Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus speranţa noastră. 5. „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”. Cum să-l zămislim şi să-l naștem pe Isus

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Cu cateheza de astăzi intrăm în a doua fază a istoriei mântuirii. După ce l-am contemplat pe Duhul Sfânt în opera creației, îl vom contempla timp ce câteva săptămâni în opera răscumpărării, adică a lui Isus Cristos. Așadar, trecem la Noul Testament şi îl vedem pe Duhul Sfânt în Noul Testament.

Tema de astăzi este Duhul Sfânt în Întruparea Cuvântului. Citim în Evanghelia lui Luca: „Duhul Sfânt va veni asupra ta” – o, Maria – „şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (1,35). Evanghelistul Matei confirmă această realitate fundamentală care se referă la Maria şi la Duhul Sfânt, spunând că Maria „s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (1,18).

Biserica a cules această realitate revelată şi a situat-o foarte repede în inima Simbolului credinţei sale. În Conciliul Ecumenic din Constantinopol, din 381 – cel care a definit dumnezeirea Duhului Sfânt –, acest articol a intrat în formula din „Crez”.

Așadar este vorba despre o realitate de credinţă ecumenică, pentru că toţi creştinii mărturisesc împreună acelaşi Simbol al credinţei. Evlavia catolică, din timpuri imemorabile, a scos din el una din rugăciunile sale zilnice, Angelus.

Acest articol de credinţă este fundamentul care permite să vorbim despre Maria ca despre Mireasa prin excelență, care este figură a Bisericii. De fapt Isus – scrie sfântul Leon cel Mare – „aşa cum s-a născut prin lucrarea Duhului Sfânt dintr-o fecioară mamă, tot aşa face rodnică Biserica, Mireasa sa neprihănită, cu suflul vital al aceluiaşi Duh”[1]. Acest paralelism este reluat în constituția dogmatică Lumen gentium, care spune astfel: „Prin credință și ascultare, ea a născut pe pământ pe însuși Fiul Tatălui, necunoscând bărbat, sub adumbrirea Duhului Sfânt. […] Contemplând sfințenia tainică a Mariei și imitându-i iubirea, împlinind cu fidelitate voința Tatălui, prin primirea cu credință a Cuvântului lui Dumnezeu Biserica devine și ea mamă: prin predicare și botez naște la o viață nouă și nepieritoare pe fiii zămisliți de la Duhul Sfânt și născuți din Dumnezeu” (nr. 63; 64).

Încheiem cu o reflecţie practică pentru viaţa noastră, sugerată de insistența Scripturii asupra verbelor „a zămisli” şi „a naște”. În profeția lui Isaia auzim: „Iată, fecioara va zămisli şi va naște un fiu” (7,14); şi îngerul îi spune Mariei: „Vei zămisli şi vei naște un fiu” (Lc 1,31). Maria mai întâi l-a zămislit, apoi l-a născut pe Isus: mai întâi l-a primit în ea, în inimă şi în trup, apoi l-a născut.

Aşa se întâmplă pentru Biserică: mai întâi primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, lasă ca „să vorbească la inima sa” (cf. Os 2,16) şi îi „umple măruntaiele” (cf. Ez 3,3), după două expresii biblice, pentru a-l naște după aceea cu viaţa şi predicarea. A doua operațiune este sterilă fără prima.

Şi Biserica, în faţa misiunilor care depășesc forţele sale, vine în mod spontan să punem aceeaşi întrebare: „Cum va fi aceasta?”. Cum este posibil a-l vesti pe Isus Cristos şi mântuirea sa unei lumi care pare să caute numai bunăstarea? Şi răspunsul este acelaşi de atunci: „Veți primi puterea Duhului Sfânt […]”. Fără Duhul Sfânt Biserica nu poate merge înainte, Biserica nu crește, Biserica nu poate predica.

Ceea ce se spune despre Biserică în general, este valabil şi pentru noi, pentru fiecare botezat. Fiecare dintre noi se află uneori, în viaţă, în situaţii care depășesc propriile forțe şi se întreabă: „Cum pot să înfrunt această situaţie?”. Ajută, în aceste cazuri, să ne repetăm nouă înșine ceea ce îngerul i-a spus Fecioarei: „La Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37).

Fraților şi surorilor, să reluăm așadar şi noi, de fiecare dată, drumul nostru cu această certitudine încurajatoare în inimă: „La Dumnezeu nimic nu este imposibil”. Şi dacă noi credem asta, vom face minuni. La Dumnezeu nimic nu este imposibil.

________

APEL

Continui să urmăresc cu mare preocupare situația din Orientul Mijlociu, şi reafirm apelul meu tuturor părţilor implicate aşa încât conflictul să nu se lărgească şi să înceteze imediat focul pe toate fronturile, începând din Gaza, unde situația umanitară este foarte gravă şi nesustenabilă. Mă rog pentru ca această căutare a păcii să stingă conflictele, iubirea să învingă ura şi răzbunarea să fie dezarmată de iertare.

Vă cer să vă uniţi cu rugăciunea mea şi pentru martirizata Ucraina, Myanmar, Sudan: aceste populaţii aşa de încercate de război să poată regăsi repede mult dorita pace.

Să unim eforturile noastre şi rugăciunile noastre pentru ca să fie eliminate discriminările etnice în regiunile din Pakistan şi din Afganistan, în special discriminările împotriva femeilor.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Discursul 12 despre Pătimire, 3, 6: PL 54, 356.