Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi (In 6,60-69) ne arată reacția mulțimii şi a discipolilor la discursul lui Isus după minunea pâinilor. Isus a invitat să se interpreteze acel semn şi să se creadă în El, care este adevărata pâini coborâtă din cer, pâinea vieţii; şi a revelat că pâinea pe care El o va da este trupul său şi sângele său. Aceste cuvinte sună dure şi de neînțeles pentru urechile oamenilor, aşa încât, din acel moment – spune Evanghelia –, mulţi discipoli ai săi se întorc înapoi, adică încetează să-l urmeze pe Învățătorul (v. 60.66). Atunci Isus îi interpelează pe cei doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecați şi voi?” (v. 67), iar Petru, în numele întregului grup, confirmă decizia de a rămâne cu El: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veșnice şi noi am crezut că eşti Sfântului lui Israel” (In 6,68-69). Şi este o frumoasă mărturisire de credinţă.

Să ne oprim pe scurt asupra atitudinii celui care se retrage şi se decide să nu-l mai urmeze pe Isus. Din ce anume se naște această necredință? Care este motivul acestui refuz?

Cuvintele lui Isus trezesc un mare scandal: El spune că Dumnezeu a ales să se manifeste pe sine însuși şi să realizeze mântuirea în slăbiciunea trupului uman. Este misterul întrupării. Şi întruparea lui Dumnezeu este ceea ce trezește scandal şi care reprezintă pentru acei oameni – însă adesea şi pentru noi – o piedică. De fapt, Isus afirmă că adevărata pâine a mântuirii, care transmite viaţa veșnică, este însuși trupul său; că pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu, înainte de a respecta legile sau de a îndeplini precepte religioase, trebuie trăită o relație reală şi concretă cu El. Pentru că mântuirea a venit de la El, în întruparea sa. Asta înseamnă că nu trebuie urmărit Dumnezeu în vise şi imagini de măreție şi de putere, ci trebuie recunoscut în umanitatea lui Isus şi, prin urmare, în cea a fraților şi a surorilor pe care-i întâlnim pe drumul vieţii. Dumnezeu s-a făcut trup. Şi atunci când noi spunem asta, în Crez, în ziua de Crăciun, în ziua Bunei Vestiri, îngenunchem pentru a adora acest mister al întrupării. Dumnezeu s-a făcut trup şi sânge: s-a înjosit până la a deveni om ca şi noi, s-a umilit până la a lua asupra sa suferinţele noastre şi păcatul nostru şi, de aceea, ne cere să nu-l căutăm în afara vieţii şi a istoriei, ci în relația cu Cristos şi cu fraţii. A-l căuta în viaţă, în istorie, în viaţa noastră zilnică. Şi acesta, fraţi şi surori, este drumul pentru întâlnirea cu Dumnezeu: relația cu Cristos şi cu fraţii.

Şi astăzi revelarea lui Dumnezeu în umanitatea lui Isus poate trezi scandal şi nu este ușor de acceptat. Este ceea ce sfântul Paul numește „nebunia” Evangheliei în faţa celui care caută minuni sau înțelepciunea lumească (cf. 1Cor 1,18-25). Şi acest „scandal” este bine reprezentat de sacramentul Euharistiei: ce sens poate avea, în ochii lumii, îngenuncherea în faţa unei bucăți de pâine? De ce să ne hrănim cu asiduitate din această pâine? Lumea se scandalizează.

În faţa acestui gest miraculos al lui Isus cu cinci pâini şi doi pești satură mii de persoane, toţi îl aclamă şi vor să-l ducă în triumf, să-l facă rege. Însă atunci când El însuși explică faptul că acel gest este semn al jertfei sale, adică al dăruirii vieţii sale, al trupului său şi al sângelui său, şi că acela care vrea să-l urmeze trebuie să se asemene cu El, cu umanitatea sa dăruită pentru Dumnezeu şi pentru alţii, atunci nu este plăcut, acest Isus ne pune în criză. Ba chiar, să ne preocupăm dacă nu ne pune în criză, pentru că probabil că am diluat mesajul său! Şi să cerem harul de a ne lăsa provocați şi convertiți de „cuvintele sale de viaţă veșnică”. Şi Maria Preasfântă, care a adus în trup pe Fiul Isus şi s-a unit cu jertfa sa, să ne ajute să mărturisim mereu credinţa noastră cu viaţa concretă.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe voi toţi, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite țări. Atâtea țări sunt aici, văd în steaguri…

Îndeosebi, salut preoţii şi seminariștii de la Colegiul Pontifical Nord-American – sunt acolo –; precum şi familiile din Abbiategrasso şi pe motocicliştii din Polesine.

Şi în această duminică sunt bucuros să salut diferite grupuri de tineri: din Cornuda, Covolo di Piave şi Nogaré din dieceza de Treviso, din Rogoredo la Milano, din Dalmine, din Cagliari, din Pescantina lângă Verona, şi grupul scout din Mantova. Dragi tineri şi tinere, mulţi dintre voi aţi trăit experienţa unui drum lung împreună: acest lucru să vă ajute să mergeți în viaţă pe calea Evangheliei. Şi salut şi tinerii Neprihănitei.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu