţi să poată înţelege cu ușurință dispozițiile despre care este vorba, stabilesc ca această revizuire a Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic să fie promulgată prin publicarea în L’Osservatore Romano, să intre în vigoare începând din ziua de 8 decembrie 2021 şi să fie inserată după aceea în comentariul oficial Acta Apostolicae Sedis.

De asemenea stabilesc ca odată cu intrarea în vigoare a noii Cărți a VI-a să fie abrogată actuala Carte a VI-a din Codul de Drept Canonic, în pofida oricărui lucru contrar chiar dacă este demn de menționare deosebită.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, Solemnitatea de Rusalii, 23 mai 2021, al nouălea al pontificatului meu.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu