Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Evanghelia de la liturgia de astăzi, Isus continuă să predice mulțimii care a văzut minunea înmulţirii pâinilor. Şi invită acele persoane să facă un salt de calitate: după ce a reevocat mana, cu care Dumnezeu a săturat părinţii în drumul lung prin deșert, acum aplică simbolul pâinii sieși. Spune clar: „Eu sunt pâinea vieţii” (In 6,48).

Ce înseamnă pâine a vieţii? Pentru a trăi este nevoie de pâine. Cel căruia îi este foame nu cere mâncăruri rafinate şi scumpe, cere pâine. Cel care este fără loc de muncă nu cere salarii enorme, ci „pâinea” unei angajări. Isus se revelează ca pâinea, adică esențialul, necesarul pentru viaţa de fiecare zi, fără El treaba nu funcționează. Nu o pâine printre atâtea altele, ci pâinea vieţii. Cu alte cuvinte, noi, fără El, mai mult decât să trăim, noi vegetăm: pentru că numai El ne hrănește sufletul, numai El ne iartă de acel rău pe care singuri nu reușim să-l depășim, numai El ne face să ne simţim iubiți chiar dacă toţi ne dezamăgesc, numai El ne dă forţa de a iubi, numai El ne dă forţa de a ierta în dificultăți, numai El dă inimii acea pace după care merge în căutare, numai El dă viaţa pentru totdeauna când viaţa aici pe pământ se termină. Este pâinea esențială a vieţii.

„Eu sunt pâinea vieţii”, spune el. Să rămânem asupra acestei imagini frumoase a lui Isus. Ar fi putut să facă un raționament, o demonstrație, însă – ştim asta – Isus vorbește în parabole, şi în această expresie: „Eu sunt pâinea vieţii”, rezumă cu adevărat toată ființa sa şi toată misiunea sa. Se va vedea asta pe deplin la sfârşit, la Ultima Cină. Isus ştie că Tatăl îi cere nu numai să dea de mâncare oamenilor, ci să se dea pe sine însuși, să se frângă pe sine însuși, propria viaţă, propriul trup, propria inimă pentru ca noi să putem avea viaţa. Aceste cuvinte ale Domnului trezesc în noi uimirea pentru darul Euharistiei. Nimeni din lumea aceasta, oricât ar iubi o altă persoană, poate să se facă hrană pentru el. Dumnezeu a făcut asta şi o face, pentru noi. Să reînnoim această uimire. Să o facem adorând Pâinea vieţii, pentru că adorația umple viaţa de uimire.

Însă în Evanghelie, în loc să se uimească, oamenii se scandalizează, îşi sfâșie hainele. Se gândesc ei: „Pe acest Isus noi îl cunoaștem, cunoaștem familia sa, cum poate să spună: Sunt pâinea coborâtă din cer?” (cf. v. 41-42). Poate că şi noi ne scandalizăm: ne-ar fi mai comod un Dumnezeu care stă în cer fără să se amestece în viaţa noastră, în timp ce noi putem gestiona treburile de aici de pe pământ. În schimb Dumnezeu s-a făcut om pentru a intra în concretețea lumii, pentru a intra în concretețea noastră, Dumnezeu s-a făcut om pentru mine, pentru tine, pentru noi toţi, pentru a intra în viaţa noastră. Şi îl interesează totul din viaţa noastră. Îi putem relata afectele, munca, ziua, durerile, angoasele, atâtea lucruri. Putem să-i spunem totul pentru că Isus dorește această intimitate cu noi. Ce anume nu dorește? Să fie izolat ca garnitură – El care este pâinea –, să fie neglijat şi pus deoparte, sau chemat numai atunci când avem nevoie.

Eu sunt pâinea vieţii. Cel puţin o dată pe zi ne întâlnim pentru a mânca împreună; eventual seara, în familie, după o zi de muncă sau de studiu. Ar fi frumos, înainte de a frânge pâinea, să-l invităm pe Isus, pâine a vieţii, să-i cerem cu simplitate să binecuvânteze ceea ce am făcut şi ceea ce nu am reuşit să facem. Să-l invităm acasă, să-l rugăm în stil „familial”. Isus va fi la masă cu noi şi vom fi săturați de o iubire mai mare.

Fecioara Maria, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să creștem zi după zi în prietenia lui Isus, pâinea vieţii.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite țări: familii, grupuri parohiale, asociați şi fiecare credincios. Îndeosebi, salut grupul de pastoraţie a tineretului din Verona, pe tinerii din Crevalcore, precum şi pe tinerii din Scandiano şi pe cei din casele saleziene din Triveneto veniţi la Roma cu bicicleta. Bravo, felicitări!

Vă urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu