Cateheza. Marea şi deşertul

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi amân cateheza obișnuită şi doresc să mă opresc cu voi pentru a mă gândi la persoanele care – şi în acest moment – străbat mări şi deșerturi pentru a ajunge într-o ţară unde să trăiască în pace şi siguranță.

Marea şi deșertul: aceste două cuvinte se întorc în atâtea mărturii pe care le primesc, fie din partea migranţilor, fie de la persoane care se angajează pentru a-i ajuta. Şi când spune „mare”, în contextul migrațiilor, înțeleg şi ocean, lac, fluviu, toate masele de apă periculoase pe care atâția fraţi şi surori în fiecare parte a lumii sunt constrânși să le traverseze pentru a ajunge la destinația lor. Şi „deșert” nu este numai cel de nisip şi dune, sau cel stâncos, ci sunt şi toate acele teritorii grele şi periculoase, cum ar fi pădurile, junglele, stepele unde migranţii merg singuri, abandonați. Migranţi, mare şi deșert. Rutele migratoare de astăzi sunt adesea marcate de traversări de mări şi deșerturi, care pentru multe, prea multe persoane – prea multe! – sunt mortale. Pentru aceasta astăzi vreau să mă opresc asupra acestei drame, a acestei dureri. Unele din aceste rute le cunoaștem mai bine, pentru că sunt adesea sub lumina reflectoarelor; altele, cea mai mare parte, sunt mai puţin cunoscute, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin străbătute.

Despre Mediterana am vorbit de atâtea ori, pentru că sunt episcop de Roma şi pentru că este emblematică: mare nostrum, loc de comunicare între popoare şi civilizații, a devenit un cimitir. Şi tragedia este că mulţi, cea mai mare parte din aceşti morți, puteau să fie salvați. Trebuie spus acest lucru cu claritate: sunt cei care acţionează sistematic şi cu orice mijloc pentru a-i respinge pe migranţi – pentru a-i respinge pe migranţi. Şi acest lucru, când este făcut cu conștiință şi responsabilitate, este un păcat grav. Să nu uităm ceea ce spune Biblia: „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asuprești” (Ex 22,20). Orfanul, văduva şi străinul sunt săracii prin excelență pe care Dumnezeu îi apără mereu şi cere să fie apărați.

Şi unele deșerturi, din păcate, devin cimitire de migranţi. Şi aici adesea nu este vorba de morți „naturale”. Nu. Uneori în deșert au fost duși şi abandonați. Toţi cunoaștem fotografia soției şi a fiicei lui Pato, moarte de foame şi de sete în deșert. În epoca sateliţilor şi a dronelor, există bărbați, femei şi copii migranţi pe care nimeni nu trebuie să-i vadă: îi ascund. Numai Dumnezeu îi vede şi ascultă strigătul lor. Şi aceasta este o cruzime a civilizației noastre.

De fapt, marea şi deșertul sunt şi locuri biblice încărcate de valoare simbolică. Sunt scenarii foarte importante în istoria exodului, marea migrație a poporului condus de Dumnezeu prin Moise din Egipt în Ţara Promisă. Aceste locuri asistă la drama fugii poporului, care fuge de oprimare şi de sclavie. Sunt locuri de suferinţă, de frică, de disperare, dar în acelaşi timp sunt locuri de trecere pentru eliberare – şi câți oameni trec prin mări, deșerturi pentru a se elibera, astăzi –, sunt locuri de trecere pentru răscumpărare, pentru a obține libertatea şi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2024).

Există un Psalm care, adresându-se Domnului, spune: „În mare este calea ta / şi cărările tale în ape multe” (77,20). Şi un altul cântă astfel: „El a făcut pe poporul său să meargă prin pustiu, / pentru că veșnică este îndurarea lui” (136,6). Aceste cuvinte sfinte ne spun că, pentru a însoți poporul pe drumul libertății, însuși Dumnezeu traversează marea şi deșertul; Dumnezeu nu rămâne la distanță, nu, împărtășește drama migranţilor, Dumnezeu este cu ei, cu migranţii, suferă cu ei, cu migranţii, plânge şi speră cu ei, cu migranţii. Ne va face bine, astăzi, să ne gândim: Domnul este cu migranţii noştri pe mare nostrum, Domnul este cu ei, nu cu aceia care îi resping.

Fraţilor şi surorilor, cu privire la un lucru am putea să fim toţi de acord: pe acele mări şi în acele deșerturi mortale, migranţii de astăzi n-ar trebui să fie – şi sunt acolo, din păcate –. Dar nu prin legi restrictive, nu cu militarizarea frontierelor, nu cu respingeri vom obține acest rezultat. În schimb vom obține lărgind căile de acces sigure şi căile de acces regulamentare pentru migranţi, facilitând refugiul pentru cei care fug de războaie, de violenţe, de persecuții şi de multele calamități; vom obține asta favorizând în orice mod o governance globală a migrațiilor întemeiate pe dreptate, pe fraternitate şi pe solidaritate. Şi unind forţele pentru a combate traficul de fiinţe umane, pentru a opri criminalii traficanți care fără m ilă exploatează mizeria altuia.

Iubiți fraţi şi surori, gândiți-vă la atâtea tragedii ale migranţilor: câți mor în Mediterana. Gândiți-vă la Lampedusa, la Crotone…, câte lucruri urâte şi triste. Şi aş vrea să închei recunoscând şi lăudând angajarea atâtor buni samariteni, care se străduiesc pentru a ajuta şi a salva migranţii răniți şi abandonați pe rutele de speranţă disperată, în cele cinci continente. Aceşti bărbați şi femei curajoși sunt semn al unei omeniri care nu se lasă contagiată de cultura rea a indiferenței şi a rebutării: ceea ce-i ucide pe migranţi este indiferența noastră şi acea atitudine de a rebuta. Şi cel care nu poate sta ca şi ei „în prima linie” – mă gândesc la atâția sârguincioşi care stau acolo în prima linie, la Mediterranea Saving Humans şi atâtea alte asociații –, nu pentru aceasta este exclus de la această luptă de civilizație: noi nu putem sta în prima linie dar nu suntem excluși; există atâtea moduri de a da propria contribuție, prima dintre toate rugăciunea. Şi pe voi vă întreb: voi vă rugaţi pentru migranţi, pentru aceştia care vin în țările noastre pentru a-şi salva viaţa? Şi „voi” vreţi să-i alungați.

Iubiți fraţi şi surori, să unim inimile şi forţele, pentru ca mările şi deșerturile să nu fie cimitire, ci spaţii unde Dumnezeu să poată deschide drumuri de libertate şi de fraternitate.

***

Şi să ne gândim la țările aflate în război, atâtea țări aflate în război. Să ne gândim l Palestina, la Israel, la martirizata Ucraina, să ne gândim la Myanmar, la Nord Kivu şi atâtea țări care sunt în război. Domnul să le dea lor darul păcii.

Şi pentru voi toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu