Dialogul cu jurnaliștii în zborul de întoarcere din Belgia: Francisc vorbește despre atacul care l-a ucis pe Nasrallah provocând numeroase victime şi scoțând în evidență disproporţionalitatea sa, repetă condamnarea avortului definind drept „călăi” pe medicii care îl practică şi exaltă mărturia creştină a regele Baudouin care şi-a dat demisia pentru a nu semna legea favorabilă […]

Dialogul cu jurnaliștii în zborul de întoarcere din Belgia: Francisc vorbește despre atacul care l-a ucis pe Nasrallah provocând numeroase victime şi scoțând în evidență disproporţionalitatea sa, repetă condamnarea avortului definind drept „călăi” pe medicii care îl practică şi exaltă mărturia creştină a regele Baudouin care şi-a dat demisia pentru a nu semna legea favorabilă avortului. 

Matteo Bruni:

Bună seara tuturor, mulțumim, Sanctitate pentru acest timp pe care vreţi să ni-l dedicați la sfârşitul acestei călătorii scurte dar foarte intense. Poate că vreţi să spuneţi un cuvânt înainte de a începe cu întrebările jurnaliștilor.

Papa Francisc:

Bună ziua şi sunt la dispoziția întrebărilor.

Michael Merten, Luxemburger Wort:

Sfinte Părinte, Luxemburg a fost prima ţară şi multe persoane amintesc vizita dumneavoastră la Espresso bar. Aş vrea să vă întreb care sunt impresiile dumneavoastră despre Luxemburg şi dacă este ceva ce v-a surprins.

Papa Francisc:

Mulţumesc, cea a barului este o copilărie. Următoarea va fi pizzeria. Luxemburg m-a impresionat cu adevărat ca o societate bine echilibrată, cu legile bine cântărite, precum şi o altă cultură. Asta m-a impresionat mult, pentru că nu-l cunoșteam. În schimb Belgia eu o cunoșteam pentru că am venit de multe ori. Dar Luxemburg a fost o surpriză, datorită echilibrului, primirii, este un lucru care m-a surprins. Cred că probabil mesajul pe care îl poate da Europei, Luxemburg, este tocmai acesta.

Valerie Dupont, TV statală belgiană francofonă:

Sfinte Părinte, mulţumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră… Cuvintele dumneavoastră la mormântul regelui Baudouin au provocat un pic de stupoare în Belgia…

Papa Francisc:

Dar tu știi că stupoarea este începutul filozofiei şi asta este bine…

Valerie Dupont, TV statală belgiană francofonă:

Chiar aşa. Cineva a văzut-o şi ca o ingerinţă politică în viaţa democratică a Belgiei. Procesul de beatificare a regelui este legată de poziţiile sale. Şi cum putem face să coincidă dreptul la viaţă, apărarea vieţii, precum şi dreptul femeilor de a avea o viaţă fără suferințe?

Papa Francisc:

Toate sunt vieți! Regele a fost un curajos pentru că în faţa unei legi de moarte el nu a semnat şi şi-a dat demisia. Este nevoie de curaj, nu? Este nevoie de un politician „cu pantaloni” pentru a face asta. Este nevoie de curaj. Şi el cu asta a dat un mesaj şi el a făcut asta pentru că era un sfânt. Acel om este sfânt şi procesul de beatificare va merge înainte, pentru că mi-a dat dovadă despre asta.

Femeile. Femeile au drept la viaţă: la viaţa lor, la viaţa copiilor. Să nu uităm să spunem asta: un avort este o omucidere. Știința îți spune că în luna conceperii există deja toate organele… Se ucide o ființă umană. Şi medicii care se prestează la asta sunt – permite-mi cuvântul – călăi. Sunt niște călăi. Şi cu privire la asta nu se poate discuta. Se ucide o viaţă umană. Şi femeile au dreptul de a proteja viaţa. Un alt lucru sunt metodele anticoncepţionale, acesta este un alt lucru. A nu confunda. Eu vorbesc acum numai despre avort. Şi cu privire la asta nu se poate discuta. Scuză-mă, dar este adevărul.

Andrea Vreede, NOS TV belgiană flamandă şi olandeză:

Sanctitate, şi în timpul acestei călătorii în Belgia aţi avut o lungă întâlnire cu un grup de victime de abuz sexual. Adesea în relatările lor apar strigăte de disperare cu privire la lipsa de transparență, în proceduri, ușile închise, tăcerea în privința lor, încetineala acțiunilor disciplinare, acoperirile despre care dumneavoastră aţi vorbit astăzi, problemele cu privire la despăgubirile pentru daunele îndurate. La sfârşit par să se schimbe lucrurile numai atunci când reușesc să vorbească cu dumneavoastră, personal. La Bruxelles victimele au făcut şi o serie de cereri. Cum intenționați să procedaţi dumneavoastră cu aceste cereri? Şi nu ar fi mai bine, probabil, să se creeze un departament în Vatican, o entitate eventual independentă, aşa cum cer unii episcopi, pentru a înfrunta mai bine această plagă în Biserică şi pentru a recupera încrederea în credincioşi?

Papa Francisc:

Mulţumesc. Ultimul punct… Există un departament în Vatican. Există o structură, secretarul (monseniorul Luis Manuel Alí Herrera) acum este un episcop columbian pentru cazurile de abuzuri. Există o Comisie şi a creat-o cardinalul O’Malley. Asta funcționează! Şi se primesc toate lucrurile în Vatican şi se discută. Şi eu în Vatican i-am primit pe cei abuzaţi şi dau forță pentru ca să se meargă înainte. Acesta este primul (punct). Al doilea, eu i-am ascultat pe cei abuzaţi. Cred că este o obligație. Unii spun: statisticile spun că 40-42-46% dintre cei abuzaţi sunt în familie şi în cartier, numai 3% în Biserică. Nu mă interesează acel lucru, eu îi iau pe cei din Biserică! Avem responsabilitatea de a-i ajuta pe cei abuzaţi şi de a ne îngriji de ei. Unii au nevoie de un tratament psihologic, trebuie ajutați în asta. Se vorbește şi despre o indemnizaţie, pentru că în dreptul civil există. În dreptul civil cred că sunt 50 de mii de euro în Belgia, este prea puţin. Nu este un lucru care este de folos. Cifra cred că este aceea dar nu sunt sigur. Dar trebuie să ne îngrijim de persoanele abuzate şi să fie pedepsiți abuzatorii, pentru că abuzul nu este un păcat de astăzi care mâine poate că nu este… Este o tendință, este o boală psihiatrică şi pentru aceasta trebuie să-i punem în tratament şi să-i controlăm astfel. Nu se poate lăsa un abuzator liber în viaţa normală, cu responsabilități în parohii şi în școli. Unii episcopi au făcut asta preoţilor, după proces şi condamnare, le-au dat de lucru de exemplu în bibliotecă, dar fără contact cu copii în școli, în parohii. Dar trebuie să mergem înainte cu asta. Eu am spus episcopilor belgieni să nu le fie frică şi să meargă înainte, înainte. Rușinea este a acoperi, aceasta da, este rușinea.

Courtney Walsh, POOL TV SUA:

Mii de mulțumiri pentru timpul dumneavoastră. Am citit în această dimineață că bombe de 900 kg au fost puse pentru asasinarea ţintită a lui Nasrallah. Există peste o mie de evacuați, atâția morți. Dumneavoastră credeți că Israel a mers prea departe în Liban şi Gaza? Şi cum se poate rezolva asta? Există un mesaj pentru aceste persoane acolo?

Papa Francisc:

În fiecare zi eu telefonez la parohia din Gaza. Sunt acolo înăuntru, parohie şi colegiu, peste 600 de persoane şi îmi spun lucrurile care se întâmplă, chiar şi cruzimile care se întâmplă acolo. Ceea ce dumneavoastră îmi spuneţi, nu am înțeles bine cum au fost lucrurile. Dar apărarea trebuie să fie mereu proporționată cu atacul. Când este ceva disproporţionat se arată o tendință dominatoare care merge dincolo de moralitate. O ţară care cu forţele face aceste lucruri – vorbesc despre orice ţară – care face aceste lucruri într-un mod aşa de „superlativ”, sunt acțiuni imorale. Şi în război există o moralitate de păstrat. Războiul este imoral, dar regulile de război implică oarecare moralitate. Însă atunci când nu se face asta, se vede – noi spunem în Argentina – „sângele rău”.

Annachiara Valle, Famiglia Cristiana:

Mulțumim, Sanctitate. Ieri după întâlnirea la Universitatea Catolică din Louvain a fost difuzat un comunicat unde, citez, „Universitatea deplânge poziţiile conservatoare exprimate de Papa Francisc cu privire la rolul femeii în societate”. Spun că este un pic restrictiv a vorbi despre femeie numai pentru maternitate, fecunditate, îngrijire, că dimpotrivă acest lucru este un pic discriminator pentru că este un rol care revine şi bărbaților. Şi, legat de asta, ambele Universități v-au pus problema slujirilor primite prin hirotonire în Biserică.

Papa Francisc:

Înainte de toate, acest comunicat a fost făcut în momentul în care eu vorbeam. A fost pre-făcut şi acest lucru nu este moral. Despre femeie eu vorbesc mereu despre demnitatea femeii şi am spus un lucru pe care nu pot să-l spun despre bărbați: Biserica este femeie, este mireasa lui Isus. A masculiza Biserica, a masculiza femeile nu este uman, nu este creştin. Femininul are propria forță. Ba chiar, femeia – o spun mereu – este mai importantă decât bărbații, pentru că Biserica este femeie, Biserica este mireasă a lui Isus. Dacă acest lucru li se pare conservator acelor doamne, eu sunt Carlos Gardel (cunoscut cântăreț de tangou argentinian, nr). Nu se înţelege… Eu văd că există o minte obtuză care nu vrea să audă vorbindu-se despre asta. Femeia este egală cu bărbatul, ba chiar, în viaţa Bisericii femeia este superioară, pentru că Biserica este femeie. Cu privire la slujire este mai mare misticitatea femeii decât slujirea. Există un mare teolog care a făcut studii despre asta: cine este mai mare, slujirea petrină sau slujirea mariană? Este mai mare slujirea mariană pentru că este o slujire de unitate care implică, cealaltă este slujire de conducere. Maternalitatea Bisericii este o maternalitate de femeie. Slujirea este o slujire mult mai mică, dată pentru a-i însoți pe credincioşi, mereu în maternalitate. Diferiți teologi au studiat asta. şi a spune asta este un lucru real, nu spun modern, ci real. Nu este învechit. Un feminism exagerat, care vrea să spună că femeia este masculistă, nu funcționează. Una este masculismul care nu merge, altceva este feminismul care nu merge. Ceea ce merge este Biserica femeie care este mai mare decât slujirea sacerdotală. Şi acest lucru nu se gândeşte uneori.

Dar mulţumesc pentru întrebare. Şi vă mulţumesc tuturor pentru această călătorie, pentru munca pe care aţi făcut-o. Îmi pare rău că timpul este scurt aici. Dar mulţumesc, multe mulțumiri. Mă rog pentru voi, voi rugaţi-vă pentru mine. Rugaţi-vă în favoarea mea, eh!

(Papei i se aminteşte tragedia celor cincizeci de persoane pierdute în mare în largul din Canare)

Îmi face durere acele persoane pierdute în Canare. Astăzi atâția, atâția migranţi care caută libertate se pierd în mare sau aproape de mare. Să ne gândim la Crotone, nu? La 100 de metri… Să ne gândim (la ceea ce s-a întâmplat) acolo. Este de plâns acest lucru, este de plâns.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu