Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus speranţa noastră. 11. „Ne-a uns şi ne-a însemnat sigiliul său”. Mirul, sacramentul Duhului Sfânt

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi continuăm reflecția despre prezența şi acțiunea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii prin intermediul sacramentelor.

Acțiunea sfinţitoare a Duhului Sfânt ajunge la noi înainte de toate prin două canale: Cuvântul lui Dumnezeu şi sacramentele. Şi între toate sacramentele, este unul care e, prin excelență, sacramentul Duhului Sfânt, şi asupra lui aş vrea să mă opresc astăzi. Este vorba despre sacramentul Mirului sau al Confirmaţiunii.

În Noul Testament, în afară de botezul cu apă, se află menționat un alt rit, cel al impunerii mâinilor, care are scopul de a comunica în mod vizibil şi în mod carismatic pe Duhul Sfânt, cu efecte analoge cu acelea produse asupra apostolilor la Rusalii. Faptele Apostolilor prezintă un episod semnificativ în această privință. Aflând că în Samaria unii au primit cuvântul lui Dumnezeu, de la Ierusalim l-au trimis pe Petru şi pe Ioan. „Ei au coborât acolo – spune textul – şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt. Căci nu se coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci au fost botezați numai în numele Domnului Isus. Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi l-au primit pe Duhul Sfânt” (8,14-17).

La asta se adaugă ceea ce sfântul Paul scrie în Scrisoarea a Doua către Corinteni: „Iar cel care ne întărește împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, cel care ne-a însemnat cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului” (1,21-22). Arvuna Duhului. Tema Duhului Sfânt ca „sigiliu regal” cu care Cristos însemnează oile sale este la baza doctrinei „caracterului indelebil” conferit de acest rit.

Cu trecerea timpului, ritul ungerii s-a configurat ca sacrament de sine stătător, asumând forme şi conţinuturi diferite în diferitele epoci şi în diferitele rituri ale Bisericii. Nu este aici locul pentru a reparcurge această istorie destul de complexă. Ceea ce este sacramentul Mirului în înțelegerea Bisericii, mi se pare descris, în mod simplu şi clar, de Catehismul adulților al Conferinței Episcopale Italiene. El spune aşa: „Confirmaţiunea este pentru fiecare credincios ceea ce au fost Rusaliile pentru toată Biserica. […] Ea întărește încorporarea baptismală în Cristos şi în Biserică şi consacrarea la misiunea profetică, regală şi sacerdotală. Comunică abundenţa darurilor Duhului […]. Așadar, dacă botezul este sacramentul nașterii, mirul este sacramentul creșterii. Pentru aceasta este şi sacramentul mărturiei, pentru că aceasta este strâns legată de maturitatea existenței creştine”[1].

Problema este cum trebuie făcut pentru ca sacramentul Mirului să nu se reducă, în practică, la o „ultimă ungere”, adică la sacramentul „plecării” din Biserică. Se spune că este „sacramentul de adio”, pentru că, odată ce tinerii îl primesc, pleacă şi se vor întoarce după aceea pentru căsătorie. Aşa spune lumea. Dar trebuie să facem în aşa fel încât să fie sacramentul începutului unei participări active la viaţa Bisericii. Este o țintă care ni se poate părea imposibilă dată fiind situația existentă cam în toată Biserica, dar pentru asta nu trebuie să încetăm să o urmărim. Nu va fi aşa pentru toţi cei care urmează să primească Mirul, tineri sau adulți, dar este important că este aşa măcar pentru unii care după aceea vor fi animatorii comunităţii.

Pentru acest scop, poate folosi să ne lăsăm ajutați, în pregătirea pentru sacrament, de credincioşi laici care au avut o întâlnire personală cu Cristos şi au trăit o adevărată experienţă a Duhului. Unele persoane spun că au trăit-o ca o îmbobocire în ei a sacramentului Mirului primit când erau tineri.

Dar asta nu se referă numai la viitorii candidați la Mir; se referă la noi toţi şi în orice moment. Împreună cu confirmaţiunea şi ungerea, am primit, ne-a asigurat apostolul, şi arvuna Duhului pe care în altă parte o numește „prim dar al Duhului” (Rom 8,23). Trebuie „să cheltuim” această arvună, să gustăm acest prim dar, să nu îngropăm sub pământ carismele şi talanţii primiți.

Sfântul Paul îl îndemna pe discipolul Timotei să „înflăcăreze darul lui Dumnezeu care este în el prin impunerea mâinilor” (2Tim 1,6), iar verbul folosit sugerează imaginea celui care suflă asupra focului pentru a înflăcăra flacăra sa. Iată o frumoasă țintă pentru anul jubiliar! A înlătura cenușa obișnuinței şi a neangajării, a deveni, ca tedoforoi la Olimpiadă, purtători ai flăcării Duhului. Fie ca Duhul să  ne ajute să facem paşi în această direcție!

***

Şi să ne rugăm pentru pace. Războiul crește! Să ne gândim la țările care suferă mult: martirizata Ucraina, Palestina, Israel, Myanmar, Nord Kivu şi atâtea țări care sunt în război. Să ne rugăm pentru pace! Pacea este un dar al Duhului Sfânt şi războiul mereu – mereu, mereu, mereu – este o înfrângere. În război nimeni nu învinge; toţi pierd. Să ne rugăm pentru pace, fraților şi surorilor. Ieri am văzut că au fost mitraliate 150 de persoane nevinovate: ce legătură au copiii în război? Familiile? Sunt primele victime. Să ne rugăm pentru pace.

Pentru voi toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] La verità vi farà liberi. Catechismo degli adulti [Adevărul vă va elibera. Catehismul adulților], Libreria Editrice Vaticana 1995, pag. 324.