Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi ne prezintă o parabolă care are doi protagoniști, un fariseu şi un vameș (cf. Lc 18,9-14), adică un om religios şi un păcătos declarat. Ambii urcă la templu ca să se roage, dar numai vameșul se înalță cu adevărat la Dumnezeu, deoarece cu umilinţă coboară în adevărul despre el însuși şi se prezintă aşa cum este, fără măști, cu sărăciile sale. Am putea spune, așadar, că parabola este cuprinsă între două mișcări, exprimate de două verbe: a urca şi a coborî.

Prima mișcare este a urca. De fapt textul începe spunând: „Doi oameni au urcat la templu, ca să se roage” (v. 10). Acest aspect aminteşte atâtea episoade din Biblie, unde pentru a-l întâlni pe Domnul se urcă spre muntele prezenței sale: Abraham urcă pe munte pentru a oferi jertfa; Moise urcă pe Sinai pentru a primi poruncile; Isus urcă pe munte, unde este transfigurat. De aceea, a urca exprimă nevoia inimii de a se dezlipi de o viaţă plată pentru a merge la întâlnirea cu Domnul; de a se ridica din câmpiile eu-lui nostru pentru a urca spre Dumnezeu – a se elibera de propriul eu –; de a aduna ceea ce trăim în vale pentru a duce în faţa Domnului. Asta înseamnă „a urca”, şi când ne rugăm noi urcăm.

Dar pentru a trăi întâlnirea cu El şi a fi transformați de rugăciune, pentru a ne ridica la Dumnezeu, este nevoie de al doilea moment: a coborî. Cum aşa? Ce înseamnă asta? Pentru a urca spre El trebuie să coborâm înăuntrul nostru: să cultivăm sinceritatea şi umilinţa inimii, care ne dăruiesc o privire onestă asupra fragilităţilor noastre şi a sărăciilor noastre interioare. De fapt, în umilinţă devenim capabili să ducem la Dumnezeu, fără ficţiuni, ceea ce suntem realmente, limitele şi rănile, păcatele, mizeriile care ne îngreunează inima, şi să invocăm milostivirea sa pentru ca să ne însănătoşească, să ne vindece, să ne ridice. El ne va ridica, nu noi. Cu cât noi coborâm cu umilinţă, cu atât Dumnezeu ne face să urcăm în înălțime.

De fapt, vameșul din parabolă cu umilinţă stă la distanță (cf. v. 13) – nu se apropie, îi este rușine –, cere iertare, iar Domnul îl ridică. În schimb fariseul se preamărește, singur de sine, convins că este în ordine: stă în picioare, începe să-i vorbească Domnului numai despre sine însuși, să se laude, să prezinte toate faptele religioase bune pe care le face şi îi disprețuiește pe ceilalți: „Nu sunt ca acela…”. Pentru că asta face mândria spirituală – „Dar, părinte, de ce ne vorbiți despre mândria spirituală?”. Pentru că noi toţi riscăm să cădem în asta –. Ea te face să te crezi în ordine şi să-i judeci pe ceilalți. Aceasta este mândria spirituală: „Eu mă simt bine, eu sunt mai bun decât ceilalți: acesta este aşa, acela este aşa…”. Şi astfel, fără să-ți dai seama, adori eu-l tău şi îl ştergi pe Dumnezeul tău. Este o rotire în jurul nostru. Aceasta este rugăciunea fără umilinţă.

Fraților, surorilor, fariseul şi vameșul ne privesc de aproape. Gândindu-ne la ei, să privim la noi înșine: să verificăm dacă noi, ca fariseul, „ne credem în sine drepți” (v. 9) care ne duce la disprețuirea celorlalți. De exemplu, se întâmplă când căutăm complimente şi facem mereu lista meritelor noastre şi a faptelor noastre bune, când ne preocupăm de a apărea şi nu de a fi, când ne lăsăm prinși în capcană de narcisism şi de exhibiţionism. Să veghem asupra narcisismului şi asupra exhibiţionismului, întemeiate pe gloria deşartă, care ne duc şi pe noi creştinii, pe noi preoţii, pe noi episcopii să avem mereu un cuvânt pe buze, care cuvânt? „Eu”: „eu am făcut asta, eu am scris asta, eu am spus asta, eu am înțeles asta înaintea voastră”, şi aşa mai departe. Unde este prea mult eu, este mai puţin Dumnezeu. La noi, în ţara mea, aceste persoane sunt numite „eu-cu mine-pentru mine-numai eu”, acesta este numele acelor oameni. Şi odinioară se vorbea despre un preot care era aşa, centrat în el însuși, şi oamenii pentru a glumi spuneau: „Acela, când face tămâierea, o face invers, se auto-tămâiază”. Aşa este, te face să cazi şi în ridicol.

Să cerem mijlocirea Mariei Preasfinte, slujitoarea umilă a Domnului, imagine vie a ceea ce Domnului îi place să împlinească, dând jos de pe tronuri pe cei puternici şi înălțându-i pe cei umili (cf. Lc 1,52).

________________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori!

Se celebrează astăzi Ziua Misionară Mondială, care are ca temă „Îmi veți fi martori”. Este o ocazie importantă pentru a trezi în toţi cei botezați dorința de a participa la misiunea universală a Bisericii, prin mărturia şi vestirea Evangheliei. Îi încurajez pe toţi să-i susțină pe misionari cu rugăciunea şi cu solidaritatea concretă, pentru ca să poată continua în lumea întreagă opera de evanghelizare şi de promovare umană.

Astăzi se deschid înscrierile pentru Ziua Mondială a Tineretului care se va desfășura la Lisabona în august 2023. Am invitat doi tineri portughezi să fie aici cu mine în timp ce mă înscriu şi eu ca pelerin. Voi face asta acum… (clic pe tabletă). Iată, m-am înscris. Tu, te-ai înscris? Fă-o… Şi tu te-ai înscris? Fă-o… Iată, rămâneți aici. Dragi tineri, vă invit să vă înscrieţi la această întâlnire în care, după o lungă perioadă de depărtare, vor regăsi bucuria îmbrățișare fraternă între popoare şi între generații, de care avem atâta nevoie!

Ieri, la Madrid, au fost beatificați Vincenzo Nicasio Renuncio Toribio şi unsprezece însoțitori din Congregația Preasfântului Răscumpărător, uciși din ură faţă de credinţă în 1936, în Spania. Exemplul acestor martori ai lui Cristos, până la vărsarea sângelui, să ne determine să fim coerenți şi curajoși; mijlocirea lor să susțină pe cei care trudesc astăzi pentru a semăna Evanghelia în lume. Aplauze pentru noii fericiți!

Cu trepidație urmăresc situația persistentă de conflict din Etiopia. Încă o dată repet cu suflet îndurerat că violenţa nu rezolvă discordiile, ci numai măreşte consecințele sale tragice. Fac apel la cei care au responsabilități politice, pentru ca să înceteze suferinţele populaţiei lipsite de apărare şi să se găsească soluții egale pentru o pace durabilă în toată ţara. Fie ca eforturile părților pentru dialog şi pentru căutarea binelui comun să conducă la un parcurs concret de reconciliere. Să nu lipsească fraților şi surorilor etiopieni, aşa de greu încercați, rugăciunea noastră, solidaritatea noastră şi ajutoarele umanitare necesare.

Sunt îndurerat pentru inundațiile care lovesc diferite țări din Africa şi care au provocat moarte şi distrugere. Mă rog pentru victime şi sunt aproape de milioanele de evacuați şi doresc o angajare comună mai mare pentru a preveni aceste calamități.

Şi vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut clericii şi călugării indonezieni rezidenți la Roma; comunitatea peruviană care celebrează sărbătoarea lui Señor de los Milagros; Centrul Academic Romano Fundación şi grupul din dieceza poloneză de Tarnow. Salut credincioşii din San Donà di Piave, Padova, Pontedera şi Molfetta; tinerii de la mir din Piacenza, grupul „Tiberiade” din Carrobbio degli Angeli şi Mișcarea Nonviolentă din Verona. Şi astăzi, la începutul unui nou guvern, să ne rugăm pentru unitatea şi pacea Italiei.

Poimâine, marți 25 octombrie, voi merge la Colosseum ca să mă rog pentru pacea în Ucraina şi în lume, împreună cu reprezentanții Bisericilor şi comunităţilor creştine şi ai religiilor mondiale, reuniţi la Roma pentru întâlnirea „Strigătul păcii”. Vă invit să vă uniţi spiritual la această mare invocație către Dumnezeu: rugăciunea este forţa păcii. Să ne rugăm, să continuăm să ne rugăm pentru Ucraina aşa de martirizată.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu