A spera înseamnă a se întoarce. Maria Magdalena 

Iubiți fraţi şi surori,

Jubileul este pentru persoane şi pentru Pământ un nou început; este un timp în care totul trebuie regândit înăuntrul visului lui Dumnezeu. Şi ştim că termenul „convertire” indică o schimbare de direcție. Totul se poate vedea, în sfârşit, dintr-o altă perspectivă şi astfel şi pașii noştri merg spre destinaţii noi. Astfel apare speranţa care nu înșală niciodată. Biblia relatează asta în multe moduri. Şi pentru noi experienţa credinţei a fost stimulată de întâlnirea cu persoane care în viaţă au știut să se schimbe şi au intrat, ca să spunem aşa, în visele lui Dumnezeu. De fapt, chiar dacă în lume există atât de mult rău, noi putem distinge pe cel care este diferit: măreția sa, care coincide adesea cu micimea, ne cucerește.

În Evanghelii, figura Mariei Magdalena iese în evidenţă pentru asta peste toate celelalte. Isus a vindecat-o cu milostivirea (cf. Lc 8,2) şi ea s-a schimbat. Surorilor şi fraților, milostivirea schimbă, milostivirea schimbă inima. Şi pe Maria Magdalena, milostivirea a dus-o din nou în visele lui Dumnezeu şi a dat noi destinaţii drumului său.

Evanghelia lui Ioan relatează întâlnirea sa cu Isus Înviat într-un mod care ne face să ne gândim. De mai multe ori este repetat că Maria s-a întors. Evanghelistul alege bine cuvintele! În lacrimi, Maria priveşte mai întâi în mormânt, apoi se întoarce: Cel Înviat nu este de partea morții, ci de partea vieţii. Poate să fie confundat cu una din persoanele pe care le întâlnim în fiecare zi. Apoi, când aude rostindu-se propriul nume, Evanghelia spune că Maria se întoarce din nou. În felul acesta crește speranţa sa: acum vede mormântul, dar nu ca mai înainte. Apoi șterge lacrimile sale, pentru că a ascultat propriul nume: numai Învățătorul îl rostește aşa. Lumea veche pare că încă există, dar nu mai există. Când noi simţim că Duhul Sfânt acţionează în inima noastră şi simţim că Domnul ne cheamă pe nume, ştim să distingem glasul Învățătorului?

Iubiți fraţi şi surori, de la Maria Magdalena, pe care tradiția a numit-o „apostolă a apostolilor”, învățăm speranţa. Intrăm în lumea nouă convertindu-ne de mai multe ori. Drumul nostru este o invitaţie constantă de a schimba perspectiva. Cel Înviat ne duce în lumea sa, pas după pas, cu condiția ca să nu pretindem că ştim deja totul.

Astăzi să ne întrebăm: eu știu să mă întorc ca să privesc lucrurile în mod diferit, cu o privire diferită? Am dorința de convertire?

Un eu prea sigur, prea orgolios ne împiedică să-l recunoaștem pe Isus Înviat: de fapt, şi astăzi aspectul său este cel al persoanelor obișnuite care rămân cu ușurință în urma noastră. În loc să privim în întunericul trecutului, în golul unui mormânt, să învățăm de la Maria Magdalena să ne întoarcem spre viaţă. Acolo Învățătorul nostru ne aşteaptă. Acolo numele nostru este rostit. Pentru că în viaţa reală există un loc pentru noi, mereu şi pretutindeni. Există un loc pentru tine, pentru mine, pentru fiecare. Nimeni nu-l poate lua, pentru că a fost gândit din totdeauna pentru noi. Este urât, cum se spune în vorbirea vulgară, este urât a lăsa scaunul gol. Acest loc este pentru mine, dacă eu nu merg… Fiecare poate spune: eu am un loc, eu sunt o misiune! Gândiți-vă la asta: care este locul meu? Care este misiunea pe care mi-o dă Domnul? Fie ca acest gând să ne ajute să luăm o atitudine curajoasă în viaţă. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu