Cateheza: Călătoria apostolică în Canada

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să împărtășesc cu voi câteva reflecții despre călătoria apostolică pe care am făcut-o în Canada în zilele trecute. A fost vorba despre o călătorie diferite de celelalte. De fapt, motivația principală era aceea de a întâlni populațiile originare pentru a le exprima apropierea mea şi durerea mea şi a cere iertare – a cere iertare – pentru răul provocat lor de acei creştini, între care mulţi catolici, care în trecut au colaborat la politicile de asimilare forțată şi de izolare ale guvernelor epocii.

În acest sens, în Canada a fost întreprins un parcurs pentru a scrie o nouă pagină a drumului pe care de mult timp Biserica îl parcurge împreună cu popoarele indigene. Şi de fapt motoul călătoriei „A merge împreună” explică un pic asta. Un drum de reconciliere, de vindecare, care presupune cunoașterea istorică, ascultarea supraviețuitorilor, conștientizarea şi mai ales convertirea, schimbarea de mentalitate. Din această aprofundare rezultă că, pe de o parte, unii bărbați şi femei din Biserică au fost printre cei mai hotărâți şi curajoși susținători ai demnității populațiilor autohtone, luându-le apărarea şi contribuind la cunoașterea limbilor şi culturilor lor; dar, pe de altă parte, din păcate n-au lipsit creştini, adică preoţi, călugări, călugăriţe, laici care au participat la programele care astăzi înţelegem că sunt inacceptabile precum şi contrare Evangheliei. Şi pentru aceasta am mers să cer iertare în numele Bisericii.

Așadar a fost un pelerinaj penitenţial. Au fost multe momentele bucuroase, dar simțul şi tonul în ansamblu a fost reflecţie, căință şi reconciliere. În urmă cu patru luni am primit în Vatican, în grupuri distincte, reprezentanții popoarelor originare: au fost în total şase reuniuni, pentru a pregăti un pic această întâlnire.

Marile etape ale pelerinajului au fost trei: prima, la Edmonton, în partea de vest a țării. A doua, la Québec, în partea de est. Şi a treia în nord, la Iqualit, la circa 3000 km de cercul polar arctic. Prima întâlnire s-a desfășurat la Masqwacis, care înseamnă „colina ursului”, unde s-au adunat din toată ţara conducători şi membri ai principalelor grupuri indigene: First Nations, Métis şi Inuit. Împreună am comemorat: comemorarea bună a istoriei milenare a acestor popoare, în armonie cu pământul lor: acesta este unul din cele mai frumoase lucruri ale popoarelor originare, armonia cu pământul. Nu maltratează niciodată creația, niciodată. În armonie cu pământul. Şi am adunat şi comemorarea dureroasă a samavolniciilor îndurate, şi în școlile rezidenţiale, din cauza politicilor de asimilare culturală.

După comemorare, al doilea pas al drumului nostru a fost cel al reconcilierii. Nu un compromis între noi – ar fi o iluzie, o punere în scenă – ci a ne lăsa reconciliaţi de Cristos, care este pacea noastră (cf. Ef 2,14). Am făcut asta ţinând ca referință figura copacului, centrală în viaţa şi în simbologia popoarelor indigene.

Comemorare, reconciliere şi apoi vindecare. Am făcut acest al treilea pas al drumului pe malurile Lacului Sfânta Ana, chiar în ziua sărbătorii sfinților Ioachim şi Ana. Toţi putem să luăm din Cristos, izvor de apă vie, şi acolo, în Isus, am văzut apropierea Tatălui care ne dă vindecarea rănilor precum şi iertarea păcatelor.

Din acest parcurs de comemorare, reconciliere şi vindecare izvorăște speranţa pentru Biserică, în Canada şi în orice loc. Şi acolo, figura discipolilor din Emaus, care după ce au mers cu Isus Cristos, cu El şi grație Lui au trecut de la eșec la speranţă (cf. Lc 24,13-35).

Cum spuneam la început, drumul împreună cu popoarele indigene a constituit axa portantă a acestei călătorii apostolice. Pe ea s-au stabilit cele două întâlniri cu Biserica locală şi cu autoritățile țării, căror autorități doresc să reînnoiesc recunoștința mea sinceră pentru marea disponibilitate şi pentru primirea cordială pe care mi-au rezervat-o mie şi colaboratorilor mei. Şi episcopilor, la fel. În faţa guvernanților, a conducătorilor indigeni şi a corpului diplomatic am reafirmat voința concretă a Sfântului Scaun şi a comunităţilor catolice locale de a promova culturile originare, cu parcursuri spirituale corespunzătoare şi cu atenţie faţă de obiceiurile şi faţă de limbile popoarelor. În acelaşi timp, am afirmat că mentalitatea colonizatoare se prezintă astăzi sub diferite forme de colonizări ideologice, care amenință tradițiile, istoria şi legăturile religioase ale popoarelor, aplatizând diferențele, concentrându-se numai pe prezent şi neglijând adesea obligațiile faţă de cei mai slabi şi fragili. Așadar este vorba de a recupera un echilibru sănătos, de a recupera armonia, care mai mult decât un echilibru, este altceva; a recupera armonia între modernitate şi culturile ancestrale, între secularizare şi valorile spirituale. Şi asta interpelează direct misiunea Bisericii, trimisă în toată lumea să mărturisească, să „semene” o fraternitate universală care respectă şi promovează dimensiunea locală cu bogățiile sale multiple (cf. Enciclica Fratelli tutti, 142-153). Am spus deja, dar vreau să reafirm mulțumirea mea autorităților civile, doamnei guvernator general, primului ministru, autorităților locale din locurile unde am mers: mulţumesc mult pentru modul în care au favorizat realizarea propunerilor şi gesturilor pe care le-am amintit. Şi doresc să le mulţumesc episcopilor mai ales pentru unitatea episcopatului: realizarea scopurilor călătoriei a fost posibilă pentru că episcopii erau uniţi, şi unde este unitate se poate merge înainte. Pentru aceasta aş vrea să subliniez asta şi să le mulţumesc episcopilor din Canada pentru această unitate.

Şi sub semnul speranţei a fost ultima întâlnire, în ținutul lui Inuit, cu tineri şi bătrâni. Şi vă asigur că în aceste întâlniri, mai ales ultima, a trebuit să simt ca niște palme durerea acelor oameni: bătrânii care au pierdut copiii şi nu știau ce s-a întâmplat cu ei, prin această politică de asimilare. A fost un moment foarte dureros, dar trebuia să fiu de faţă: trebuie să fim prezenți în faţa greșelilor noastre, a păcatelor noastre. Şi în Canada acesta este un binom-cheie, tineri şi bătrâni, este un semn al timpurilor: tineri şi bătrâni în dialog pentru a merge împreună în istorie între comemorare şi profeție, care sunt în acord. Tăria şi acțiunea pacifică a popoarelor indigene din Canada să fie exemplu pentru toate populațiile originare să nu se închidă, ci să ofere contribuția lor indispensabilă pentru o omenire mai fraternă, care să ştie să iubească creația şi pe Creator, în armonie cu creația, în armonie între voi toţi.

_______________

APEL

Mâine este a doua aniversare a exploziei din portul din Beirut. Gândul meu se îndreaptă spre familiile victimelor din acel eveniment dezastruos şi spre iubitul popor libanez: mă rog pentru ca fiecare să poată fi mângâiat de credinţă şi întărit de dreptate şi de adevăr, care nu poate fi ascuns niciodată.

Doresc ca Libanul, cu ajutorul comunităţii internaționale, să continue să parcurgă drumul de „renaștere”, rămânând fidel faţă de propria vocație de a fi ţară de pace şi de pluralism, unde comunitățile de religii diferite să poată trăi în fraternitate.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu