Când este vorba de Evanghelie şi despre misiunea de a evangheliza, Paul se entuziasmează, îşi iese din fire. Pare să nu vadă altceva decât această misiunea pe care Domnul i-a încredințat-o. În el totul este dedicat acestei vestiri şi nu posedă alt interes decât Evanghelia.

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 3. Evanghelia este una singură

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Când este vorba de Evanghelie şi despre misiunea de a evangheliza, Paul se entuziasmează, îşi iese din fire. Pare să nu vadă altceva decât această misiunea pe care Domnul i-a încredințat-o. În el totul este dedicat acestei vestiri şi nu posedă alt interes decât Evanghelia. Este iubirea lui Paul, interesul lui Paul, meseria lui Paul: să vestească. Ajunge chiar să spună: „Cristos nu m-a trimis ca să botez, ci ca să vestesc Evanghelia” (1Cor 1,17). Paul interpretează toată existenţa sa ca o chemare să evanghelizeze, să facă cunoscut mesajul lui Cristos, să facă cunoscută Evanghelia: „Vai mie – spune el – dacă nu vestesc Evanghelia” (1Cor 9,16). Şi scriind creştinilor din Roma, se prezintă pur şi simplu aşa: „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1). Aceasta este vocația sa. Așadar, conştiinţa sa este că a fost „pus deoparte” pentru a duce tuturor Evanghelia, şi nu poate face altceva decât să se dedice acestei misiuni cu toate forţele sale.

Se înţelege deci tristețea, dezamăgirea şi chiar ironia amară a apostolului faţă de galateni, care în ochii săi o iau pe un drum greşit, care îi va duce la un punct fără întoarcere: au greşit drumul. Pivotul în jurul căruia se învârte totul este Evanghelia. Paul nu se gândeşte la cele „patru evanghelii”, aşa cum este spontan pentru noi. De fapt, în timp ce trimite această scrisoare, niciuna din cele patru evanghelii încă n-a fost scrisă. Pentru el Evanghelia este ceea ce predică el, aceasta care se numește kerygma, adică vestea. Şi care veste? A morții şi învierii lui Isus ca izvor de mântuire. O Evanghelie care se exprimă cu patru verbe: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi i s-a arătat lui Chefa” (1Cor 15,3-5). Aceasta este vestea lui Paul, vestea care ne dă viaţă tuturor. Această Evanghelie este împlinirea promisiunilor şi este mântuirea oferită tuturor oamenilor. Cine o primeşte este reconciliat cu Dumnezeu, este primit ca un adevărat fiu şi obține ca moștenire viaţa veșnică.

În faţa unui dar aşa de mare care a fost oferit galatenilor, apostolul nu reușește să-şi explice cum de ei se gândesc să primească o altă „evanghelie”, probabil mai sofisticată, mai intelectuală… o altă „evanghelie”. Oricum trebuie notat că aceşti creştini încă n-au abandonat Evanghelia vestită de Paul. Apostolul ştie că încă au timp să nu facă un pas fals, dar îi avertizează cu putere, cu atâta putere. Prima sa argumentare insistă direct asupra faptului că predica făcută de noii misionari – aceştia care predică noutatea – nu poate să fie Evanghelia. Dimpotrivă, este o veste care răstălmăceşte Evanghelia adevărată pentru că împiedică să se ajungă la libertatea – un cuvânt cheie – dobândită venind la credinţă. Galatenii sunt încă „începători” şi dezorientarea lor este comprehensibilă. În nu cunosc complexitatea Legii mozaice şi entuziasmul în îmbrățișarea credinţei în Cristos îi determină să dea ascultare acestor noi predicatori, înşelându-se că mesajul lor este complementar la acela al lui Paul. Şi nu este aşa.

Însă apostolul nu poate risca să se creeze compromisuri pe un teren aşa de decisiv. Evanghelia este una singură şi este aceea pe care el a vestit-o; o alta nu poate să existe. Atenţie! Paul nu spune că Evanghelia adevărată este a lui pentru că el a fost cel care a vestit-o, nu! Asta n-o spune. Acest lucru ar fi îngâmfare, ar fi laudă deşartă. Mai degrabă, el afirmă că Evanghelia „sa”, aceeaşi pe care ceilalți apostoli o vesteau în altă parte, este unica autentică, pentru că este aceea a lui Isus Cristos. Scrie aşa: „Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că evanghelia predicată de mine nu este după om: nici n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci am primit-o prin revelaţia lui Isus Cristos” (Gal 1,11-12). Se înţelege deci pentru ce foloseşte Paul termeni foarte duri. De două ori foloseşte expresia „anatema”, care indică exigența de a ține departe de comunitate ceea ce amenință temeliile sale. Şi această nouă „evanghelie” amenință temeliile comunităţii. Așadar, cu privire la acest punct apostolul nu lasă spațiu tratativelor: nu se poate negocia. Cu adevărul Evangheliei nu se poate negocia. Ori tu primești Evanghelia aşa cum este, aşa cum a fost vestită, ori primești un alt lucru. Însă nu se poate negocia, cu Evanghelia. Nu se pot face compromisuri: credinţa în Isus nu este marfă de contractat: este mântuire, este întâlnire, este răscumpărare. Nu se vine la preț ieftin.

Această situaţie descrisă la începutul Scrisorii apare paradoxală, pentru că toţi subiecții în discuție par animați de sentimente bune. Galatenii care dau ascultare noilor misionari cred că vor putea cu circumcizia să fie şi mai dedicați voinţei lui Dumnezeu şi prin urmare să fie şi mai plăcuți lui Paul. Dușmanii lui Paul par să fie animați de fidelitatea faţă de tradiția primită de la părinți şi consideră că credinţa genuină constă în respectarea Legii. În faţa acestei fidelităţi supreme justifică până şi insinuările şi suspiciunile cu privire la Paul, considerat mai puţin ortodox faţă de tradiție. Însuși apostolul este foarte conștient că misiunea sa este de natură divină – a fost revelată de Cristos însuși, lui! – şi este determinat deci de entuziasm total pentru noutatea Evangheliei, care este o noutate radicală, nu este o noutate trecătoare: nu există evanghelii „la modă”, Evanghelia este mereu nouă, este noutatea. Neliniştea sa pastorală îl determină să fie sever, pentru că vede marele risc care amenință creştinii tineri. Așadar, în acest labirint de intenții bune este necesar să se descurce, pentru a percepe adevărul suprem care se prezintă drept cea mai coerentă cu Persoana şi predica lui Isus şi cu revelarea sa a iubirii Tatălui. Acest lucru este important: a ști să se discearnă. De atâtea ori am văzut în istorie, şi vedem asta şi astăzi, unele mișcări care predică Evanghelia cu o modalitate proprie, uneori cu adevărate carisme, proprii; însă după aceea exagerează şi reduc toată Evanghelia la „mișcare”. Şi acest lucru nu este Evanghelia lui Cristos: aceasta este Evanghelia fondatorului, a fondatoarei şi acest lucru, e adevărat, poate ajuta la început, dar la sfârşit nu face roade pentru că nu are rădăcini adânci. Pentru aceasta, cuvântul clar şi hotărât al lui Paul a fost salutar pentru galateni şi este salutar şi pentru noi. Evanghelia este darul lui Cristos oferit nouă, El însuși revelează asta. Aceasta este cea care ne dă viaţă.

_____________________

APEL

La un an de la explozia teribilă petrecută în portul din Beirut, capitala Libanului, care a provocat moarte şi distrugere, gândul meu se îndreaptă spre acea iubită ţară, mai ales spre victime, spre familiile lor, spre mulții răniți şi spre cei care au pierdut casa şi locul de muncă, şi atâția care au pierdut iluzia de a trăi.

În Ziua de rugăciune şi de reflecţie pentru Liban, la 1 iulie, împreună cu liderii religioși creştini, am primit aspirațiile şi așteptările poporului libanez, obosit şi descurajat, şi am invocat de la Dumnezeu lumină de speranţă pentru a depăși criza dură. Astăzi fac apel şi la Comunitatea internațională, cerând să ajute Libanul să parcurgă un drum de „înviere”, cu gesturi concrete, nu numai cu vorbe, ci cu gesturi concrete. Doresc ca în acest sens să fie profitabilă Conferința în curs de desfăşurare, promovată de Franţa şi de Națiunile Unite.

Dragi libanezi, dorința mea de a veni să vă vizitez este mare şi nu încetez să mă rog pentru voi, pentru ca Libanul să redevină un mesaj de fraternitate, un mesaj de pace pentru tot Orientul Mijlociu.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu