Iubiți fraţi şi surori! Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia celei de-a 85-a aniversări a întemeierii Colegiului Pio Romeno. Vă salut pe toţi, superiori de la Congregația pentru Bisericile Orientale, preoţi, studenți şi angajați de la Colegiu, şi mulţumesc rectorului, părintele Gabriel, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru. În urmă […]

Iubiți fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia celei de-a 85-a aniversări a întemeierii Colegiului Pio Romeno. Vă salut pe toţi, superiori de la Congregația pentru Bisericile Orientale, preoţi, studenți şi angajați de la Colegiu, şi mulţumesc rectorului, părintele Gabriel, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru.

În urmă cu doi ani, în timpul Dumnezeieștii Liturghii pe care am prezidat-o la Blaj, la Câmpia Libertății, am încurajat să se opună rezistență noilor ideologii care încearcă să se impună şi să dezrădăcineze popoarele, uneori în mod ascuns, din tradițiile lor religioase şi culturale. În timpul acelei celebrări am proclamat fericiți şapte episcopi martiri, indicându-i ca exemple pentru tot poporul român. Voi, aici la Roma, în orașul care păstrează mărturia lui Petru, Paul şi a altor mulţi martiri, puteți redescoperi în mod împlinit rădăcinile voastre, prin studiu şi meditație. Este o oportunitate prețioasă să puteți reflecta asupra modului în care s-au format rădăcinile. În timpul celui de-al doilea război mondial, când Biserica greco-catolică română nu mai avea episcopi activi, deoarece au fost uciși sau închiși, episcopul Ioan Ploscaru de Lugoj, prizonier timp de cincisprezece ani, a scris în jurnalul său: „Preoţii şi episcopii Bisericii greco-catolice au considerat această perioadă drept cea mai prețioasă din existenţa lor. Este un har a putea oferi lui Dumnezeu propriile suferințe şi mărturia propriei credințe, chiar şi cu prețul vieţii”. Cel care îşi dă viaţa pentru Evanghelie gândeşte astfel, îmbrățișează răspunsul lui Dumnezeu la răul din lume: se încredinţează pe sine însuși, imită iubirea blândă şi gratuită a Domnului Isus, care se oferă pentru cei de aproape şi pentru cei de departe. Acesta este izvorul care a permis rădăcinilor să se altoiască în pământ, să crească robuste şi să aducă rod. Şi voi sunteți acel rod.

Dragi prieteni, fără a alimenta rădăcinile orice tradiție religioasă pierde rodnicia. De fapt, are loc un proces periculos: cu trecerea timpului se focalizează tot mai mult asupra lor înșiși, asupra propriei apartenențe, pierzând dinamismul originilor. Atunci se concentrează asupra aspectelor instituționale, exterioare, asupra apărării propriului grup, a propriei istorii şi a propriilor privilegii, pierzând, eventual fără a-şi da seama, gustul darului. Rămânând în metaforă, este ca şi cum s-ar opri pentru a vedea trunchiul, ramurile şi frunzele, uitând că totul este susținut de rădăcini. Dar numai dacă rădăcinile sunt bine afânate pomul continuă să crească măreț; altminteri se concentrează pe sine însuși şi moare. Asta se întâmplă când ne acomodăm şi suntem atinși de virusul mondenității spirituale, care este răul cel mai mare care se poate întâmpla în Biserică: mondenitatea spirituală. Atunci ne ofilim într-o viaţă mediocră, autoreferenţială, făcută din arivism, escaladări, căutare de satisfacții personale şi plăceri ușoare. Atitudinea care încearcă să se caţere, să aibă putere, să aibă bani, să aibă faimă, să fie comozi, să facă o carieră. Asta înseamnă a voi să crească fără rădăcini. Este adevărat că există alţii care merg la rădăcini pentru a se ascunde acolo, pentru că le este frică de creștere. Este adevărat. La rădăcini se merge pentru a lua forță, a lua sucul şi a continua să se crească. Nu se poate trăi în rădăcini şi nu se poate trăi în copac fără rădăcini. Tradiția este un pic mesajul pe care noi îl primim de la rădăcini: este ceea ce îți dă forţa pentru a merge înainte, astăzi, fără a repeta lucrurile de ieri, dar cu aceeaşi forță a primei inspirații.

Aici la Roma, în afară de a aprofunda rădăcinile, aveți posibilitatea de a vă gândi la modul de a le actualiza, pentru ca slujirea voastră să nu fie o repetare sterilă a trecutului sau o menţinere a prezentului, ci să fie rodnic, care să privească înainte. Şi acesta este secretul rodniciei este acelaşi al acelor episcopi şi preoţi: adică, darul vieţii, Evanghelia de pus în practică având inimă de păstori. Mă gândesc la cardinalul Mureşan, care peste câteva zile va împlini 91 de ani: ani de slujire în preoție, începută în urmă cu șaizeci de ani într-un subteran umil, după eliberarea din închisoare a episcopilor supraviețuitori. Păstori săraci în lucruri, dar bogaţi în Evanghelie. Fiți astfel, apostoli bucuroși ai credinţei pe care aţi moștenit-o, dispuși să nu țineți nimic pentru voi înșivă şi gata să vă reconciliaţi cu toţi, să iertați şi să ţeseţi unitate, depășind orice ostilitate şi victimizare. Atunci şi sămânța voastră va fi evanghelică şi va aduce rod. Fără a uita de trecut ci a trăi în prezent, cu rodnicie.

După rădăcini, aş vrea să vă spun ceva şi despre teren. În timp ce studiați, nu uitaţi terenul bun al credinţei. Este cel lucrat de bunicii voștri, de părinţii voștri, cel al sfântului popor credincios al lui Dumnezeu. În timp ce vă pregătiți să transmiteți credinţa, gândiți-vă la ei şi amintiţi-vă că Evanghelia nu se vesteşte prin cuvinte complicate, ci în limba oamenilor, aşa cum ne-a învățat Isus, Înțelepciunea întrupată: se transmite „în dialect”, în dialectul poporului lui Dumnezeu, cel pe care-l înţelege poporul, cu simplitate. Vă rog, fiți atenți să nu deveniți „clerici de stat”, fiți păstori ai poporului: apropiere de poporul din care voi veniţi. Paul îi spunea lui Timotei: „Adu-ți aminte de mama ta şi de bunica ta”. Rădăcinile tale, poporul la care tu aparţii. Şi profetul Samuel îi spune regelui David: „Adu-ți aminte că ai fost ales chiar din turmă: nu uita turma din care tu ai fost ales”, este prima ta apartenență. Autorul Scrisorii către Evrei ne recomandă: „Amintiţi-vă de înaintașii voștri, de cei care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu”. Vă rog, nu uitaţi poporul din care voi veniţi. Nu fiți preoţi de laborator teologic, nu. Preoţi din popor, cu mirosul poporului, cu mirosul turmei. Am spus că Evanghelia nu se vesteşte prin cuvinte complicate ci „în dialect”. Terenul bun este şi acela care vă face să atingeți carnea lui Cristos, prezent în cei săraci, în cei bolnavi, în cei suferinzi, în cei mici şi în cei simpli, în cel care suferă şi în care este Isus, în cei rebutați, în această cultură a rebutului în care trebuie să trăim. Mă gândesc îndeosebi la numeroșii refugiaţi din Ucraina vecină pe care şi România îi primeşte şi îi asistă.

Aş vrea să spun un cuvânt şi vouă, dragi studenți de limbă arabă care aparțineți fostului Colegiu „Sfântul Efrem”. De circa zece ani, toţi formați o comunitate unică. Împărtăşirea voastră de viaţă nu trebuie să fie simţită ca o diminuare a respectivelor trăsături distinctive, ci o rodnică promisiune de viitor. Colegiile naţionale, orientale şi latine, nu trebuie să fie niște „enclave” în care să se întoarcă după ziua de studii pentru a trăi ca şi cum ar fi în patrie, ci trebuie să fie laboratoare de comuniune fraternă, unde să se experimenteze catolicitatea autentică, universalitatea Bisericii. Această universalitate este aerul bun de respirat pentru a nu fi înghiţiţi în particularisme care frânează evanghelizarea.

Rădăcinile, terenul, aerul bun. Vă urez să cultivaţi astfel vocația voastră în anii romani. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Acum vă binecuvântez din inimă pe voi şi pe cei dragi ai voștri. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu