Iubiți frați și surori, bună ziua!  Scena descrisă de Evanghelia din liturgia de astăzi se desfășoară în interiorul templului din Ierusalim. Isus priveşte, priveşte ceea ce se întâmplă în acest loc, cel mai sacru dintre toate, şi vede cum cărturarilor le place să se plimbe pentru a fi observaţi, salutați, cinstiți şi pentru a avea […]

Iubiți frați și surori, bună ziua! 

Scena descrisă de Evanghelia din liturgia de astăzi se desfășoară în interiorul templului din Ierusalim. Isus priveşte, priveşte ceea ce se întâmplă în acest loc, cel mai sacru dintre toate, şi vede cum cărturarilor le place să se plimbe pentru a fi observaţi, salutați, cinstiți şi pentru a avea locuri de onoare. Şi Isus adaugă că „devorează avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung” (Mc 12,40). În acelaşi timp, ochii săi observă o altă scenă: o văduvă săracă, chiar una din cele exploatate de cei puternici, aruncă în visteria templului „tot ce mai avea la viaţa ei” (v. 44). Aşa spune Evanghelia, aruncă în vistierie tot ceea ce mai avea la viaţa ei. Evanghelia ne pune în faţă acest contrast strident: bogații, care dau surplusul pentru a fi văzuți, şi o săracă femeie care, fără a apare, oferă tot puținul pe care-l are. Două simboluri de atitudini umane.

Isus priveşte cele două scene. Şi este tocmai acest verb – „a privi” – care rezumă învățătura sa: de cel care trăieşte credinţa cu duplicitate, ca acei cărturari, „trebuie să ne ferim” pentru a nu deveni ca ei; în timp ce pe văduvă trebuie „s-o privim” pentru a o lua ca model. Să ne oprim asupra acestui lucru: a ne feri de ipocriţi şi a privi la văduva săracă.

Înainte de toate, a ne feri de ipocriţi, adică a fi atenți să nu ne bazăm viaţa pe cultul aparenţei, al exteriorităţii, pe îngrijirea exagerată a propriei imagini. Şi, mai ales, a fi atenți să nu supunem credinţa intereselor noastre. Acei cărturari acopereau, cu numele lui Dumnezeu, propria glorie deşartă şi, mai rău, foloseau religia pentru a se îngriji de afacerile lor, abuzând de autoritatea lor şi exploatându-i pe cei săraci. Aici vedem acea atitudine aşa de urâtă pe care o vedem şi astăzi în atâtea locuri, în atâtea spaţii, clericalismul, acest a fi deasupra celor umili, a-i exploata, „a-i bate”, a se simți perfecți. Acesta este răul clericalismului. Este un avertisment pentru fiecare timp şi pentru toţi, Biserică şi societate: a nu profita niciodată de propriul rol pentru a-i strivi pe ceilalți, a nu câștiga niciodată pe pielea celor mai slabi! Şi a veghea, pentru a nu cădea în vanitate, pentru ca să nu ni se întâmple să ne concentrăm asupra aparenţelor, pierzând substanța şi trăind în superficialitate. Să ne întrebăm, ne va ajuta: în ceea ce spunem şi facem, dorim să fim apreciați şi răsplătiți sau să aducem o slujire lui Dumnezeu şi aproapelui, în special celor mai slabi? Să veghem asupra falsităţilor inimii, asupra ipocriziei, care este o boală periculoasă a sufletului! Este o gândire dublă, o judecare dublă, aşa cum spune cuvântul însuși: „a judeca sub”, a apărea într-un mod şi „hipo”, dedesubt, a avea o altă gândire. Dubli, oameni cu suflet dublu, duplicitatea sufletului.

Şi pentru a ne vindeca de această boală, Isus ne invită să privim la văduva săracă. Domnul denunţă exploatarea faţă de această femeie care, pentru a da ofranda, trebuie să se întoarcă acasă lipsită chiar de puținul pe care-l are pentru a trăi. Cât de importantă este eliberarea sacrului de legăturile cu banul! Deja Isus a spus asta, în alt loc: nu se poate sluji la doi stăpâni. Ori tu îl slujește pe Dumnezeu – şi noi credem că spune „ori pe diavol”, nu – pe Dumnezeu ori banul. Este un stăpân, iar Isus spune că nu trebuie să slujim banului. Însă, în acelaşi timp, Isus laudă faptul că această văduvă aruncă în visterie tot ceea ce are. Nu-i rămâne nimic, dar găsește în Dumnezeu totul său. Nu se teme să piardă puținul pe care-l are, pentru că are încredere în acel mult al lui Dumnezeu, şi acest mult al lui Dumnezeu înmulțește bucuria celui care dăruiește. Asta ne face să ne gândim şi la cealaltă văduvă, cea a profetului Ilie, care urma să facă o turtă cu ultima făină pe care o avea şi ultimul ulei; Ilie îi spune: „Dă-mi să mănânc” şi ea îi dă; şi făina nu se va termina niciodată, o minune (cf. 1Rg 17,9-16). În faţa generozității oamenilor, Domnul merge întotdeauna mai departe, este mai generos. Dar este El, nu avariţia noastră. Iată deci că Isus o propune ca maestră de credinţă pe această femeie: ea nu frecventează templul pentru a-şi pune conştiinţa în ordine, nu se roagă pentru a fi văzută, nu arată ostentativ credinţa, ci dăruiește cu inima, cu generozitate şi gratuitate. Monedele sale au un sunet mai frumos decât marile oferte ale bogaților, pentru că exprimă o viaţă dedicată lui Dumnezeu cu sinceritate, o credinţă care nu trăieşte din aparențe ci din încredere necondiționată. Să învățăm de la ea: o credinţă fără înflorituri exterioare, ci sinceră interior; o credinţă făcută din iubire umilă faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi.

Şi acum să ne adresăm Fecioarei Maria, care cu inimă umilă şi transparentă a făcut din toată viaţa sa un dar pentru Dumnezeu şi pentru poporul său.

________________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori,

Urmăresc cu îngrijorare știrile care vin din regiunea Cornului Africii, îndeosebi din Etiopia, zguduită de un conflict care se prelungește de peste un an şi care a provocat numeroase victime şi o gravă criză umanitară. Invit pe toţi la rugăciune pentru acele populaţii aşa de greu încercate şi reînnoiesc apelul meu pentru ca să prevaleze înțelegerea fraternă şi calea pacifică a dialogului.

Şi asigur rugăciunea mea şi pentru victimele incendiului care a urmat după explozia de carburant, în periferia din Freetown, capitala lui Sierra Leone.

Ieri la Manresa, în Spania, au fost proclamați fericiți trei martiri ai credinţei, care aparțin Ordinului Fraților Minori Capucini: Benet de Santa Coloma de Gramenet, Josep Oriol de Barcelona şi Domènech de Sant Pere de Riudebitlles. Au fost uciși în perioada persecuției religioase din secolul trecut din Spania, demonstrând că sunt martori blânzi şi curajoși ai lui Cristos. Exemplul lor să-i ajute pe creştinii de astăzi să rămână fideli faţă de propria vocație, chiar şi în momentele de încercare. Aplauze pentru aceşti noi fericiți!

Vă salut pe voi toţi, dragi credincioşi din Roma şi pelerini din diferite țări, îndeosebi pe cei veniţi din Statele Unite ale Americii şi din Portugalia. Salut grupurile de credincioşi din Prato şi din Foligno; şi pe tinerii de la mărturisirea de credinţă din Bresso.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu