Iubiți frați și surori, bună ziua!  Evanghelia de la liturgia de astăzi (Mc 10,35-45) relatează că doi discipoli, Iacob şi Ioan, îi cer Domnului să şadă într-o zi lângă El în glorie, ca şi cum ar fi „primi miniștri”, ceva de acest gen. Însă ceilalți discipoli îi aud şi se indignează. În acest moment Isus, […]

Iubiți frați și surori, bună ziua! 

Evanghelia de la liturgia de astăzi (Mc 10,35-45) relatează că doi discipoli, Iacob şi Ioan, îi cer Domnului să şadă într-o zi lângă El în glorie, ca şi cum ar fi „primi miniștri”, ceva de acest gen. Însă ceilalți discipoli îi aud şi se indignează. În acest moment Isus, cu răbdare, le oferă o mare învățătură: adevărata glorie nu se obține ridicându-se deasupra celorlalți, ci trăind acelaşi botez pe care El îl va primi, peste puţin timp, la Ierusalim, şi anume crucea. Ce înseamnă asta? Cuvântul „botez” înseamnă „scufundare”: cu Pătimirea sa, Isus s-a scufundat în moarte, oferindu-şi viaţa pentru a ne mântui. Gloria sa, gloria lui Dumnezeu, este așadar iubire care devine slujire, nu putere care tânjeşte la dominare. Nu putere care tânjeşte la dominare, nu! Este iubire care devine slujire. De aceea Isus conclude spunând discipolilor săi precum şi nouă: „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru” (Mc 10,43). Pentru a deveni mari, va trebui să mergeți pe calea slujirii, a-i sluji pe ceilalți.

Suntem în faţa a două logici diferite: discipolii vor să iasă în evidență şi Isus vrea să se scufunde. Să ne oprim asupra acestor două verbe. Primul este a ieşi în evidență. Exprimă acea mentalitate lumească de care suntem tentați mereu: a trăi toate lucrurile, chiar şi relațiile, pentru a alimenta ambiţia noastră, pentru a urca treptele succesului, pentru a ajunge la posturi importante. Căutarea prestigiului personal poate să devină o boală a spiritului, mascându-ne chiar în spatele unor intenții bune; de exemplu atunci când, în spatele binelui pe care-l facem şi îl predicăm, ne căutăm în realitate numai pe noi înșine şi afirmarea noastră, adică să mergem înainte noi, să ne cățărăm… Şi asta o vedem şi în Biserică. De câte ori, noi creştinii, care ar trebui să fim servitorii, căutăm să ne cățărăm, să mergem înainte. De aceea, mereu avem nevoie să verificăm adevăratele intenții ale inimii, să ne întrebăm: „De ce duc înainte această muncă, această responsabilitate? Pentru a oferi o slujire sau pentru a fi observat, lăudat şi a primi felicitări?”. Acestei logici lumești Isus contrapune logica sa: în loc de a ne înălța deasupra celorlalți, să coborâm de pe piedestal pentru a-i sluji; în loc de a ieşi în evidență deasupra celorlalți, să ne scufundăm în viaţa celorlalți. Vedeam în emisiunea „A sua immagine” acea slujire a Caritas-urilor pentru ca nimănui să nu-i lipsească mâncarea: preocuparea de foamea celorlalți, preocuparea de nevoile celorlalți. sunt atâția, atâția nevoiași astăzi, şi după pandemie şi mai  mulţi. A privi şi a coborî în slujire şi a nu încerca să ne cățărăm pentru propria glorie.

Iată așadar al doilea verb: a se scufunda. Isus ne cere să ne scufundăm. Şi cum să ne scufundăm? Cu compasiune, în viaţa celui pe care-l întâlnim. Acolo [în acea slujire a Caritas] vedeam foamea: şi noi, ne gândim cu compasiune la foamea atâtor oameni? Când suntem în faţa mâncării, care este un har al lui Dumnezeu şi pe care noi putem s-o mâncăm, există atâția oameni care lucrează şi nu reușește să aibă mâncarea suficientă toată luna. Ne gândim la asta? A ne scufunda cu compasiune, a avea compasiune. Nu este o afirmație din enciclopedie: există atâția înfometați… Nu! Sunt persoane. Şi eu am compasiune faţă de persoane? Compasiune faţă de viaţa celui pe care-l întâlnim, aşa cum a făcut Isus cu mine, cu tine, cu noi toţi, s-a apropiat cu compasiune.

Să privim la Domnul Răstignit, scufundat până la capăt în istoria noastră rănită, şi să descoperim modului lui Dumnezeu de a face. Să vedem că El n-a rămas acolo sus în ceruri, să ne privească de sus în jos, ci s-a înjosit ca să ne spele picioarele. Dumnezeu este iubire şi iubirea este umilă, nu se înalță, ci coboară în jos, ca ploaia care cade pe pământ şi aduce viaţă. Dar cum reușim să fim în aceeaşi direcție a lui Isus, să trecem de la ieșirea în evidență la scufundare, de la mentalitatea prestigiului, cea lumească, la aceea a slujirii, cea creştină? Este nevoie de angajare, dar nu este suficient. Singuri este greu, ca să nu spunem imposibil, însă avem în noi o forță care ne ajută. Este cea a Botezului, a acelei scufundări în Isus pe care noi toţi am primit-o prin har şi care ne direcţionează, ne determină să-l urmăm, să nu căutăm interesul nostru ci să slujim. Este un har, este un foc pe care Duhul l-a aprins în noi şi care trebuie alimentat. Să cerem astăzi Duhului Sfânt ca să reînnoiască în noi harul Botezului, scufundarea în Isus, în modul său de a fi, pentru a fi mai servitori, pentru a fi slujitori aşa cum El a fost cu noi.

Şi s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria: ea, deşi fiind cea mai mare, n-a căutat să iasă în evidență, ci a fost slujitoarea umilă a Domnului şi este în întregime scufundată în slujba noastră, pentru a ne ajuta să-l întâlnim pe Isus.

________________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori,

Astăzi Fundația „Kirche in Not” dă întâlnire parohiilor, școlilor şi familiilor cu inițiative „Pentru unitate şi pace, un milion de copii recită Rozariul”. Încurajez această campanie de rugăciune, care în acest an se încredinţează îndeosebi mijlocirii sfântului Iosif. Mulţumesc tuturor băieților şi fetelor care participă! Multe mulțumiri.

Ieri la Córdoba, în Spania, au fost beatificați preotul Juan Elías Medina şi 126 de însoțitori martiri: preoţi, călugăriţe, seminariști şi laici, uciși din ură faţă de credinţă în timpul persecuției religioase violente din anii ’30 în Spania. Fidelitatea lor să ne dea forţa nouă tuturor, în special creştinilor persecutați în diferitele părţi ale lumii, forţa de a mărturisi Evanghelia cu curaj. Aplauze pentru noii fericiți!

Săptămâna trecută au fost săvârșite diferite atentate, de exemplu în Norvegia, Afganistan, Anglia, care au provocat numeroşi morți şi răniți. Exprim apropierea mea celor din familiile victimelor. Vă rog, cu rugăminte, să se abandoneze calea violenței, care este mereu perdantă, care este o înfrângere pentru toţi. Să ne amintim că violenţa generează violență.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut Surorile „Medee” care celebrează capitlul general, Confederaţia Cavalerilor Săraci ai Sfântului Bernard de Clairvaux, pe antreprenorii africani reuniţi pentru întâlnirea lor internațională, pe credincioşii din Este, Cavallino şi Ca’ Vio (Veneția) şi pe tinerii de la Mir din Galzignano.

Salut şi binecuvântez „Pelerinajul ecumenic pentru dreptatea ecologică”, format din creştini de diferite confesiuni, plecați din Polonia şi îndreptați spre Scoţia cu ocazia întâlnirii despre climă COP26.

Şi vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu