Trebuie dialogat, mereu. În zborul de întoarcere la Roma papa Francisc răspunde la întrebările jurnaliștilor care l-au însoţit în Kazahstan şi vorbește din nou despre războiul din Ucraina, despre dreptul la apărare, despre traficul de arme. Dar vorbește şi despre rolul politicii şi al Occidentului aflat în criză de valori care riscă să genereze populisme. Răspunzând la o întrebare despre situația din Germania, papa Francisc explică faptul că Bisericii îi sunt de folos păstori, nu planuri pastorale. La începutul conferinței de presă, papa a făcut urări de aniversare jurnalistei de la Avvenire, Stefania Falasca, şi apoi a servit un tort pentru a o sărbători.

Zhanat Akhmetova, TV AGENCY KHABAR:

Bună ziua, Sfinte Părinte. Mii de mulțumiri pentru vizita dumneavoastră în Kazahstan, care este rezultatul vizitei dumneavoastră, la originile poporului nostru, ce anume v-a inspirat?

Papa Francisc:

Pentru mine a fost şi o surpriză. Pentru că eu cu adevărat despre Asia centrală – în afară de muzica lui Borodin – nu cunoșteam nimic. A fost o surpriză să găsesc reprezentanții din aceste naţiuni. De asemenea şi Kazahstanul a fost cu adevărat o surpriză pentru că nu mi-l așteptat aşa. Știam că este o ţară, este un oraș, care s-a dezvoltat bine, cu inteligență. dar să găsesc după treizeci de ani de la independență o astfel de dezvoltare, nu mă așteptam. Apoi o ţară aşa de mare, cu nouăsprezece milioane de locuitori… De necrezut. Foarte disciplinat, şi frumos. Cu atâtea frumuseţi: arhitectura orașului bine cântărită, bine aranjată. Un oraș modern, un oraș aş spune probabil „al viitorului”. Asta m-a impresionat mult: voința de a merge înainte nu numai în industrie, în dezvoltarea economică şi materială, dar şi în dezvoltarea culturală. A fost o surpriză pe care nu mi-o așteptam. Apoi congresul… un lucru foarte important. Este la a șaptea ediție. Ceea ce înseamnă că este o ţară cu clarviziune, care-i face să dialogheze pe cei care de obicei sunt rebutați. Pentru că există o concepție progresistă despre lume pentru care primul lucru care se rebutează sunt valorile religioase. Este o ţară care se prezintă lumii cu o propunere de acest gen… făcut deja de şapte ori, este minunat! Apoi dacă este timp mă voi întoarce asupra acestei întâlniri interreligioase. Dumneavoastră puteți fi orgolioasă de ţara şi de patria pe care o aveți.

Rudiger Kronthaler, ARD:

Sfinte Părinte, mulţumesc pentru mesajul dumneavoastră de pace, eu sunt german aşa cum se aude din accentul meu. Poporul meu este responsabil de milioane de morți în urmă cu optzeci de ani. Aş vrea să pun o întrebare despre pace, dat fiind că poporul meu este responsabil pentru milioane de morți, noi la școală învățăm că nu trebuie folosite niciodată arme, niciodată violență: unica excepție este autoapărarea. După părerea dumneavoastră în acest moment trebuie date arme Ucrainei?

Papa Francisc:

Aceasta este o decizie politică, ce poate fi morală, acceptată din punct de vedere moral, dacă se face după condițiile de moralitate, care sunt multe şi după aceea putem vorbi despre ele. Dar poate să fie imoral dacă se face cu intenția de a provoca mai mult război sau de a vinde armele sau de a rebuta acele arme care mie nu-mi mai folosesc. Motivația este aceea care în mare parte califică moralitatea acestui act. A se apăra nu este numai permis, ci este şi o exprimare de iubire faţă de patrie. Cine nu se apără, cine nu apără ceva, nu o iubește, în schimb cine apără, iubește. Aici se atinge un alt lucru pe care eu l-am spus într-unul din discursurile mele, şi anume că ar trebui să se reflecteze şi mai mult asupra conceptului de război drept. Pentru că toţi vorbesc despre pace astăzi: de atâția ani, de şaptezeci de ani Națiunile Unite vorbesc despre pace, fac atâtea discursuri de pace. Dar în acest moment câte războaie sunt în desfăşurare? Ceea ce dumneavoastră aţi menționat, Ucraina-Rusia, acum Azerbaidjan şi Armenia care s-a oprit un pic pentru că Rusia a ieșit ca garant, garant de pace aici şi face război acolo… Apoi este Siria, zece ani de război, ce se întâmplă acolo că nu se opreşte? Care interese mișcă aceste lucruri? Apoi este Cornul Africii, apoi nordul Mozambicului sau Eritreea şi o parte a Etiopiei, apoi Myanmarul cu acest popor suferind pe care eu îl iubesc mult, poporul Rohingya care umblă, umblă şi umblă ca un ţigan şi nu găsește pace. Dar suntem în război mondial, vă rog… Eu îmi amintesc un lucru personal, de copil, aveam nouă ani. Îmi amintesc că s-a auzit sunând alarma celui mai mare ziar din Buenos Aires: în acel timp pentru a sărbători sau pentru a da o știre urâtă, suna aceea – acum nu mai sună – şi se auzea în tot orașul. Mama a spus: „Dar ce se întâmplă?”. Eram în război, anul 1945. O vecină vine acasă ca să ne spună: „A sunat alarma…” şi plângea, „s-a terminat războiul!”. Şi eu astăzi o văd pe mama şi pe vecina care plângeau de bucurie pentru că s-a terminat războiul, într-o ţară sud-americană, aşa de departe! Aceste femei știau că pacea este mai mare decât toate războaiele şi plângeau de bucurie când s-a făcut pacea. Nu uit asta. Eu mă întreb: nu știu dacă astăzi noi suntem cu inima educată pentru a plânge de bucurie când vedem pacea. Totul s-a schimbat. Dacă nu faci război, nu eşti util! Apoi este fabrica de arme. Acesta este un negoţ asasin. Cineva care înţelege statisticile îmi spunea că dacă s-ar înceta timp de un an să se facă armele, s-ar rezolva toată foamea din lume… Nu știu dacă este adevărat sau nu. Dar foame, educații… nimic, nu se poate pentru că trebuie să se facă armele. La Genova în urmă cu câţiva ani, cu trei sau patru ani în urmă, a venit o navă încărcată cu arme care trebuia să le transfere într-o navă mai mare care mergea în Africa, aproape de Sudanul de Sud. Muncitorii din port n-au voit să facă asta, i-a costat, dar au spus: „Eu nu colaborez”. Este o anecdotă dar care face să se simtă o conștiință de pace. Aţi vorbit despre patria dumneavoastră. Unul din lucrurile pe care l-am învățat de la voi este capacitatea de căință şi de a cere iertare pentru erorile de război. De asemenea, nu numai a cere iertare, ci a plăti erorile de război: asta vorbește bine despre voi. Este un exemplu care ar trebui să se imite. Războiul în el însuși este o eroare, este o eroare! Şi noi în acest moment respirăm acest aer: dacă nu există război pace că nu există viaţă. Un pic dezordonat dar am spus tot ceea ce voiam să spun despre războiul drept. Dar dreptul la apărare da, acela da, dar a-l folosi atunci când este necesar.

Sylwia Wysocka, PAP:

Sfinte Părinte, dumneavoastră aţi spus: nu putem justifica niciodată violenţa. Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina acum este violență pură, moarte, distrugerea totală din partea Rusiei. Noi în Polonia avem războiul aşa de aproape de ușile noastre, cu două milioane de refugiaţi. Aş vrea să întreb dacă după părerea dumneavoastră există o linie roșie după care n-ar trebui să se spună: suntem deschiși la dialogul cu Moscova. De ce atâtora le este greu să înțeleagă această disponibilitate. Şi aş vrea să întreb şi dacă următoarea călătorie va fi la Kiev.

Papa Francisc:

Eu voi răspunde la asta, dar aş prefera ca mai întâi să se pună întrebările despre călătorie… Cred că este greu întotdeauna să se înțeleagă dialogul cu statele care au început războiul, şi pare că primul pas a fost de acolo, din acea parte. Este greu dar nu trebuie să-l rebutăm, trebuie să dăm oportunitatea dialogului tuturor, tuturor! Pentru că există mereu posibilitatea ca în dialog să se poată schimba lucrurile, precum şi de a oferi un alt punct de vedere, un alt punct de consideraţie. Eu nu exclud dialogul cu orice putere, care este în război, care este agresorul… uneori dialogul trebuie să se facă aşa, dar trebuie să se facă, „miroase urât” dar trebuie să se facă. Mereu un pas înainte, mâna întinsă, mereu! Pentru că altminteri închidem unica ușă rațională pentru pace. Uneori nu acceptă dialogul: păcat! Dar dialogul trebuie făcut mereu, cel puţin oferit, şi asta face bine celui care-l oferă; face să se respire.

Loup Besmond de Senneville, LA CROIX:

Sanctitate, mii de mulțumiri pentru aceste zile în Asia centrală. În timpul acestei călătorii s-a vorbit mult despre valori şi despre etică, îndeosebi în timpul Congresului interreligios a fost evocată, de unii lideri religioși, pierderea Occidentului din cauza degradării sale morale. Care este opinia dumneavoastră despre aceasta? Dumneavoastră considerați că Occidentul este într-o stare de pierzare, amenințat de pierderea valorilor sale? Mă gândesc îndeosebi la dezbaterea care există despre eutanasie, despre sfârşitul vieţii, o dezbatere care a fost în Italia, dar şi în Franţa şi în Belgia.

Papa Francisc:

Este adevărat că Occidentul, în general, nu este în acest moment la cel mai înalt nivel de exemplaritate. Nu este un copil de la prima împărtășanie, cu adevărat nu. Occidentul a luat căi greșite, să ne gândim de exemplu la nedreptatea socială care este între noi, există țări care sunt dezvoltate un pic cu privire la dreptatea socială, dar eu mă gândesc la continentul meu, America Latină care este Occident. Să ne gândim şi la Mediterana, care este Occident: astăzi este cimitirul cel mai mare, nu al Europei, ci al omenirii. Ce a pierdut Occidentul pentru a uita să primească, atunci când are nevoie în schimb de oameni? Când ne gândim la iarna demografică pe care noi o avem: este nevoie de oameni: fie în Spania – în Spania mai ales – şi în Italia sunt localități goale, numai douăzeci de bătrânele acolo, şi apoi nimic. Dar pentru ce să nu se facă o politică a Occidentului unde imigraţii să fie inserați cu principiul că migrantul trebuie primit, însoţit, promovat şi integrat? Acest lucru este foarte important, a integra. Dar nu… Este o lipsă în a înţelege valorile, când Occidentul a trăit experienţa: noi suntem țări care au migrat. În ţara mea – care cred că sunt 49 de milioane în acest moment – avem numai un procent de mai puţin de un milion de aborigeni, iar toţi ceilalți sunt de rădăcină migrantă. Toţi: spanioli, italieni, germani, slavi, polonezi, din Asia Mică, libanezi, toţi… S-a amestecat sângele acolo, şi această experienţă ne-a ajutat mult. Apoi, din motive politice acest lucru nu merge bine în țările latinoamericane, dar migrația cred că în acest moment trebuie considerată în mod serios, pentru că te face să ridici un pic valoarea intelectuală şi cordială a Occidentului. Dimpotrivă, cu această iarnă demografică, unde mergem? Occidentul este în decadenţă cu privire la acest punct, scade un pic, a pierdut… Să ne gândim la partea economică: s-a făcut atâta bine, atâta bine, dar să ne gândim la elanul politic şi mistic al lui Schuman, Adenauer, De Gasperi, acei mari. Unde sunt astăzi? Există mari, dar nu reușesc să ducă înainte o societate. Occidentul are nevoie să vorbească, să se respecte… Şi apoi există pericolul populismelor. Ce se întâmplă într-un stat socio-politic de acest gen? Se nasc „mesia”: mesia populismelor, că vedem unele lucruri, cum se nasc populismele. Cred că am menționat vreodată acea carte a lui Ginzberg, Sindromul 1933: spune chiar cum se naște un populism în Germania după căderea guvernului Weimar. Populismele se nasc aşa: când există un nivel de jumătate fără forță, şi unul îl primite pe mesia. Terminând: eu cred că nu suntem, noi occidentalii, la cel mai înalt nivel pentru a ajuta celelalte popoare. Suntem un pic în scădere? Poate că e aşa, da, dar trebuie să reluăm valorile, valorile Europei, valorile părinţilor care au fondat Uniunea Europeană, cei mari. Nu știu, un pic confuz, dar cred că am răspuns.

Şi despre eutanasie?

A ucide nu este uman, atât. Dacă tu ucizi cu motivații, da, la sfârşit vei ucide tot mai mult. Nu este uman. A ucide, să lăsăm asta bestiilor.

Iacopo Scaramuzzi, LA REPUBBLICA:

Mă leg cu această ultimă întrebare: dumneavoastră aţi subliniat în discursuri legătura între valori, valori religioase, şi vivacitatea democrației. Continentului nostru, Europei, după părerea dumneavoastră ce anume îi lipsește? Ce anume ar trebui să învețe de la alte experiențe? Şi pentru că peste câteva zile în Italia se face un exercițiu democratic, se votează, şi va fi un nou guvern, când dumneavoastră îl veți întâlni pe următorul preşedinte al Consiliului sau următoarea preşedintă a Consiliului, ce anume veți sfătui? Care sunt după părerea dumneavoastră prioritățile pentru Italia, preocupările sale, riscurile de evitat?

Papa Francisc:

Cred că eu am răspuns deja la ultima călătorie, despre asta. Am cunoscut doi președinți italieni, de nivel foarte înalt: Napolitano şi actualul. Mari. Apoi, pe ceilalți politicieni nu-i cunosc. La ultima călătorie am întrebat pe unul din secretarii mei câte guverne a avut Italia în acest secol: douăzeci. Nu știu să explic asta. Nu condamn şi nici nu critic: nu știu să explic asta, pur şi simplu. Dacă guvernele se schimbă aşa, sunt multe întrebările de pus. Pentru că astăzi a fi politician, este un drum greu, a fi un mare politician. Un politician din acela care joacă pentru valorile patriei, marile valori, şi nu joacă pentru interese, adică pentru fotoliu, pentru confort… Țările, şi între ele Italia, trebuie să-i caute pe marii politicieni, cei care să aibă capacitatea de a face politică, adică o artă. Este o vocație nobilă, politica. Cred că unul dintre papi, nu știu dacă Pius al XII-lea sau sfântul Paul al VI-lea, a spus că politica este una din cele mai înalte forme ale carității… Trebuie să luptăm pentru a-i ajuta pe politicienii noştri să mențină nivelul politicii înalte, nu politica de nivel scăzut care nu ajută la nimic şi dimpotrivă trage în jos statul şi sărăcește… Astăzi politica, în aceste țări din Europa, ar trebui să ia în mână problema iernii demografice, de exemplu, a dezvoltării industriale, a dezvoltării naturale, problema migranţilor… Politica ar trebui să se pună asupra problemelor în mod serios, pentru a merge înainte. Vorbesc despre politică în general. Politica italiană nu o înțeleg: numai acel număr de douăzeci de guverne în douăzeci de ani, un pic straniu… Dar fiecare are modul său de a dansa tangoul, știi?, se poate dansa într-un mod sau în altul, iar politica se dansează într-un mod sau în altul. Europa trebuie să primească experiențe din alte părţi: unele vor merge mai bine, altele nu vor folosi. Dar trebuie să fie deschisă, fiecare continent trebuie să fie deschis la experienţa altora.

Elise Harris Allen, CRUX:

Vă salut, Sfinte Părinte. Mulţumesc că sunteți cu noi în această seară. Ieri la Congres dumneavoastră aţi vorbit despre importanţa libertății religioase. Aşa cum știți, în aceeaşi zi a venit în oraș şi preşedintele Chinei, unde de mult timp există mari preocupări cu privire la această temă, mai ales acum cu procesul care merge înainte chiar în aceste zile împotriva cardinalului Zen. Dumneavoastră considerați procesul împotriva lui o încălcare a libertății religioase?

Papa Francisc:

Pentru a înţelege China este nevoie de un secol, iar noi nu trăim un secol. Mentalitatea chineză este o mentalitate bogată şi când se îmbolnăvește un pic, pierde bogăția, este capabilă să facă greșeli. Pentru a înţelege, noi am ales calea dialogului, deschiși la dialog. Există o comisie bilaterală vaticano-chineză care merge bine, lent, pentru că ritmul chinez este lent, ei au o veșnicie pentru a merge înainte: este un popor cu o răbdare infinită. Dar din experiențele avute înainte – să ne gândim la misionarii italieni care au mers acolo şi care au fost respectați ca oameni de știință; să ne gândim şi astăzi, atâția preoţi sau oameni credincioşi care au fost chemaţi de universitatea chineză pentru că acesta valorează cultura –, nu este ușor a înţelege mentalitatea chineză, dar trebuie respectată, eu o respect mereu. Şi aici în Vatican există o comisie de dialog care merge bine. O prezidează cardinalul Parolin şi el în acest moment este omul care cunoaște mai mult despre China şi dialogul chinez. Este un lucru lent, dar mereu se fac paşi înainte. A considera China ca antidemocratică, eu nu mă simt în stare de asta, pentru că este o ţară aşa de complexă, cu ritmurile sale… Da, este adevărat că există lucruri care nouă ni se par că nu sunt democratice, asta e adevărat. Cardinalul Zen, bătrân, va merge la proces în aceste zile, cred. El spune ceea ce simte şi se vede că acolo există limitări. Mai mult decât a califica, pentru că este dificil, şi nu mă simt în stare să calific, sunt impresii: mai mult decât a califica, eu încerc să sprijin calea dialogului. Apoi în dialog se clarifică atâtea lucruri şi nu numai ale Bisericii, ci şi din alte sectoare. De exemplu, extinderea Chinei: guvernatorii provinciilor toţi sunt diferiți, există culturi diferite înlăuntrul Chinei. Este un gigant, a înţelege China este un lucru gigant. Nu trebuie pierdută răbdarea, este nevoie, este nevoie mult, dar trebuie să mergem cu dialogul. Eu încerc să mă abţin s-o calific pentru că, da, poate să fie, dar mergem înainte.

Şi Xi Jinping?

El avea vizita de stat acolo, dar eu nu l-am văzut.

Maria Angeles Conde Mir, ROME REPORTS:

În Declarația pe care au făcut-o, toţi liderii subliniază un apel adresat guvernelor şi organizațiilor internaționale pentru ca să fie protejate persoanele persecutate din cauza etniei sau religiei lor. Din păcate, este ceea ce se întâmplă în Nicaragua. Ştim că dumneavoastră aţi vorbit despre asta la 21 august în timpul Angelus. Dar poate că puteți adăuga ceva în plus pentru poporul catolic mai ales din Nicaragua? Şi apoi un alt lucru: am văzut că sunteți bine, în această călătorie. Am vrea să ştim dacă va putea relua acea călătorie în Africa pe care a trebuit s-o amânaţi, acea călătorie şi dacă vor fi altele, dacă este ceva în program.

Papa Francisc:

Cu privire la Nicaragua, știrile sunt clare, toate. Există dialog, în acest moment există dialog. S-a vorbit cu guvernul, există dialog. Asta nu înseamnă că se aprobă tot ceea ce face guvernul sau că se dezaprobă totul. Nu. Există dialog, şi când există dialog este pentru că e nevoie de a rezolva probleme. În acest moment există probleme. Cel puţin eu mă aștept ca surorile Maicii Tereza de Calcutta să se întoarcă. Aceste femeie sunt revoluționare bune, dar ale Evangheliei! Nu fac război împotrivă nimănui. Dimpotrivă, toţi avem nevoie de aceste femei. Acesta este un gest care nu se înţelege… Dar sperăm ca să se întoarcă şi să se rezolve. Dar a continua cu dialogul. Niciodată, niciodată să nu se oprească dialogul. Există lucruri care nu se înțeleg. A pune la graniță un nunțiu [apostolic, nr] este un lucru grav din punct de vedere diplomatic, şi nunţiul este un tânăr bun care acum a fost numit într-o altă parte. Aceste lucruri sunt dificile de înțeles precum şi de înghițit… Dar nu este unicul caz. În America Latină există într-o parte sau în alta, situaţii de acest gen.

Călătoriile: este greu. Genunchiul încă nu s-a vindecat, dar această care urmează o voi face. Am vorbit zilele trecute cu mons. Welby [primat al Comuniunii anglicane, nr] şi am văzut ca posibilitate luna februarie pentru a merge în Sudanul de Sud. Şi, dacă merg în Sudanul de Sud, merg în Congo. Încercăm pentru că trebuie să mergem toţi trei împreună: conducătorul Bisericii prezbiteriene din Scoţia, mons. Welby şi eu. Am făcut o întâlnire via „zoom” zilele trecute despre aceste lucruri pentru a le aranja.

Alexei Gotovskiy, EWTN:

Mulţumesc, Sfinte Părinte, pentru că aţi vizitat ţara noastră. Aş vrea să întreb: pentru catolicii care trăiesc în Kazahstan, cu majoritate musulmană, cum se poate desfășura evanghelizarea în acest context? Şi există ceva care v-a inspirat văzându-i pe catolicii din Kazahstan?

Papa Francisc:

A doua: inspirat, nu știu, dar am rămas fericit astăzi în catedrală, văzând catolicii aşa de entuziaști, fericiți, bucuroși! Aceasta este impresia despre catolicii kazahi.

Apoi, conviețuirea cu musulmanii: este un lucru asupra căruia se lucrează destul de mult şi suntem înainte, nu numai în Kazahstan. Să ne gândim la unele țări din Africa de Nord, există o conviețuire frumoasă, în Maroc de exemplu. În Maroc există un dialog destul de bun.

Şi mă opresc asupra întâlnirii religioase: unii o criticau şi îmi spuneau: „Dar asta înseamnă a mări, a face să crească relativismul”. Nu este niciun relativism! Fiecare a spus ce crede, toţi respectau poziția celuilalt, dar se dialoghează ca fraţi. Pentru că, dacă nu există dialog, există ori ignoranță ori război. Mai bine să trăim ca fraţi, avem un lucru în comun, toţi suntem umani. Trăim ca umani, bine educați: tu ce gândești, eu ce gândesc? Să ne punem în acord, dar să vorbim un pic, să ne cunoaștem. De atâtea ori aceste războaie înțelese rău „de religie” vin datorită lipsei de cunoaștere. Şi acesta nu este relativism! Eu nu renunța la credinţa mea dacă vorbesc cu credinţa altuia, dimpotrivă. Eu fac cinste credinţei mele pentru că o ascultă altul şi ascult credinţa sa. am rămas foarte admirat că o ţară aşa de tânără, cu atâtea probleme – clima de exemplu – a fost capabilă să facă şapte ediții ale unei întâlniri de acest gen: o întâlnire mondială, cu evrei, creştini, musulmani, religii orientale… La masă se vedea că toţi vorbeau şi se ascultau cu respect. Acesta este unul din lucrurile bune pe care le-a făcut ţara ta. O ţară aşa, un pic – să spunem – la colţul lumii, să facă o convocare de acest gen. Aceasta este impresia pe care mi-a dat-o. Apoi orașul, aşa cum spuneam, este de o frumusețe arhitectonică de prima categorie. Precum şi preocupările guvernului: m-au impresionat mult preocupările culturale ale președintelui senatului: el ducea înainte această întâlnire, dar apoi a găsit timpul pentru a-mi face cunoscut un cântăreț tânăr: „Dumneavoastră trebuie să cunoașteți acest tânăr deschis la cultură”. Asta nu mă așteptam şi am fost fericit să vă cunosc.

Rudolf Gehrig, EWTN:

Sfinte Părinte, multe Biserici din Europa, ca aceea germană, suferă pierderi grave de credincioşi: tineri nu mai par intenționați să vină duminica la Liturghie. Cât de preocupat sunteți pentru această tendință şi ce vreţi să faceţi?

Papa Francisc:

Este în parte adevărat, în parte relativ. Este adevărat că spiritul de secularizare, de relativism, pune în discuție aceste lucruri, este adevărat. Ceea ce trebuie făcut, înainte de toate, este să fim coerenți cu propria credinţă. Să ne gândim: dacă tu eşti un episcop sau un preot care nu eşti coerent, tinerii au fler, „ciao!”. Când o Biserică, oricare ar fi, în vreo ţară sau într-un sector al său, se gândeşte mai mult la bani, la dezvoltare, la planurile pastorale şi nu la pastoraţie, şi se merge în acea parte, asta nu-i atrage pe oameni. Când eu am scris în urmă cu trei ani acea scrisoare către poporul german, au fost păstori care au publicat-o, dar depinde de persoană. Adică, atunci când păstorul este aproape de oameni, acesta a spus: „Poporul trebuie să cunoască ceea ce gândeşte papa”. Cred că păstorii trebuie să meargă înainte, dar dacă păstorii au pierdut mirosul oilor şi oile au pierdut mirosul păstorilor, nu se merge înainte.

Uneori – vorbesc despre toţi, în general, nu despre Germania, despre toţi – se gândeşte cum să se reînnoiască, cum să se facă pastoraţia mai modernă: asta e bine, dar să fie mereu în mâinile unui păstor. Dacă pastoraţia este mâinile „oamenilor de știință” ai pastoraţiei, care opinează aici şi ce trebuie făcut acolo… Isus a făcut Biserica având păstori, nu cu niște călăuze politice. A făcut Biserica având oameni ignoranți: cei doisprezece erau unul mai ignorant decât altul şi Biserica a merg pentru ce? Datorită mirosului, mirosului turmei cu păstorul şi al păstorului cu turma. Acesta este raportul cel mai mare pe care-l văd când există criză într-un loc, într-o provincie, nu știu, orice lucru. Eu mă întreb: păstorul este în contact, este aproape de turmă? Această turmă, are un păstor sau nu? Problema sunt păstorii. Despre asta îmi permit să-ți sugerez să citeşti comentariul sfântului Augustin [la Ezechiel 34] despre păstori: se citește într-o oră, dar este unul din lucrurile cele mai înțelepte care au fost scrise pentru păstori; şi cu asta tu poți califica păstorul acesta sau acela. Nu este vorba de a moderniza. Da, trebuie să fim actualizaţi cu metodele, asta da, este adevărat, dar dacă lipsește inima păstorului nu funcționează nicio pastoraţie. Niciuna.

(După L’Osservatore Romano, 16 septembrie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu