Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus speranţa noastră. 4. Duhul învaţă Mireasa să se roage. Psalmii, simfonie de rugăciune în Biblie. 

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Ca pregătire pentru următorul Jubileu, am invitat să se dedice anul 2024 „la o mare «simfonie» de rugăciune”[1]. Cu cateheza de astăzi aş vrea să amintesc că Biserica posedă deja o simfonie de rugăciune al cărei compozitor este Duhul Sfânt, şi este Cartea Psalmilor.

Ca în orice simfonie există în ea diferite „mișcări”, adică diferite genuri de rugăciune: laudă, mulțumire, implorare, plângere, naraţiune, reflecţie sapiențială, şi altele, fie în forma personală fie în cea corală a întregului popor. Sunt cântările pe care însuși Duhul le-a pus pe buzele Miresei, Biserica. Toate cărțile Bibliei, aminteam data trecută, sunt inspirate de Duhul Sfânt, dar Cartea Psalmilor este inspirată şi în sensul că este plină de suflu poetic.

Psalmii au avut un loc privilegiat în Noul Testament. De fapt, au existat şi încă există ediții care conțin împreună Noul Testament şi Psalmii. Pe biroul meu am o ediție în ucraineană a Noului Testament şi Psalmilor, a unui soldat mort în război, pe care mi-au trimis-o; el se ruga pe front cu această carte. Nu toţi psalmii – şi nu fiecare psalm în întregime – poate fi repetat şi însușit de creştini şi cu atât mai puţin de omul modern. Ei reflectă, uneori, o situaţie istorică şi o mentalitate religioasă care nu mai sunt ale noastre. Asta nu înseamnă că nu sunt inspirați, ci că prin anumite aspecte sunt legate de un timp şi de un stadiu provizoriu al revelației, aşa cum este şi mare parte din legislația antică.

Ceea ce recomandă mai mult psalmii pentru primirea noastră este că ei au fost rugăciunea lui Isus, a Mariei, a apostolilor şi a tuturor generațiilor creştine care ne-au precedat. Când îi recităm, Dumnezeu îi ascultă cu acea grandioasă „orchestraţie” care este comuniunea sfinților. Isus, conform Scrisorii către Evrei, intră în lume având în inimă versetul dintr-un psalm: „Iată, vin pentru a face voința ta, Dumnezeule” (cf. Evr 10,7; Ps 40,9); şi părăseşte lumea, conform Evangheliei lui Luca, având un alt verset pe buze: „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu” (Lc 23,46; cf. Ps 31,6).

După folosirea psalmilor în Noul Testament urmează folosirea Părinţilor şi a întregii Biserici, care face din ei un element fix în celebrarea Liturghiei şi în Liturgia Orelor. „Toată Sfânta Scriptură respiră bunătatea lui Dumnezeu – spune sfântul Ambroziu –, dar în mod deosebit cartea dulce a psalmilor”[2]. Cartea dulce a psalmilor. Eu mă întreb: voi vă rugaţi cu psalmii vreodată? Luați Biblia şi rugaţi-vă un psalm. De exemplu, când sunteți un pic triști pentru că aţi păcătuit, vă rugaţi psalmul 50? Există atâția psalmi care ne ajută să mergem înainte. Obișnuiți-vă să vă rugaţi cu psalmii, vă asigur că veți fi fericiți la sfârşit.

Dar nu putem numai să trăim din moştenirea trecutului: este necesar să facem din psalmi rugăciunea noastră. A fost scris că, într-un anumit sens, trebuie să devenim noi înșine „autori” ai psalmilor, însuşindu-ni-i şi rugându-ne cu ei[3]. Dacă există psalmi, sau numai versete, care ne vorbesc la inimă, este frumos să-i repetăm şi să ne rugăm cu ei în timpul zilei. Psalmii sunt rugăciuni „pentru toate perioadele”: nu există stare sufletească sau nevoie care să nu găsească în ei cuvintele cele mai bune pentru a le transforma în rugăciune. Spre deosebire de toate celelalte rugăciuni, psalmii nu pierd din eficacitate datorită faptului că sunt repetați, dimpotrivă, o măresc. De ce? Pentru că sunt inspirați de Dumnezeu şi „respiră” Dumnezeu, de fiecare dată când se citesc cu credinţă.

Dacă ne simţim oprimați de remuşcare şi de vină, pentru că suntem păcătoşi, putem repeta cu David: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în iubirea ta; / în marea ta milostivire” (Ps 51,3). Dacă vrem să exprimăm o puternică legătură personală cu Dumnezeu, să spunem: „Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, / pe tine te caut dis-de-dimineață, / pe tine te dorește sufletul meu, / pe tine te dorește trupul meu / ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,2). Nu degeaba liturgia a inserat acest psalm în laudele de duminică şi din solemnităţi. Şi dacă ne asaltează frica şi angoasa, ne vin în ajutor acele cuvinte minunate: „Domnul este păstorul meu […]. Chiar dacă umblu prin valea întunecată, / nu mă tem de niciun rău” (Ps 23,1.4).

Psalmii ne permit să nu sărăcim rugăciunea noastră reducând-o numai la cereri, la un continuu „dă-mi, dă-ne…”. Să învățăm din Tatăl Nostru, care înainte de a cere „pâinea de toate zilele” spune: „Sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta”. Psalmii ne ajută să ne deschidem la o rugăciune mai puţin centrată pe noi înșine: o rugăciune de laudă, de binecuvântare, de mulțumire; şi ne ajută şi să devenim glas al întregii creații, implicând-o în lauda noastră.

Fraților şi surorilor, Duhul Sfânt, care a dăruit Bisericii Mireasă cuvintele pentru a-l ruga pe Mirele său divin, să ne ajute să facem ca ele să răsune în Biserica de astăzi, şi să facă din acest an pregătitor pentru Jubileu o adevărată simfonie de rugăciune. Mulţumesc!

________

APEL

Mâine este Ziua Mondială a Refugiatului, promovată de Națiunile Unite. Să fie ocazia pentru a îndrepta o privire atentă şi fraternă spre toţi cei care sunt constrânși să fugă din casele lor în căutare de pace şi de siguranță. Toţi suntem chemaţi să primim, să promovăm, să însoțim şi să integrăm pe cei care bat la ușile noastre. Mă rog pentru ca statele să se străduiască pentru a asigura refugiaților condiții umane şi pentru a facilita procesele de integrare.

***

Fraților şi surorilor, să continuăm să ne rugăm pentru pace. Războiul este mereu o înfrângere, de la început. Să ne rugăm pentru pace în martirizata Ucraina, în Ţara Sfântă, în Sudan, Myanmar şi oriunde se suferă datorită războiului. Să ne rugăm în toate zilele pentru pace.

Şi pentru voi toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Scrisoare către Mons. Fisichella pentru Jubileul 2025 (11 februarie 2022).

[2] Comentariu la Psalmi I, 4, 7: CSEL 64,4-7.

[3] Ioan Cassian, Conlationes, X,11: SCh 54, 92-93.