Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 5. Valoarea propedeutică a Legii Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Sfântul Paul, îndrăgostit de Isus Cristos şi care a înțeles bine ce era mântuirea, ne-a învățat că „fiii promisiunii” (Gal 4,28) – adică noi toţi, justificaţi de Isus Cristos –, nu se află sub legătura Legii, ci sunt chemaţi […]

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 5. Valoarea propedeutică a Legii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sfântul Paul, îndrăgostit de Isus Cristos şi care a înțeles bine ce era mântuirea, ne-a învățat că „fiii promisiunii” (Gal 4,28) – adică noi toţi, justificaţi de Isus Cristos –, nu se află sub legătura Legii, ci sunt chemaţi la stilul de viaţă angajant în libertatea Evangheliei. Însă Legea există. Dar există cu un alt mod: aceeaşi Lege, cele Zece Porunci, dar cu un alt mod, pentru că de la sine însăși nu poate justifica o dată ce a venit Domnul Isus. Şi de aceea, în cateheza de astăzi eu aş vrea să explic asta. Şi ne întrebăm: care este, conform Scrisorii către Galateni, rolul Legii? În textul pe care l-am ascultat, Paul susține că Legea a fost ca un pedagog. Este o imagine frumoasă, cea a pedagogului despre care am vorbit în audiența trecută, o imagine care merită să fie înţeleasă în semnificaţia sa corectă.

Apostolul pare să le sugereze creştinilor să împartă istoria mântuirii în două, precum şi istoria sa personală. Sunt două momente: înainte de a deveni oameni care cred în Cristos Isus şi după ce au primit credinţa. În centru se pune evenimentul morții şi învierii lui Isus, pe care Paul l-a predicat pentru a trezi credinţa în Fiul lui Dumnezeu, izvor de mântuire şi în Cristos Isus noi suntem justificaţi. Suntem justificaţi prin gratuitatea credinţei în Cristos Isus. Așadar, pornind de la credinţa în Cristos există un „înainte” şi un „după” faţă de Legea însăși, pentru că legea există, Poruncile există, însă există o atitudine înainte de venirea lui Isus şi apoi după venirea Lui. Istoria precedentă este determinată de faptul de a fi „sub Lege”. Şi cel care mergea pe calea Legii se mântuia, era justificat; cea succesivă – după venirea lui Isus – trebuie trăită urmându-l pe Duhul Sfânt (cf. Gal 5,25). Este pentru prima dată când Paul foloseşte această expresie: a fi „sub Lege”. Semnificaţia subînțeleasă comportă ideea unei aserviri negative, tipice sclavilor: „a fi sub”. Apostolul explică asta spunând că atunci când suntem „sub Lege” suntem ca niște „supravegheaţi” şi niște „închiși”, un soi de pază preventivă. Acest timp, spune sfântul Paul, a durat îndelung – de la Moise la venirea lui Isus – şi se perpetuează atât timp cât se trăieşte în păcat.

Relația dintre Lege şi păcat va fi expusă în manieră mai sistematică de către apostol în Scrisoarea către Romani, scrisă la puțini ani după cea către galateni. În sinteză. Legea duce la definirea încălcării şi la a face persoanele conștiente de propriul păcat: „Ai făcut asta, de aceea legea – cele Zece Porunci – spune asta: tu eşti în păcat”. Mai mult, aşa cum învaţă experienţa obișnuită, preceptul ajunge să stimuleze încălcarea. Aşa scrie în Scrisoarea către Romani: „Cât timp eram în trup, patimile păcatelor trezite prin Lege lucrau în membrele noastre ca să aducă roade pentru moarte. Acum însă am fost eliberaţi de Lege, fiind morţi pentru ceea ce ne ţinea în sclavie” (7,5-6). De ce? Pentru că a venit justificarea lui Isus Cristos. Paul îşi fixează viziunea sa despre Lege: „Ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este Legea” (1Cor 15,56). Un dialog: tu eşti sub Lege şi eşti acolo cu ușa deschisă la păcat.

În acest context capătă sensul său deplin referința la rolul pedagogic desfășurat de Lege. Însă Legea este pedagogul, care te duce, unde? La Isus. În sistemul școlar din antichitate, pedagogul nu avea funcţia pe care i-o atribuim noi astăzi, adică aceea de a susține educaţia unui băiat sau a unei fete. În acea vreme era vorba în schimb de un sclav care avea funcţia de a însoți la învățător pe fiul stăpânului şi după aceea de a-l aduce acasă. Astfel trebuia să-l protejeze de pericole, să-l supravegheze pentru ca să nu asume comportamente incorecte. Funcţia sa era mai curând disciplinară. Când copilul devenea adult, pedagogul înceta din funcţiile sale. Pedagogul la care se referă Paul nu era învățătorul, ci era cel care însoţea la școală, îl supraveghea pe copil şi îl aducea acasă.

A se referi la Lege în aceşti termeni îi permite sfântului Paul să clarifice funcţia desfășurată de ea în istoria lui Israel. Torah, adică Legea, a fost un act de mărinimie din partea lui Dumnezeu faţă de poporul său. După alegerea lui Abraham, celălalt act mare a fost Legea: a fixa drumul pentru a merge înainte. Desigur, a avut funcţii restrictive, dar în acelaşi timp a protejat poporul, l-a educat, l-a disciplinat şi l-a susținut în slăbiciunea sa, mai ales protecția în faţa păgânismului; existau atâtea atitudini păgâne în acele timpuri. Torah spune: „Există un unic Dumnezeu şi ne-a pus pe cale”. Un act de bunătate a Domnului. Şi desigur, aşa cum am spus, a avut funcţii restrictive, dar în acelaşi timp a protejat poporul, l-a educat, l-a disciplinat şi l-a susținut în slăbiciunea sa. Pentru aceasta apostolul se opreşte după aceea asupra descrierii fazei vârstei minore. Şi spune aşa: „Atât timp cât moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. Însă este sub tutori şi administratori până la timpul fixat de tată. Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la început ale lumii” (Gal 4,1-3). Așadar, convingerea apostolului este că Legea are desigur o funcţie pozitivă – deci ca pedagog în a duce înainte –, dar este o funcţie limitată în timp. Nu se poate extinde durata sa peste măsură, pentru că este legată de maturizarea persoanelor şi de alegerea lor de libertate. Odată ce se ajunge la credinţă, Legea epuizează valența sa propedeutică şi trebuie să cedeze locul unei alte autorități. Asta ce înseamnă? Că, fiind terminată Legea, noi putem spune: „Credem în Isus Cristos şi facem ceea ce vrem?” Nu! Poruncile există, dar nu ne justifică. Cel care ne justifică este Isus Cristos. Poruncile trebuie respectate, dar nu ne dau dreptatea; există gratuitatea lui Isus Cristos, întâlnirea cu Isus Cristos care ne justifică gratuit. Şi ce facem cu Poruncile? Trebuie să le respectăm, dar ca ajutor pentru întâlnirea cu Isus Cristos.

Această învățătură despre valoarea Legii este foarte importantă şi merită să fie privită cu atenţie pentru a nu cădea în echivocuri şi a face paşi falși. Ne va face bine să ne întrebăm dacă mai trăim în perioada în care avem nevoie de Lege, sau dacă în schimb suntem foarte conștienți că am primit harul de a fi devenit fii ai lui Dumnezeu pentru a trăi în iubire. Cum trăiesc eu? În teama că dacă nu fac asta voi merge în iad? Sau trăiesc şi cu acea speranţă, cu acea bucurie a gratuității mântuirii în Isus Cristos? Este o întrebare frumoasă. Precum şi a doua: disprețuiesc Poruncile? Nu. Le respect, dar nu ca absolute, pentru că știu că acela care mă justifică este Isus Cristos.

Franciscus

Traducere de pr. dr, Mihai Pătrașcu